Monica Diaconescu. Introducere în psihosomaticã

"Ştiinţa a început sã vorbeascã cu glas rãsunãtor despre strânsa interacţiune dintre procesele sufleteşti şi cele trupeşti de peste 180 de ani, când medicul german Heinroth a folosit pentru prima datã termenul "psihosomaticã". La baza ideii psihomatozelor este pusã afirmaţia potrivit cãreia în provenienţa unor boli somatice locul de frunte aparţine unor factori psihoemoţionali.
În anii ‘30 ai secolului XX, dezvoltarea medicinei psihosomatice a primit un nou impuls. Drept sursã a noii interpretãri a tulburãrilor psihosomatice au ajutat cercetãrile lui Helen Dunbar, care în opera sa a deplasat accentul asupra particularitãţilor personalitãtii "victimelor" psihosomaticii.
Cunoscutul savant A.R. Luria spunea metaforic: "creierul plânge, iar lacrimile curg în inmã, ficat, stomac…". De exemplu s-a descoperit la pacienţii care suferã de boala ischemicã a inimii cã nu rareori starea psihicã este tensionatã, sunt intoleranţi, au o puternicã dorinţã de a fi lideri şi instabilitatea emoţionalã îi caracterizeazã. Îmbolnãvirile glandei tiroide pot fi declanşate de necumpãtare, iar bolile vaselor de sânge au fost asociate cu caracterul panicos.
Fiecare maladie psihosomaticã are propriile manifestãri psihopatologice. De pildã, în boala ulceroasã se observã irascibilitate periodicã însoţitã de întristare, încordare nervoasa, descurajare, caracter supãracios; în hipertensiunea arterialã apare în plan emoţional susceptibilitatea crescutã la traume sufleteşti, frici; în tireotoxicozã apare excitabilitate crescutã, irascibilitate, agitaţie, dese schimburi de dispoziţie, susceptibilitate la jigniri, grabã exageratã; în colita ulceroasã o foarte mare imporanţã o are sentimentalismul şi tendinţa spre mânie. Binecunoscutul pãrinte Arsenie Boca, care a avut parte de cursuri de medicinã, în cartea sa "Cãrarea Împãrãţiei", aminteşte de un neurolog psihiatru care a identificat pentru fiecare patimã descrisã de Sfinţii Pãrinţi o glandã endocrinã: "Adevãrat este cã o bazã biologicã a patimilor şi a urmãrilor lor o formeazã şi glandele endocrine al cãror echilibru sau dezechilibru funcţional se rãsfrânge în toatã fiinţa omeneascã". Tot acest pãrinte spunea aici: "pentru eliberarea de ele, li se împotrivesc cele trei voturi monahale". "Nu urmãrim prin luptã numai simpla despãtimire a instinctelor, ci eliberarea totalã a monahului de orice constrângere a vreunui instinct al vieţii acesteia. Cât e cu dreaptã socotealã atâta mâncãm, ne îmbrãcãm şi ferim trupul de intemperii. Ţinem sã fie sãnãtos şi sã dureze în lumea aceasta atât cât are rânduit" .
În cartea sa, pãrintele Arsenie Boca face prezentare constructiei psiho-fizice a omului, în ansamblul ei, fiind un mechanism de inter-relaţii extrem de complicate. Totuşi, mecanismul funcţional al omului e pus, de la zidireea lui, sub controlul a douã foruri de conducere, cenzurarea raţiunii şi mãrturia conştiinţei.
