marți, august 10, 2010

eu sunt ceea ce sunt cand devin

Dorinta de a ma lasa de baut definitiv si ireversibil mi-a aparut la un timp dupa ce,prin forta imprejurarilor si ajutorul medical m-am oprit din baut pentru un timp mai lung. Altfel zis,aceasta dorinta “de a numai bea”,care a inlocuit-o pe cea “de a mai bea”, mi s-a manifestat pe masura ce am vazut in abstinenta mea ceva prin care mai degraba sa devin,decat numai sa fiu (abstinent) si-atat. La inceput ma deranja un pic faptul ca spunandu-mi numele si decretandu-ma in fata altora ca “alcoolic” in cadrul unor grupuri (inchise,ce-i drept), imi recunosteam implicit si explicit faptul ca -fiind alcoolic si stiind ca sunt alcoolic- n-am voie sa pun pe limba nici un strop de alcool,cel putin in mod voit,intentionat,dat fiind faptul ca dupa primul pahar nu m-as mai putea opri din baut. Chestia asta cu “primul pahar”,din punctul meu de vedere este si acum destul de ambigua,dat fiind faptul ca,pe de-o parte nu mai tin minte cand fusese “primul pahar” inainte de ultima internare,(oricum ceva de ordinul lunilor,anilor,nu mai stiu),iar pe de alta parte ca eu dupa ce beam un pahar nu mai voiam sa mananc ca sa-mi vina mai usor sa beau. Deci n-am de unde sa stiu daca dupa primul pahar nu m-as mai putea opri din baut,pentru un timp limitat,desigur,mancand de exemplu,dar cel mai probabil este ca n-as mai vrea sa ma opresc din baut,fiindca asa mi se intampla in mod uzual,printr-un indemn launtric care venea de unde venea el,indemnul:”bea bea,nu te lasa…,etecetera…,etecetera…”. Paradoxal sa nu mai vrei sa te opresti din baut chiar stiind ca nu mai poti sa bei,dar asta e.

