Confesiunile unui toxicoman (I) - Dan B. Tivu

Stau cu manuscrisul lui Dan B. Tivu in fata si nu stiu cum sa fac sa i-l public. Deocamdata il tehnoredactez si il voi posta in serial pe bloguri. Sper din tot sufletul ca cititorii sa gaseasca aceste confesiuni interesante si pline de concluzii, si poate se va ivi si posibilitatea publicarii lor impreuna cu volumul de eseuri ale aceluiasi autor.

IN LOC DE DEDICATIE:
Parintilor, care m-au facut asa cum sunt;
Rudelor de sange – care mi-au fost exemplu;
Fratelui meu, fara al carui suport material daruit mie dealungul multor zeci de ani de mult timp as fi fost pamant sau cenusa;
Alcoolicilor Anonimi fara existenta carora as fi fost pierdut;
Nepotilor Mircea si Irina – spre luare aminte;
Tatalui nostru, al tuturor, fara de care niciunul dintre cei enumerati n-ar fi existat pentru mine

Moto: “Nu te-am facut nici ceresc, nici
terestru, nici muritor, nici nemuritor, pentru ca
sa poti deveni, in deplina libertate si cinste, pro-
priul sculptor si poet al formei pe care vrei sa
ti-o dai. Ai putea degenera in fiinte inferioare
si brute sau poti sa te inalti in lumea superioara
a celor divine, dupa singura hotarare a spiritu-
lui tau.”
CUVANT INAINTE
Ideea de a asterne pe hartie prezenta confesiune (desi nu va fi doar atata) mi-a dat-o un intreg sir de intamplari din viata proprie dar, mai ales, din cei 24 de ani anteriori clipei cand am inlaturat paharul. Intamplari care, mie unuia, mi s-au parut providentiale: intrarea in miscare A.A. si solidaritatea si fratia dintre membrii grupului. Si, reamintindu-mi-l pe Albert Einstein: “Numai existenta dedicata oamenilor nu este o existenta inutila.”
Trecerea, de mai multe ori, prin cure de dezintoxicare (dezalcoolizare) la spital, trecerea prin multe stari de delir (delirium tremens) in sevraj dar, gratie Cerului, fara sa ajung la coma, deces sau in stare de leguma, pierdusem ocazia sa-mi intemeiez propria familie, pierdusem multe alte lucruri printre care si acoperisul de deasupra capului. Toate acestea pe rand, in decursul anilor de bautor activ. Multe dintre cele traite ar fi trebuit sa fie pentru mine avertismente dar n-a fost sa fie asa. Nu le-am perceput ca atare. Pana la un moment dat cand, fara vreun proces de constiinta ci pur si simplu pentru ca ajunsesem cu adevarat la fundul sacului, a trebuit sa pun punct “relatiei”
cu alcoolul. Ce-a fost, a fost si cu asta basta. Bausem si drojdia de pe fundul paharului, ii simteam gustul si-l mai simt si acum, am vazut ce rau este, nu mai am nevoie sa gust nici macar un singur strop.
Portile spitalului se inchisesera in urma mea pentru totdeauna. Iesisem ! Scapasem ! Cel putin asa credeam atunci.
O alta imprejurare care m-a condos spre randurile de fata a fost cand, dupa participarea la primele intalniri A.A., mi-a cazut in maini “Spovedania unui betiv” a lui Jack London. Concluziile pe care le-am putut trage (concluzii accesibile oricui care citeste cartea) – dupa ce am ajuns la sfarsitul ultimei pagini, coroborate cu trairile mele si cu acelea ale unora dintre fratii in suferinta, m-au condus spre randurile de fata. Sa vorbesc despre toate (numeroasele) momente (eufemistic vorbind) de agonie (reala) si extaz (parelnic) traite mi s-a parut (la inceput) greu. Dar s-a dovedit terapie. Folositoare mie si (poate) si altora. Trebuia sa incerc.
Numarul paginilor volumului de fata ar fi fost mult mai redus daca, dupa integrarea mea in A.A., n-as fi avut nenorocul (sau norocul) de a fi “gazduit” in cinci-sase randuri intr-un spital de psihiatrie (ca unic adapost). Asta, insa, m-a ajutat (real) sa traiesc noi experiente (ale mele si ale altora), sa acumulez cunostinte (informatii) in ale domeniului psihiatrie, psihologie. Sa intalnesc oameni pe care, de obicei, nu-I intalnesti in lumea asa-zisa normala.