În creier funcţioneazã un centru de cenzurã (medical-inhibiţia) care are la dispoziţie tot mecanismul bio-chimic necesar (neuro-psihic, neuro-endocrin, neuro-motor, neuro-static) capabil sã aprobe sau sã frâneze tot ce obligatoriu trebuie sã treacã pe la acest centru de informaţie. Acesta este "locul unde rãsar gândurile în minte "cum zic Pãrinţii, iar mintea "vede" pe care primeşte şi pe care trebuie sã respingã. Aici se stabileşte, se reflectã, uneori cu iuţealã de clipã, ce trebuie fãcut. Cãci acest centru al creierului funcţioneazã în douã durate: cu deliberare, dacã e vreme, şi reflex, dacã viaţa e în primejdie. Mai mult chiar, tot aici se stabileşte, în fracţiuni de secundã, şi dacã e cazul sã se întrerupã total starea de conştiinţã şi de mişcare a omului, dupã gravitatea accidentului, sau dupã gradul de impresionabilitate a cuiva. Unii sunt atât de "slabi ", încât "îşi pierd conştiinţa" doar vãzând ţâşnind câteva picãturi de sânge.
Al doilea for de supraveghere a vieţii nu mai are suport biologic, ci ţine de domeniul vieţii sufleteşti şi religioase a omului: conştiinţa. Prin natura ei, nu aprobã niciodatã viciul şi pãcatul şi de aici vin mustrãrile de conştiinţã.
"În cazul când înfrângeriile morale se ţin lanţ prin desimea şi gravitatea lor, urmeazã sancţiuni ale conştiinţei, mai grele decât mustrarea, dezechilibrul minţii – mai uşor sau mai profund – şi celelalte forme mai grave: schizofrenia, paranoia, nebunia acutã şi, în final, sinuciderea".
Doctorul Dimitri Aleksandrovici Avdeev, un mare psihoterapeut ortodox al Rusiei, spune cã "cel mai corect este sã facem distincţie între boli psihosomatice şi tulburãri psihosomatice. Cele din urmã reprezintã perturbãri ale funcţiilor organelor interne şi sistemelor, a cãror apariţie şi dezvoltare este legatã în cel mai înalt grad de factori psihici şi caracteristicile personalitãţii omului".
Principala cauzã a disfuncţiilor şi nesãnãtãţii este reprezentatã de stresuri, şocuri nervoase, conflicte, suprasolicitare psihoemoţionalã de duratã. În principiu aceste modificãri au caracter funcţional, dar în condiţiile repetãrii prelungite şi frecvente ele pot deveni organice, ireversibile.
Nu doar caracterul reprezintã baza comportamentului "bolnãvicios", ci, în primul rând, pãcatul sãvârşit în adâncul duhului omenesc. Adunându-se în suflet, pãcatele formeazã defecte caracteriologice. Astfel, "provenienţa patologiei psihosomatice poate fi schiţatã ca proces al materializãrii pãcatului: pãcat - caracter- boalã" . Aceastã schemã trebuie luatã cu prudenţã şi aplicatã doar într-o parte din cazuri.
Bolnavii de profil psihoterapeutic sunt un contingent aparte. Suferinţele lor sunt legate nu de puţine ori de conflictele morale, probleme familiale, traume sufleteşti produse de cãutãri spirituale. "În ochii medicului priveşte de regulã un om care suferã din pricina unui deficit de dragoste, de înţelegere, de sprijin din partea celor apropiaţi. El s-a adresat specialistului -psihoterapeutului- atunci când sufletul a început pur şi simplu sã dea pe dinafarã de trãiri sufleteşti traumatizante. Acestea se transformã uneori în simptome somatice apãsãtoare – diferite dureri, amorţeli şi alte tulburãri".
N. A. Laişca a cercetat o perioadã îndelungatã calitatea de categorii psihologice a motivaţiilor şi a ajuns la concluzia cã, în numeroase cazuri, comportamentul omului este mãnat de patimi. Tocmai acestea, din adâncul lor temei sufletesc, îl împinge pe om la fapte pãcãtoase. Este de înţeles de ce în jurul nostru sunt atâtea situaţii conflictuale, atâtea fapte prosteşti, nechibzuite, pline de rãutate.
"Patimile sunt legate între ele, nu sunt despãrţite unele de altele – astfel încât cel înstãpânit de ele este în întregime întinat. Din cauza patimilor sale, sufletul se îmbolnãveşte, iar mintea se întunecã, omul devine idolatru şi nu mai poate sã moşteneascã Împãrãţia lui Dumnezeu".