M-am oprit din baut,cum spuneam,prin forta imprejurarilor, cu o zi inainte de a ma interna la spital,unde stiam ca voi fi supus unui consult de fata si cu cei care m-au adus. Ultima sticla,neterminata am aruncat-o la cosul din curtea spitalului cu speranta ascunsa ca n-o sa ma interneze imeidiat,in aceeasi zi, si poate-poate c-o s-o mai gasesc mai tarziu,la plecare,…dar… nu neaparat. Atunci a fost pentru prima data cand am lasat loc si unei alte posibilitati,fundamental diferite de cea initiala,privind desfasurarea in continuare a lucrurilor- intr-o "alta directie",diferita de cea avuta initial in vedere-(/"schimbarea de directie" fiind privita drept consecinta a unei "intamplari"). "S-a intamplat ca m-au internat" totusi,si mi-am zis ca bine macar ca sticla cu rom a avut dop,si poate-a gasit-o careva,ca sa nu i se piarda continutul. N-as putea spune acum-la ora asta cand scriu-daca romul din sticla mi se parea atunci c-ar fi fost “bun” sau “prost”. Stiam ca e rom : atat ; si mi se parea absurd sa fie aruncat din moment ce ar putea sa-l bea cineva. Desi nu intentionam sa beau in timpul internarii,cum spuneam hotararea de a inceta bautul mi-a venit mai tarziu. Nu stiu in ce masura aceasta hotarare a mea,din mine insumi “de a inceta bautul” mi-a venit de la altii din grup,dar cel mai probabil ca asa s-a intamplat si asa se si mentine. In grupul de la spital,unde mergeam eu,fiecare era cu abstinenta lui din care abstinenta proprie “daruia”/ce-i drept si celorlalti,insa o facea ( “daruirea abstinentei proprii”,vreau sa zic) intr-un “fel personal”. Asta a fost prima impresie,asa se intampla si acum,numai ca perceptia mea asupra “daruitului” s-a schimbat./ .../ Deci n-a fost in nici un caz : ”Am spus un “nu!”- hotarat bautului ”. Cand “gandirea tulbure si intortocheata” a inceput sa fie inlocuita de alta, mai lucida si mai realista, nu mi-a fost prea greu sa-mi dau seama ca alcoolul nu numai ca fusese (credeam eu indisolubil) legat de toate placerile vietii mele, ci pur si simplu le inlocuise. Mai concret : bucuria mea de a trai fusese inlocuita cu bucuria de a bea,care bucurie de a bea devenise de fapt numai o obisnuinta,si mi-a trebuit ceva timp sa-mi dau seama si sa recunosc ca nu mai era nici asta ( la baut ma refer) o placere : cel mult ar fi putut fi vorba de o placere de genul celora de a face ceva cu care te-ai obisnuit,si fara de care ai simti ca “iti lipseste” (mult!). Intr-un mod paradoxal, discutand in cadrul grupurilor despre “baut” si despre alcool in general, nu am mai simtit ca “bautul” si alcoolul mi-ar lipsi cumva. Cel putin asta e efectul atunci cand se discuta despre bautul fiecaruia in parte la timpul trecut,la modul “fu-se si se duse…”,dar nu neaparat : “dara-ar naiba-n el de alcool,ca numai necazuri mi-a adus (!)”. Asta probabil fiindca cei de la grupurile la care particip eu,desi nu mai beau,nu discuta despre baut si despre alcool-chiar consumat intr-un mod abuziv-la modul “critic”,ca despre ceva “condamnabil” in sine. Despre faptele comise “la betie” noi nu discutam la grup,dar majoritatea acestora sunt cunoscute de cei care au fost de fata atunci cand ele s-au produs,nu neaparat ca “au fost comise”,asa ca nu cred ca astea ar putea fi cu adevarat vreun secret. Dar cine-a zis ca in timpul consumului activ/regulat de alcool se comit numai fapte rele ?. Nu stiu,nu cred. Ca in bancul ala,pe vremea cand beam “ma credeam cineva”. Acuma,…mi-am dat seama ca nu sunt ce mi se parea mie ca sunt,si nici chiar nu mai sunt ce-am fost,d.p.d.v.social. Dar ma simt mai bine sa fiu ce sunt acum decat cum ma simteam cand mi se parea mie ca sunt cel care credeam eu ca sunt. Parerea mea personala este ca in timpul consumului abuziv de alcool mi s-au reactivat niste comportamente care tin de psihicul si de personalitatea mea proprie mai degraba mostenite, (nu neparat (numai) genetic), decat dobandite prin consumul propriu-zis. ”Ghinioanele” din timpul bautului le-au scos la lumina ( la “tarele” respective ma refer) cu mai mare viteza, egoismul le-a intarit,iar eu m-am inrait pe masura ce m-am intaratat. Nu cred sa fie pentru careva un lucru prea placut sa fie pus in situatia de a se confrunta cu propriile comportamente auto-destructive,mai ales lucid fiind. Tocmai despre asta discutam la unele grupuri,dar si despre alcool si alcoolism la modul general. Mai popular,as zice ca pentru cineva care a luat hotararea de a inceta bautul,versurile cantecului :”bea,bea nu te lasa,uita ca viata e grea…” nu mai corespund vreunei logici acceptabile,din moment ce nu tocmai “uitarea” este solutia in cazul cuiva care nu s-ar mai putea trezi din uitarea data de betie. D-aia merg la grup : ca sa nu “ma” uit. Altfel zis practic “uitarea de sine” in folosul altora ca mine tocmai pentru ca sa nu uit de mine. Cat priveste starile conflictuale de care ziceam mai devreme,am zis ca daca nu mi le pot rezolva singur,tot e bine sa-mi dau seama de ele. Las pe Dumnezeu sa mi le rezolve EL. Cum sa nu-I fiu recunoscator? Sunt si-mi dau seama ca sunt.

alt.om

vineri, iulie 30, 2010

dependenta de grup

Vorbesc in numele meu.

Eu fac parte dintr-o comunitate in care dau si primesc gratis(timp,sinceritate,bunavointa,... tot in afara de bani si de interesle existentiale concrete precum: hrana,adapost,sex, si tot eu mai fac parte si dintr-o lume in care totul se plateste cu bani sau cf. principiului:"servici contra servici". Ce ma fac? Cine sunt eu de fapt(?),pentru mine insumi,pentru altii,pentru Dumnezeu.