Dupa ce mi-am insusit eu insumi cunostinte elementare (dar din ce in ce mai aprofundate) cu privire la mecanismul bolii de care sufeream, in vederea adoptarii unui nou mod de viata am considerat ca fiind obligatoriu sa incerc sa-I conving, sa-I informez si pe altii cum stau lucrurile – din ceea ce aflasem eu. Si la ce trebuie sa se astepte daca-si continua nocivul (mortalul) stil de viata. Cei care arata inca omeneste sunt doar proaspetii sclavi ai lui Bachus iar cei ai caror pasi si ale caror minti se impleticesc sunt veteranii autodistrugerii. Indreptandu-se, inexorabil, spre propriul sfarsit nu unul oarecare ci unul lamentabil. Cum poate, oare, un om normal sa priveasca fara sa fie ingrozit de efectul distrugator, devastator al consumului repetat ? Fara sa intervina ?
Cea mai frecventa lamentare rostita de oameni este, fara indoiala, “daca as fi stiut…”. Ei bine, acum, dupa parcurgerea paginilor de fata, vor fi avertizati. Nu vor mai avea acea scuza. Vor sti, poate, sa aleaga. Va depinde doar de ei sa-si opreasca si (eventual) sa-si repare erorile. Sau sa-si continue sinuciderea lenta sau rapida dar sigura.
Trebuie sa mentionez ca biografia mea de alcoolic este descrisa pe aproximativ primele 100 de pagini. Nu este deosebit de interesanta dar face legatura cu ceea ce s-a intamplat odata cu prima internare la dezalcoolizare apoi cu prima internare de durata la spitalul din B.. Si cu trairile din grupul A.A. si aflarea, in cele din urma, a starii de seninatate.
Mai trebuie sa mentionez ca redactarile lucrarii au fost mai multe. Pentru ca, dupa fiecare internare, crezand ca am pus punct internarii si ca am fost iertat de necazuri, mai gaseam ceva de adaugat. Aflam lucruri noi, intelegeam lucruri inedite (pentru mine) iar asta m-a facut sa caut documentatie (deoarece nu traisem efectiv) cu privire la alte toxicomanii. Pe rand, mi-au deschis mintea “Dictionarul psihologic Larousse”, “Toxicomaniile” fratilor Porot, “Psihanalizele” lui Freud, “Eficienta in 7 trepte – abecedarul intelepciunii” a lui Covey, alt dictionar Larousse ce cuprinde toate dependentele (adictiile) si altele.
De mic copil, de pe la 14 ani, bagasem de seama ca firea mea emotiva si timida, cand ma gaseam intr-o colectivitate, se transforma subit si radical dupa un paharel de vin. Sa ma explic.
Daca eram invitat undeva cu parintii, in vreo vizita, oriunde, la rude, la prieteni de familie dar, mai ales, intr-o societate in care intram pentru prima oara – sau daca aveam invitati in familie, intram in panica. Nu indrazneam sa ma ating de nimic pentru ca stiam, anticipat, era o obsesie, ca “toata lumea este cu ochii pe mine” si nu ma voi putea servi de maini ca toti ceilalti. Dealungul anilor copilariei – mai apoi ai adolescentei – in toate ocaziile ce se iveau sa fac fata in societate erau tot atatea prilejuri in care trebuia sa fac apel la John Barleycorn (personificarea alcoolului la London). Ca sa ma scape de obsesie. In cantitati mici, desigur, la inceput. Apoi, cu anii, chefurile ocazionale pe care – la inceput – nu le cautam, incepusem sa le caut. Daca, de la inceput, organismul meu ar fi fost mai putin rezistent si s-ar fi opus (stari de voma, dureri de cap), as fi trecut prin stari imposibil de acceptat si indurat (cum se intampla altora) poate alta mi-ar fi fost evolutia, altul destinul.
Dupa 40 de ani de baut, din ce in ce mai des si mai mult, dependenta de alcool a inceput sa-mi cuereasca spiritual, psihicul, intreaga fiinta. Eram, de fapt, invadat.
Nu sunt Dumnezeu, nici preot, nici predicator. Cu atat mai putin medic. Totusi, din dorinta de a salva vieti, eu – proscrisul si marginalizatul – pun la dispozitia celor in pericol (chiar daca ei nu stiu inca asta) o experienta din suferinta. Descriu aici, spre folosul celor care mai sufera inca de pe urma acestei boli (caci boala psihica s-a dovedit a fi) dar nu numai pentru ei ci si pentru rudele lor si prieteni. Nu ma refer numai la dependenta de alcool si alte droguri ci si la dependenta de orice activitate omeneasca dusa fara limita.