Prin urmare, ispitele sunt de diferite feluri, de la caz la caz, depinzând de aşezarea duhovniceascã a fiecãruia, de modul de viaţã şi de alţi factori. Fiind deosebit de ingenios, diavolul ştie cu ce sã atace, potrivit stãrii în care se aflã victima. Confruntat cu aceastã problemã greu de rezolvat, Sfântul Ioan Scãrarul a aflat rãspuns: "întristarea şi mânia sunt odraslele lãcomiei pântecului, trândãviei şi slavei deşarte".
Adeseori, însã, patimile sufleteşti nu sunt vindecate de îndatã ce ne-am mãrturisit. Este nevoie uneori de o luptã acerbã şi de o intensã ascezã pentru a ne slobozi de patimi. O spovedanie formalã fãcutã în urma insistentelor unor persoane apropiate duce doar la iertarea pãcatelor, dar nu şi la slobozirea de patimi.
Aşa cum cel care a fost mulţi ani bolnav nu se poate însãnãtoşi dintr-odatã, tot astfel e cu neputinţã ca dintr-odatã sã ne tãmãduim de toate patimile şi nici chiar de una singurã.
Îmbolnãvit, sufletul se îndreaptã spre moarte, pas cu pas. Boala sufletului îşi are originea din necurãţia lui.
Un mare om al lumii spirituale creştine contemporane, cu studii aprofundate de psihologie, arhiepiscopul Hrisostom de Etna, scria în una dintre cãrţile sale cã "lipsa comuniunii cu Dumnezeu, Care sãlãşluieşte în fiinţa umanã, pe care universul nu-l poate cuprinde, El, Cel inconmensurabil, s-a aflat la originea omenirii, sfidând naşterea şi moartea, duce la acea disperare care sfâşie însãşi textura sufletului".
Toţi Sfinţii Pãrinţi spun cã viaţa ortodoxã tradiţionalã, duce nu numai la integritate spiritualã, dar şi fizicã şi mentalã. Aceastã afirmaţie este susţinutã de disperarea întâlnitã în societatea contemporanã.
Biserica Ortodoxã învaţã cã sãnatatea psihicã şi mentalã se aflã în echilibru cu sãnãtatea spiritualã. Aceste trei elemente conlucrezã în mod armonios. "Chiar dacã o boalã psihicã are rãdãcini biologice, activitatea minţii şi exerciţiul spiritual pot readuce la viaţã forţele curative ale corpului însuşi. Chiar şi în cazul intervenţiei chimice, o atitudine corespunzãtore şi o atitudine spiritualã corectã pot reface ehilibrul chimic din creier, pe care agenţii artificiali nu îl restabilesc decât în mod superficial".
Lipsa credinţei, împreunã cu o gândire ancoratã în materialism şi cu viziunea secularã a omului, împreunã cu tolerarea excesivã a patimilor, pot tulbura relaţiile de echilibru dintre trup, minte şi suflet. Astfel, mintea şi sufletul, care funcţioneazã ca un tot armonios vor avea de suferit, dar şi trupul poate suferi. La rândul sãu, tulburarea rezultatã transmite starea de dezechilibru general al individului, instalându-se boala şi ajungând sã fie scãpatã de sub control.
Parinţii Bisericii spun cã sãnãtatea se reface odatã cu restabilirea echilibrului care se obţine prin corectarea slãbiciunilor din procesul de gândire, dar cel mai eficient prin refacerea percepţiei spirituale.
În concluzie, putem spune cã un om sãnãtos este un om care se aflã în stare de echilibru şi armonie. Un suflet în suferinţã duce la un corp nesãnãtos, deci bolile sunt o consecinţã a dezechilibrului sufletesc.
Ştiinţa ortodoxã a spiritualitãţii, ştiinţa fizicã a medicinei şi ştiinţa mentalã a psihologiei nu sunt incompatibile, ci trebuie sã lucreze împreunã."