Ieri am fost la grup,azi merg la grup si probabil ca si maine voi merge la grup. Asa m-am obisnuit si ma simt bine intre “ai mei”,atata timp cat nici nu ma obliga nimeni si nici n-as putea probabil sa stau mai mult de o ora-doua pe zi intre “ai mei”: cand zic “ai mei” la ”alcoolici abstinenti” ma refer,dintre care unii chiar sunt “sobri”,adica chiar nu se gandesc de loc nici la bautura si nici sa bea. Dar fiindca “la grup”-in mod uzual-mai mult de baut si de bautura se vorbeste,eu n-am de unde sa stiu cat de sobri sunt unii sau altii,mai ales ca eu insumi,din punct de vedere al bauturii(alcoolului) sunt sobru,adica numai la baut nu m-as gandi daca nu m-ar pune cineva( ca la grup),din punct de vedere emotional sunt destul de nesimtit ( indiferent),dar,…dar…mai sunt si altele/personale,despre care nu am sa vorbesc acum-aici,negandindu-ma neaprat nici la adictii,si nici la slabiciuni,defecte de caracter,etc. Desi,…intr-un fel tocmai de astea ar putea fi vorba. Mai exact:

La grupurile la care particip "eu" ( alcoolic abstinent),se pune “mare accent” pe “boala”. Atentie !