S-a intamplat sa ajung la abstinenta cu doi ani inainte sa intalnesc grupul A.A.. Se va vedea in ce imprejurari. Convingerea mea, declarata aici si acum, este ca, daca n-as fi intalnit A.A., abstinenta mea s-ar fi naruit. Curand dupa descoperirea A.A. urma sa fiu izbit de niste necazuri, obstacole neasteptate. Cu atat mai mult cu cat veneau dupa o perioada fericita de munca si realizari. Necazurile m-ar fi dus, fara indoiala, la pahar.
La scurt timp dupa intrarea in grupul A.A. mi-a cazut in maini, cum spuneam, “Spovedania unui betiv”. Am constatat ca, in majoritatea intamplarilor descrie, ma regasesc pe mine insumi. Ca este aidoma experientelor mele, experientelor avute de mine si de noii mei prieteni, a experientelor celor pe care i-am cunoscut si au pierit sub ochii mei dealungul vietii mele de bautor-problema. Experiente ce le voi descrie in cele ce urmeaza. In memoria lor, a celor plecati prea devreme, postum, trebuie sa fiu “razbunatorul” celor care nu au aflat de la nimeni (nici de la medici) mecanismul bolii cu care se confruntau. Dar si pentru ca, spre deosebire de noi, cei care ne-am castigat abstinenta sub pedeapsa unor rauri de sudori calde si reci, successive, cu ajutorul experientelor marturisite de fiecare dintre noi, marele scriitor n-a avut prilejul sa afle ca este o boala comuna multor indivizi – una dintre cele mai crancene boli. Exista multe moduri de a muri. Si acesta este un mod. Dintre cele mai oribile. Este greu cand iti pierzi serviciul, casa, familia dar este si mai greu cand te pierzi pe tine insuti. Jack London si milioanele de nefericiti ca el (sutele de milioane daca tinem cont de momentul in care omul a stors strugurii prima oara) n-au avut ocazia sa afle ca exista o cale prin care poti scapa din bratele “prietenoase” ale lui J.B.. Toti acestia cer o revansa impotriva nemilosului obicei. Nu poti omite trecutul dar ii poti da alta interpretare. Cer, deasemenea, o informare in vederea stoparii autodistrugerii – lucru pe care am considerat de datoria mea sa incerc sa-l realizez. Cu slabele-mi puteri.
Au incercat sa schimbe bauturile, sa bea numai la anumite ore; o vreme functiona. Si, intotdeauna, primul pahar a fost prea mult. Pentru ca le aducea pe celelalte, nenumarate. Prin abstinenta nu te vindeci. Doar stabilizezi boala. O opresti din evolutie. Despre mine stiu ca nu ma mai ating de alcool de 17 ani. Ce va fi maine nu stiu. Pot avea oricand o cadere desi obisnuinta (dependenta) a disparut. Si s-o iau de unde o lasasem sau chiar mai de jos. Am aflat, astfel, pe propria-mi piele, ca odata devenit dependent nu mai poti redeveni “bautor social”. London n-a stiut-o – cum n-au stiut-o nici ceilalti, nenumarati. S-a sinucis in 1916. Altii au facut-o fie pentru ca se considerau incurabili si nu mai aveau puterea si curajul sa lupte, fie le era frica de iminenta plecare, fie ca, din cauza bolii indurate timp de multi ani pierdusera tot ce se putea pierde si nu mai aveau motivatia sa lupte – toti – au dorit sa evadeze intr-un mod cat mai placut, de fapt singurul pe care il stiau ca agreabil.
Primele grupuri A.A. au luat fiinta in 1934. Un broker si un chirurg – suferinzi, ambii, de aceeasi boala – s-au cunoscut pe pat de spital. Au vorbit, s-au marturisit reciproc, au tras concluzii si s-au hotarat pentru un nou stil de viata. Nu numai prin incetarea bautului ci si prin adoptarea unor noi reguli de viata. London n-a cunoscut decat sentimental invinsului. Si noi, cei in numele carora vorbesc, pe care doresc sa-I reprezint, am fost invinsi de nenumarate ori. Numai acela care a fost si el invins poate sa-si dea seama ce inseamna asta. E ca intr-o noapte, intr-o casa pe zidurile careia se catara un mucegai verde respirand o viata dezgustatoare. Este aidoma unor diavoli de copii rahitici, unei oale de ulei ranced,. injuraturilor de mama zvarlite pe intuneric de niste glasuri de muieri, intr-un cuvant e ca si moartea.