Monica Diaconescu. Conştientizarea bolii şi dorinţa de vindecare

Pentru a ne vindeca, este esenţial sã ne dãm seama cã suntem bolnavi. Dacã omul nu este conştient cã suferã de o boalã, nu se duce la doctor. Cunoaşterea stãrii în care se aflã este primul pas spre vindecare.Cei mai mulţi dintre creştinii contemporani nu sunt conştienţi de starea duhovniceascã în care se aflã. "Suntem întocmai fariseului contemporan cu Mântuitorul, care nu crede cã ar avea trebuinţã de doctor" (Mitropolitul Hierotheos Vlachos, op. cit., pg. 53).Legatã de conştientizarea faptului cã suntem bolnavi este şi "învinuirea de sine" - marele dar al imputãrii relelor sãvârşite. Nu e suficient sã conştientizãm noi înşine starea maladivã în care ne aflãm. "Cel care nu îşi dã seama cã este bolnav şi cã zace în patul pãcatului şi al morţii este nebun" - spune Sfântul Simeon Noul Teolog. Prin urmare, orice creştin care nu rãmâne în Bisericã pentru a fi vindecat, sau care considerã cã este sãnãtos şi nu are trebuinţã de medic duhovnicesc, e nebun.
Singura cale corectã spre vindecarea bolilor spirituale şi nu numai a acestora, ci şi a celor psihice şi somatice, trece prin adevãrata credinţã ortodoxã, prin pocãinţã şi prin îndreptarea vieţii, dupã îndreptarul poruncilor lui Dumnezeu. Cel mai important pentru om e sã înţeleagã cauzele îmbolnãvirilor sale, sã conştientizeze în mod profund neputinţa sa, sã urascã pãcatele demonice ale trufiei, slavei deşarte, mâniei, trândãviei, minciunii, curviei, sã doreascã sã se schimbe şi sã se întoarcã spre Dumnezeu cu pocãinţã nefãţarnicã" (Dr. Dimitri Aleksandrovici Avdeev, op. cit., pg. 107).Conştientizarea mecanismelor psihologice pãtimaşe ale bolii sau ale situaţiei conflictuale este unul din cele mai importante obiective ale psihoterapiei ortodoxe. Libertatea omului este respectatã, de acea Dumnezeu nu dã cu sila harul Sãu, ci doar celor care vor sã-l primeascã şi-l doreşte cu toatã fiinţa sa. Se ştie cã mintea este impulsionatã, cã suportã osteneli şi cã sãvârşiind o lucrare, nu aparţine omului, ci harului lui Dumnezeu, care se dã celui ce vrea sã facã voia Lui şi crede în El.Vindecarea şi mântuirea omului îşi au unicul izvor în Hristos şi ne sunt dãruite doar in Bisericã, prin Sfântul Duh; ele presupun totuşi asentimentul si conlucrarea omului. "Nu este de ajuns sã existe un Doctor atotputernic, care poate sã vindece orice boalã, pentru ca omul sã fie izbavit de suferinţele, mai trebuie ca omul sã alerge cãtre El şi sã-I cearã ajutorul; dar mai întâi de toate trebuie sã doreascã cu toatã puterea sã se vindece" (Jean-Claude Larchet, "Terapeutica bolilor spirituale", Editura Sophia, Bucureşti, 2001, pg. 280-281).Omul trebuie sã îsi doreascã cu adevãrat sã se facã sãnãtos, trebuie sã se întoarcã spre Dumnezeu şi sã-L cheme în ajutor, cum spune Sfântul Ioan Gurã de Aur: "Hristos, dumnezeiescul Doctor, nu ne vindecã fãrã voia noastrã".Mai întâi, omul trebuie sã ia seama la starea sa, sã-şi vadã limpede bolile, cunoscându-le sã nu se întoarcã de la Cel care singur poate sã-l vindece. Nu este nici o suferinţã pe care Dumnezeiescul Doctor sã nu o poatã vindeca; e de ajuns ca omul sã-I cearã ajutor şi sã-L încredinţeze cu totul şi va fi îndatã izbavit de boalã. Voinţa de vindecare trebuie sã se arate nu numai în chemarea în ajutor a Doctorului, ci şi în urmarea tratamentului, mai ales în cazul bolilor sufleteşti. Aceasta înseamnã sã rãmînem intru Hristos şi sã primim cu toatã inima cea ce vrea El pentru vindecarea noastrã.Omul îşi aratã voinţa deplinã de a fi vindecat şi contribuie personal la tãmãduirea pe care i-o dã Dumnezeu prin cinci atitudini fundamentale, de care depinde vieţuirea lui în Hristos şi care îl fac în stare sã împlineascã, sã-şi împroprieze şi sã ducã la rodire harul tãmãduitor şi mântuitor dãruit de Sfântul Duh în Tainele Bisericii, iar acestea sunt: credinţa, pocãinţa, rugãciunea, nãdejdea şi lucrarea poruncilor."

Lipeste-mi, Doamne sufletul de tine

Da clik pe titlu!