Daca atunci cand ma aflu in “rooms” (salile de grup),"eu" sunt intre “oameni bolnavi”,(desi admit ca nu toti sunt “la fel de bolnavi”/desi posibil “bolnavi in acelasi fel”/posibil din cauze diferite), am nevoie sa admit ca atunci cand ies din “sala” ori : "acelasi eu" ajung intre oameni sanatosi,"eu" fiind bolnavul care tocmai am iesit de la tratamentul (auto)psiho-analitic, ori ca si in afara salilor sunt destui bolnavi,dintre care poate ca multi nu-si dau seama ca sunt “bolnavi”(psihic,emotional,sau si altfel). Asta n-am de unde sa stiu eu atata timp cat pe mine n-ar trebui sa ma priveasca cine este sau nu este bolnav,cum este el/ea bolnava, cat de bolnav/a este,si “de ce (boala) sufera “,sau “de ce” sufera(?). In viata mea personala,s-ar putea ridica insa problema:atunci cand ma deranjeaza “ceva” la cineva,sau in relatia mea cu cineva,ceea ce ma deranjeaza pe mine de fapt,are mai mare legatura cu “boala mea”,sau cu “boala celuilalt”(?). Ma refer la lucruri concrete precum : neseriozitate,minciuna,si altele de genul asta venite din partea celuilalt(altora),si mai putin sau de loc la “barfa”(defaimare),”jignire”,”fraierire”,”batjocura”,etc.,atata timp cat acestea,venite din din partea cuiva “din afara” nu mi-ar afecta in vreun fel interesele existentiale concrete. Despre suferinta am tot scris si probabil ca voi mai scrie,- http://omarian14.blogspot.com/ -dat fiind faptul ca asta si urmaresc,sa gasesc modalitati de depasire a suferintelor omenesti,la modul general,si de eliberare psihica din constrangerile vietii de zi cu zi. Acum insa,problema pe care o ridic este un pic diferita. Cu ce ochi ma privesc eu pe mine insumi dupa ce ies de la un grup AA (?), grup in cadrul caruia eu-personal ma simt cum spuneam de la inceput :”o.k.”/bine,”intre ai mei”,si tot eu spuneam ca n-am de unde sa stiu daca i-as putea suporta “ pe aceeasi oameni/”ai mei”,mai mult timp,cum sunt nevoit “sa-i suport/accept pe altii/altele,in alte parti ( la servici,etc.). Sincer vorbind,mie nu-mi place de loc si cred ca nici nu-mi face bine sa ma privesc ca pe un "om bolnav" ajuns la mila "te miri cui"(?) intr-o lume de oameni sanatosi,mai ales cand stiu ca acest fel de a ma privi si de a ma vedea (bolnav) vine prin ochii unui om bolnav,ai mei adica. Teoretic,tot ce invat si “ma invat” pe mine insumi in cadrul unui grup AA,ar trebui sa experimentez in afara grupului, in viata mea de zi cu zi, ci nu sa consider grupul ca “un laborator de experimentare” a psihicului propriu,in care sa ma manifest oarecum fals (constrans de imprejurari/eventual ca sa si las o impresie buna),precum unul care imeidiat ce a iesit din biserica / sau din spital,se opreste la primul birt si-o da pe mistourile si injuraturile pe care le stie cel mai bine. Nu mi-a placut niciodata sa injur,dar in rest n-as zice ca nu mi s-ar potrivi si mie ceea ce am exprimat anterior. Atata doar ca nu prea mai am prieteni si prietene de pahar,din lipsa de timp si de bani in primul rand,dar poate ca nu numai de asta. Posibil sa ma fi saturat si sa mi se facut lehamite. Cel putin asta simt acum. Maine,nu stiu. De fapt,ca sa revin la punctul nevralgic al acestei scrisori,gandindu-ma f. sincer,ca desi scriu acum-aici adresandu-ma mai degraba “alor mei”/ (celor “ca mine”,vreau sa zic,nu ca am avea altceva de impartit in afara de abstinenta), zic: Sunt eu "eu" intre "ai mei", numai la grup, iar in afara grupului sunt un insingurat (in ciuda meseriilor pe care le-am avut ?/ si a celei actuale). Altfel zis : sunt/ma simt “sanatos”(o.k.) la grup si ma simt bolnav in afara grupului ?.Raspunsul meu sincer la aceasta intrebare este urmatorul : nu la toate grupurile ma simt bine,dar asta depinde mai mult de “in ce ape ma scald eu”,decat de cine mai participa la grupul respectiv,....daca "eu" sunt sau nu sunt in apele mele,vreau sa zic, in viata mea privata. Dar de obicei ma simt bine la grup. In afara “salilor” (rooms) ma simt mai bine singur,desi nu ma deranjeaza sa lucrez si sa circul intre oameni. Uneori,destul de rar /in afara serviciului, mai fac “si altele” cu persoane obisnuite care se numesc “sanatoase”, ne-bolnave si,mai ales:nesuferinde. Dar si cand sunt acasa la mine,noroc ca nu prea mult timp,ma simt mai bine singur decat cu cineva. Asta este si unul din motivele pentru care imi fac timp sa mai scriu,si imi place sa mai trimit si la altii sa citeasca. In incheiere,as vrea totusi sa zic ca nu cred ca faptul ca ma simt mai bine singur decat cu cineva,chiar daca acel/acea cineva “imi place”, ar fi o manifestare prea bolnaviciasa. Spun asta,fiindca cei care au cunoscut cat de cat viata mea,ar numi-o mai degraba o viata agitata,uneori chiar “desfranata”/(in general,ci nu neaparat din p.d.v.sx),in ciuda faptului ca serviciile mele au fost in general stabile. N-as zice ca nu mi-a placut,…viata mea vreau sa zic,…pana n-am mai putut,n-a mai mers. N-a mai tinut.

Asta e adevarul. Numai bine

Astazi imi voi aminti ca orice incercare de-a mea de a trai numai intre oameni perfect sanatosi ar fi sortita esecului,dat fiind faptul ca nimeni din lumea asta n-ar avea cum sa fie un om perfect sanatos atata timp cat in lume mai exista si bolnavi. Dumnezeu este milostiv.
adict.om