Fratele meu, medic dar nu psihiatru nici psiholog, era in stare sa-mi dea un singur sfat: vointa, vointa ! Desi asistase, in decursul anilor, la degringolada in care alunecam tot mai mult nu banuia ca boala asta era, intr-un fel, deasupra vointei umane. Cand esti imbibat de alcool ca un burete si ti-e teama sa te uiti in oglinda, accepti sau suporti ca un lunatic sa se darame totul in jurul tau – tot ce e important sau ar trebui sa fie important – cuprinzi cu mintea ca viata ti se destrama, dar puterea de a te redresa n-o ai. Noi am reusit Marea Desprindere pentru ca am descoperit psihoterapia de grup a carui putere si vointa (la un loc) este mai mare decat a individului izolat.
Candva, in 1993, dupa doi ani de abstinenta “fortata”, am aflat de la radio TOTAL (pe atunci al lui Cornel Nistorescu) de existenta primului grup A.A. din Bucuresti. Atunci i-am gasit si am aflat de la ei si de la mentorul grupului Dr. psihiatru Doina Constantinescu) ca nu este suficienta vointa. Pe care n-o mai aveam de multa vreme sau o avusesem de prea multe ori. Dimpotriva, trebuie sa te socotesti biruit, neputincios, ca, alaturi de Puterea Suprema – un Dumnezeu al iubirii asa cum il intelege fiecare dintre noi – si puterea superioara a grupului, sa invatam impreuna sa capatam Puterea.
Culmea este ca, la primele mele participari la intrunirile A.A., intruniri la care toti se recomandau: Petre – alcoolic, Teodor – alcoolic, Marian – alcoolic, Alexandra – alcoolica, Brandusa – alcoolica, Crenguta – alcoolica, eu ma recomandam “Dan – fost alcoolic”.
. Niciodata nu am avut pretentia, si nu voi avea-o, ca as poseda vocatia de scriitor. Nici ca volumul de fata va fi urmatorul mare roman romanesc. Ci numai un raspuns catre trecut. Dar sunt convins ca era cineva dator sa atace aceasta tema – cineva care sa nu fie neaparat un profesionist al condeiului – tema marginalizatilor si, in general, despre viata dura pe care si-o construieste singur prin deprinderi, obiceiuri, dependente de tot soiul. Deaceea imi rog eventualul cititor sa ignore pe cat posibil forma si sa fie mai atent la fond si intentie. Intentia de a explica altora dupa puterile mele ceea ce nu au facut niciodata oamenii de meserie – medicii psihiatri si psihologii – celor ce au aceeasi problema cat si apropiatilor lor, cum se pot salva dar si ce ii asteapta daca isi continua drumul pe care au apucat. Alaturi de principii fundamentale cu surse in domeniile religiei si medicinei conteaza, deasemenea, experienta fiecaruia dintre noi. Cand lupti, poate fara nici o sansa, lumea te crede smintit dar te admira. Lupti
in numele celor care nu mai gasesc motive sa lupte. Esti admirat intrucat s-ar putea sa ai un motiv. Il ai si, deaceea, te bati. Chiar si celor doi inaintasi ai nostri Bill si Bob (brokerul si chirurgul) le-au trebuit doi-trei ani de incercari si erori in aducerea primilor alcoolici pe calea recuperarii.
In 1939 miscarea A.A. si-a asternut experienta pe hartie: Marea Carte. In prima parte cei 12 pasi si cele 12 traditii pentru rezolvarea alcoolismului. In partea a doua descrierea a treizeci de cazuri in care alcoolicii isi descriu experienta din timpul bautului si apoi recuperarea. MAREA CARTE este religia alcoolicului.
Toate religiile au fost bune. Si sunt bune. Rele sunt intentiile anumitor indivizi care se pretind singurii depozitari ai adevaratei credinte. In numele Domnului pe care toti Il cunoastem sub nume diferite dar care este acelasi Dumnezeu al tuturor oamenilor. Credem intr-un Dumnezeu al milei si al dragostei. Credem in natura spirituala a omului. Credem in valoarea suprema a credintei si in manifestarea acestei credinte prin caritate si fratie. Prin credinta noastra sa gasim o cale catre dreptatea si pacea lui Dumnezeu spre care ne calauzesc toate credintele noastre.