Razbunarea

“Un roman este, de cele mai multe ori, mai bun decat un strain; insa doi straini sunt, intotdeauna, mai buni decat doi romani”. Asta a fost replica spontana, memorabila prin simplitatea ei, spusa cu naduf si cu nedumerire ontologica de catre un francez simplu si obosit, care se straduie, de zece ani, sa faca mica sa firma din Romania sa mearga mai bine. Fiecare dintre angajatii sai este foarte bun, directorul e bine pregatit si serios si, totusi, ceva ce scapa logicii de business se intampla: rezultatele sunt, sistematic, mai proaste decat bunul simt ar spune ca trebuie sa fie. De cate ori a trimis cate un roman sa lucreze pentru cateva luni la filialele lui din Anglia si din Grecia, acesta a iesit in evidenta. Pe drumul de intoarcere, insa, se produce ceva, o reactie ciudata, care schimba lucrurile.
Unde se “evapora” o buna parte dintre calitatile individuale ale romanilor cand acestia se aduna in grupuri, fie ele mici de tot sau mari, in firme sau chiar in guverne? Eu am o explicatie simpla: Romania este tara cu cel mai redus indice de incredere generalizata din Europa, si asta de multi ani la rand. Statistic, un roman se asteapta (de cele mai multe ori fara sa constientizeze) ca 9 din 10 conationali ai sai sa aiba ceva de ascuns fata de el, sa incerce sa-l minta, sa se poarte urat cu el, sa-l insulte, sa profite de el sau sa-l insele intr-un fel sau in altul. Esti “programat” pentru asta la piata, in relatiile cu cu vecinii de bloc, cu sefii si cu subordonatii, cu clientii si cu furnizorii, cu Parlamentul si cu Justitia etc. Reactia instinctiva este de aparare si, omeneste, de razbunare; mergi la alegeri nu ca sa votezi pentru cineva, ci impotriva altuia, te straduiesti sa pacalesti Statul chiar daca nu ai niciun profit din asta, pentru ca ai certitudinea ca si el te pacaleste pe tine. Daca nu esti platit atat cat crezi ca ai merita, asta e sigur pentru ca angajatorul vrea sa te exploateze si sa te umileasca. Cand iti gasesti alt loc de munca, cu un salariu mai mare si cu o masina mai buna, nu te poti desparti simplu de el, ci trebuie sa-i trimiti un mesaj ironic, cu cc la ceilalti colegi si, uneori, chiar si la cativa clienti. Eventual, daca poti sterge si niste fisiere importante in ultima zi de lucru, e si mai mare satisfactia. Ce conteaza ca patronul acela nu mai doarme noaptea gandindu-se cum va plati chiriile si salariile, ca s-a imbolnavit de ulcer si ca nevasta l-a parasit pentru ca vine zilnic acasa la zece noaptea? Nu, el trebuie pedepsit exemplar; daca nu pentru altceva, atunci macar pentru ca nu a fost mai destept incat sa faca firma sa fi mers mai bine. Mergi la un interviu? Deja tu si angajatorul v-ati pus pe pozitii adverse, probabil fara sa va dati seama. Instinctiv te astepti ca cel cu care stai de vorba sa incerce sa te umileasca sau sa te pacaleasca, dupa cum el se asteapta sa il minti si iti pune tot felul de “capcane” ca se te prinda. Ti se face o oferta mai mica decat te-ai asteptat? In niciun caz nu spui “Va multumesc pentru ca m-ati ales pe mine, insa...”. Fa-l sa plateasca afrontul: “Vai, ma faceti sa rad ...”. Ai un sef roman, mai destept si mai bine pregatit decat strainul care a fost inaintea lui? Sigur e ceva dubios la mijloc, bunele lui intentii sunt doar de fatada, trebuie aplicate urgent niste masuri preventive de aparare si de discreditare a “inamicului”. Masuri de aparare pe care deja si le pregateste si el fata de tine, instinctiv. Suna cunoscut?
Care sunt masurile de autoaparare in fata neincrederii generalizate pe care le aplica un dependent de alcool? El nu se razbuna nici pe sefi nici pe altii! El se razbuna pe sine insusi, NU? CE PARERE AVETI?