luni, aprilie 19, 2010

Atentie! Alcoolul poate duce la relatii disfunctionale in familie

Caracteristicile relaţiilor disfuncţionale:
1 . folosirea intimidărilor:
· ameninţări cu violenţa prin aruncarea cu obiecte când este nervos;
· distrugerea sau confiscarea lucrurilor care aparţin partenerei;
· abuzul îndreptat asupra animalelor de casă ca o manifestare a puterii şi controlului în relaţie;
· tăcere prelungită sau ţipete permanente;
· ameninţări cu folosirea anumitor arme.
2. folosirea abuzului emoţional:
· folosirea unor tehnici astfel încât să diminueze stima de sine a partenerei;
· folosirea nor porecle cu caracter înjositor pentru parteneră;
· reducerea la tăcere a partenerei atunci când aceasta încearcă să spună ceva;
· interogarea partenerei;
· hărţuirea şi intimidarea partenerei;
· controlarea activităţilor partenerei;
· umilirea partenerei, fie prin atacuri directe, fie prin “glume”;
· determinarea partenerei de a se simţi vinovată.
3. folosirea izolării:
· controlul asupra a ceea ce face partenera, cu cine se vede sau vorbeşte, ce anume citeşte,
unde merge;
· limitarea activităţilor partenerei în afara casei;
· impunerea partenerei de a rămâne acasă când nu poate fi însoţită de abuzator;
· interzicerea de către partener de a se mai vedea cu prietenii, a mai realiza anumite activităţi, de a mai avea interacţiuni sociale;
· invocarea geloziei ca scuză pentru comportamentele abuzatoare;
· promisiuni că nu se va mai întâmpla, dar aceasta se întâmplă.
4. minimalizarea, negarea şi inversarea responsabilităţii:
· lovirea partenerei, apoi acuzarea că este vina acesteia;
· negarea că episodul violent a avut loc sau declararea că nu a fost atât de grav;
· afirmarea faptului că dacă partenera nu l-ar fi provocat nu s-ar fi întâmplat nimic.
5 . folosirea copiilor:
· ameninţarea că va răpi copiii;
· determinarea partenerei de a se simţi vinovată din cauza copiilor;
· folosirea dreptului de vizitare pentru a hărţui partenera.
5 . folosirea unor “privilegii masculine”:
· tratarea partenerei ca o servitoare;
· luarea de către bărbat a tuturor deciziilor importante;
· comportarea ca “stăpânul castelului”;
· bărbatul este cel care desemnează rolurile masculine şi feminine în relaţie.
6. folosirea avantajelor economice:
· împiedicarea partenerei de a avea sau de a menţine o slujbă;
· determinarea femeii să ceară bani de la abuzator;
· acordarea partenerei numai a unei anumite sume de bani;
· “confiscarea” banilor partenerei;
· împiedicarea partenerei de a avea acces la veniturile familiei.

IDENTIFICAREA RELATIILOR ABUZIVE- PREDICTORI AI VIOLENŢEI DOMESTICE

Următoarele aspecte pot contribui la predicţia unor comportamente abuzive:
· femeia în cauză a fost abuzată şi în perioada copilăriei;
· femeia abuzată a fost martora abuzului tatălui (sau al partenerului la momentul respectiv) asupra mamei sale;
· femeia a crescut învăţând că violenţa este un comportament normal;
· partenerul are tendinţa de a-şi “rezolva” prin forţă sau violenţă problemele;
· partenerul se înfurie foarte rapid şi are tendinţa de a lovi obiectele, peretele sau animalele de casă când este furios;
· partenerul consumă alcool în cantităţi foarte mari sau droguri;
· partenerul are idei tradiţionale puternice cu privire la ceea ce trebuie să fie o femeie şi / sau ceea ce trebuie să fie un bărbat: consideră că o femeie trebuie să stea acasă, să aibă grijă de partenerul său, să-i urmeze dorinţele şi ordinele;
· partenerul este gelos pe relaţiile amoroase ale femeii, ca şi pe relaţia pe care aceasta o are cu alte persoane membri sau non membri ai familiei;
· partenerul vrea să ştie unde este partenera sa tot timpul sau o însoţeşte peste tot;
· partenerul vorbeşte frecvent despre folosirea armelor de foc sau alte tipuri de arme (în cazul în care are acces la acestea) împotriva femeii sau altor persoane;
· partenerul se înfurie dacă femeia nu-i îndeplineşte dorinţele sau nu anticipează ceea ce doreşte;
· femeia are ca aspect dominanta în viaţa ei eforturile de a nu-l înfuria pe partener, se simte înfricoşată atunci când acesta se înfurie şi are senzaţia că “păşeşte pe coji de ouă” în relaţia cu acesta;
· bărbatul îşi tratează partenera dur, dacă a forţat-o fizic pe aceasta pentru a realiza acte pe care nu le dorea.
Aceste aspecte sunt deosebit de importante de avut în vedere când se încearcă identificarea unei relaţii abuzive.