Biblia invingatorilor

Cand invingatorul comite o greseala, spune: ”Am gresit!“ si invata lectia.
Cand invinsul comite o greseala, spune: “Nu e vina mea!” si arunca vina pe altii.
Un invingator stie ca adversitatea este cel mai bun invatator.
Un invins se simte victima in fata adversitatilor vietii.
Un invingator stie ca rezultatele actiunilor lui depind de el.
Un invins crede in existenta ghinionului.
Un invingator munceste mult, dar isi si creeaza mult timp liber pentru el insusi.
Un invins este o persoana mereu ”foarte ocupata”, care nu are timp nici pentru ai lui.
Un invingator infrunta provocarile una cate una.
Un invins le evita si nu indrazneste sa le infrunte.
Un invingator promite, isi da cuvantul si si-l tine.
Un invins face promisiuni, dar nu da nici o asigurare.
Un invingator spune “Sunt bun, dar voi fi si mai bun!”
Un invins spune: “Nu sunt chiar asa de rau ca multi altii…”
Un invingator asculta, intelege si raspunde.
Un invins doar asteapta pana cand ii vine randul sa vorbeasca.
Un invingator ii respecta pe cei ce stiu mai mult decat el, si incearca sa invete ceva de la ei.
Un invins se impotriveste celor care stiu mai mult decat el si tine seama numai de defectele lor.
Un invingator spune: ”Trebuie sa existe o cale mai buna de a o face…“
Un invins spune: ”Asa am facut-o intotdeauna!”
Un invingator este o parte din solutie.
Un invins este o parte din problema.
Un invingator tine seama de ”cum se vede zidul in intregime”.
Un invins tine seama de ”caramida pe care trebuie sa o puna”.
Un invingator ca tine impartaseste acest mesaj…
Un invins, ca ceilalti, este egoist si il pastreaza numai pentru el insusi…
UN SALUT TUTUROR INVINGATORILOR!

ESTI TU UN ALCOOLIC?

Răspundeţi la aceste întrebări cât mai cinstit posibil.
Pierzi timp de la servici datorită consumului de alcool? _____DA _____NU
Consumul de alcool îţi face viaţa casnică mai fericită? _____DA _____NU
Bei pentru că eşti timid cu alţi oameni? _____DA _____NU
Consumul de alcool îţi afectează reputaţia? _____DA _____NU
Te reduci la o companie de speţă joasă şi la un mediu inferior când bei? _____DA _____NU
Faptul că bei te face să îţi neglijezi treburile familiale? _____DA _____NU
Ţi-a scăzut ambiţia de când ai început consumul? _____DA _____NU
Ai simţit remuşcări după ce bei? _____DA _____NU
Ai avut dificultăţi financiare datorită consumului? _____DA _____NU
Ai simţit nevoia de a consuma la o anumită perioadă din zi? _____DA _____NU
Vrei să bei ceva dimineaţa urmatoare? _____DA _____NU
Consumul ţi-a determinat dificultăţi cu somnul? _____DA _____NU
Ţi-a scăzut eficienţa de când ai început să bei? _____DA _____NU
Consumul de alcool îţi pune în pericol munca sau afacerile? _____DA _____NU
Consumi alcool pentru a scăpa de griji sau probleme? _____DA _____NU
Bei singur? _____DA _____NU
Ai avut pierderi totale de memorie ca rezultat al consumului? _____DA _____NU
Ai fost tratat de către doctor din cauza consumului? _____DA _____NU
Bei ca să îţi clădeşti stima de sine? _____DA _____NU
Ai fost în spital sau într-o instituţie datorită consumului? _____DA _____NU
Dacă ai raspuns DA la ori care din întrebări, există un semn de atenţie definit că ai putea fi un alcoolic!
Dacă ai raspuns DA la oricare două întrebări, sunt şanse ca tu să fi un alcoolic.
Dacă ai raspuns DA la trei sau mai multe întrebări, esti cu singuranţă un alcoolic.
(Întrebările de test de mai sus sunt folosite de Johns Hopkins University Hospital, Baltimore, Maryland, pentru a decide dacă un pacient este sau nu alcoolic.)

20 de intrebari Al-Anon

Milioane de oameni sunt afectati de consumul excesiv de alcool al altor persoane. Intrebarile de mai jos va vor ajuta sa identificati daca ati fost sau nu afectati de consumul de alcool al unei alte persoane.

1. Iti faci griji despre cat a baut o persoana?
_____ Da
_____ Nu

2. Aveti probleme cu banii din cauza consumului unei alte persoane.
____ Da
____ Nu
3. Spuneti minciuni pentru a acoprei consumul de alcool al altei persoane. ____ Da
____ Nu
4. Simtiti ca daca bautorul te-ar iubi, ar inceta consumul ca sa iti faca pe plac? ____ Da
____ Nu
5. Considerati ca copmortamentul bautorului este cauzat de anturajul sau? ____ Da
____ Nu
6. Obiceiurile de rutina, va sunt deseori stricate, sau luarea meselor intarziate din cauza bautorului?____ Da
____ Nu
7. Faceti amenintari, cum ar fi, „Daca nu incetezi bautul te voi parasi”? ____ Da
____ Nu
8. Cand il saruti pe bautor, incerci sa ii mirosi respiratia?____ Da
____ Nu
9. Va e frica sa suparati pe cineva, de teama de a nu incepe o periada de baut?____ Da
____ Nu
10 Ati fost ranit sau stanjenit (pus in incurcatura) de comportamentul bautorului? ____ Da
____ Nu
11. Vi se pare ca fiecare vacanta este sticata datorita consumului de alcool? _____ Da
_____ Nu
12. V-ati gandit sa chemati politia de teama unui abuz? _____ Da
_____ Nu
13. Vi se intampla sa cautati bautura ascunsa? _____ Da
_____ Nu
14. Mergeti des cu masina cand soferul a consumat alcool? _____ Da
_____ Nu
15. Ati refuzat invitatii sociale datorita fricii sau anxietatii? _____ Da
_____ Nu
16. Deseori va simtiti ca un ratat, cand va ganditi la cate ati facut ca sa opriti consumul de alcool? _____ Da
_____ Nu
17. Credeti ca daca bautorul ar inceta consumul, si celelalte probleme s-ar rezolva? _____ Da
_____ Nu
18. Ati amenintat vreodata ca va veti rani doar ca sa il speriati pe bautor? _____ Da
_____ Nu
19. Va simtiti furios(oasa), confuz(ă), si deprimat(ă) cea mai mare parte din timp. _____ Da
_____ Nu
20. Simiti ca nu exista nimeni care sa iti inteleaga problemele. _____ Da
_____ Nu

Despre Sf. Nicolae

Sfantul Nicolae, patronul Greciei, Rusiei precum si al multor orase din Apusul Europei, este unul din cei mai populari sfinti ai crestinatatii. Datorita multelor minuni pe care le-a savarsit atat in timpul vietii, cat si dupa trecerea la cele vesnice, el este supranumit si "Facatorul de Minuni" (Taumaturgul).
Data nasterii sale este necunoscuta, si nu exista o biografie detaliata a vietii sale. Totusi, se cunoaste data mortii sale care este 6 Decembrie, neexistand insa un consens asupra anului, care dupa unii cercetatori ar fi 345, iar dupa altii 352.
Traditia Bisericii spune ca Sf. Nicolae s-a nascut intr-o familie bogata in Parara (Asia Minor). La moartea parintilor sai, Nicolae a devenit preot si s-a lepadat de toata averea sa, pe care a daruit-o saracilor si a plecat in pelerinaj in Palestina si Egipt.La intoarcerea acasa, poporul l-a intampinat si l-a ales Arhiepiscop de Myra.
Desi o cronica din secolul al VI-lea il citeaza printre participantii la Sinodul de la Nicea, exista prea putini istorici care accepta aceasta teorie.
Moastele Sf. Nicolae au fost furate in anul 1087 din Myra, de catre negutatorii italieni si aduse la Bari, unde pe data de 22 Iunie 1197, a fost ridicata o biserica dedicata Sf. Nicolae si in care se afla si in prezent moastele sale.
Dupa cum se stie, Sf. Nicolae este ocrotitorul copiilor, dar totodata el este si ocrotitorul marinarilor, al brutarilor, al fetelor fara zestre, al victimelor sistemului judiciar, etc.
Dintre multele legende care il au ca erou, cea mai cunoscuta este cea a fiicelor unui om bogat care isi pierduse averea; Sf. Nicolae a venit intr-o noapte si le-a aruncat pe fereastra trei saci de aur, pe care sa ii aiba drept zestre.Alte binecunoscute minuni savarsite de Sf. Nicolae sunt invierea celor trei copii omorati de un hangiu, salvarea de la naufragiu a unor corabii si multe altele.
Sfantul Nicolae este serbat atat de Biserica Ortodoxa cat si de cea Catolica, pe data de 6 Decembrie.