Adepti ai lui Zoroastru, alaviti, crestini ortodocsi, musulmani, evrei, protestanti, sintoisti, taoisti, samani, vrajitori, vraci, asceti si chiar sectanti – toate confesiunile au avut la un moment dat acces la marea cunoastere comuna. Este o cunoastere fabuloasa. Religia, oricare ar fi ea, nu este decat o cautare a celui mai bun mod de intrebuintare a existentei omenesti. In decursul mileniilor omenirea a cautat niste indreptare pentru un mod de viata corect. Caci ce altceva este Biblia, Coranul, Talmudul, Tora… ? Si ce altceva este Marea Carte a Alcoolicilor Anonimi ? Dar nu numai a lor. Ludwig Feuerbach spunea: “ omul ivit initial din natura n-a fost om ci o simpla creatie a naturii. Omul este un produs al culturii, al civilizatiei, al spiritualitatii.”
Oamenii vin pe lume cu aspiratii egale. Aceste aspiratii au un continut si mijloace de implinire ce variaza de la ins la ins. Societatea le ofera, in principiu, drepturi egale. Ei le iau si le folosesc in chip inegal, in raport cu fortele lor intelectuale inegale insa nu este cazul sa uitam ca inegalitatea sociala deriva din inegalitatea fie a capacitatilor intelectuale, fie ale dezvoltarii lor. Deci, innascute si/sau dobandite.
Mai presus de capacitatile intelectuale exista un alt element structural al personalitatii neluat in seama de psihologi pentru ca este modest prin insasi esenta lui. El se numeste bunul simt. El este acela care conduce inteligenta pana la a deveni intelepciune. Slava Domnului, este educabil. Prin aceasta, diferentierea intelectuala intre oameni se estompeaza, tempereaza constinta superioritatii si a inferioritatii. Duce la o egalizare a indivizilor tocmai prin calea intelectuala care, de fapt, ii desparte. Dezvoltarea maxima a bunului simt se cuvine a deveni obiectivul prioritar al educatiei universale si al autoeducatiei. In vederea atingerii scopurilor urmarite de religii, civilizatii, culturi – toate acestea unindu-si eforturile intr-un scop unic: fericirea individuala, bunul simt, prin intelegere si toleranta, prin iertarea aproapelui nostru, ne invata ca este obligatoriu nu numai a accepta ca fireasca si fericirea aproapelui dar ca este o fericire sa lucrezi pentru fericirea altora. Si, astfel, am atins miezul crestinismului. Bunul simt este germinat si modulat de suferinta (sau, mai ales, de suferina). Prin aceea ca suferinta este invatatorul bunului simt, a tot si a toate. Orice om normal este facut sa si sufere. Cine nu e vulnerabil in fata nimanui si a nimic este un monstru.
Nu se cuvine a face un rau nimanui; orice discordie, mojicie, brutalitate, cearta, enervare, dispret, jignire e de la Diavol. Faptuirea binelui este maxima cea mai egoista pentru ca, singura ea, da linistea si fericirea, impacarea cu sine. Buna purtare si colectionarea de fapte bune sunt acel unic avut al nostru de care putem oricand dispune; oricine putand oricand – de unul singur – intr-o celula de inchisoare ori pe un pat de spital ori sa se pomeneasca fara somn la doua noaptea (ora teribila a luciditatii), nimic nu e mai amarnic si mai aproape de iad decat amintirea faptelor urate, rele, meschine.
In ceea ce ma priveste, perioada intre varatul in pat si adormire era cea mai rea dintre toate orele zilei. Trecutul ma coplesea prin prezenta – greselile, nefericirea, tot ce-as fi putut sau ar fi trebuit sa fac. Dar n-am facut.
Am frate si nepoti pe care apuc sa-I vad foarte rar si atunci nu-mi ramane decat sa haladuiesc cu gandul prin locurile si intamplarile copilariei si adolescentei sau pe malul marii sau piscul muntelui – pe unde haladuiam altadata aievea, cu piciorul, in vremuri senine. Asta ma linisteste si adorm impacat. Impacat si cu gandul ca n-am facut rau nimanui, niciodata, decat mie insumi si, prin ricoseu, alor mei.
Se cuvine a face binele cat mai e timp. Inainte de a ajunge la starea in care nu mai ramane decat “a fi” (modalitatile lui “a fi” dupa moarte, inchisoare, pe patul de spital, in deznadajduita si iremediabila singuratate, la insingurata batranete… adunand amintiri frumoase dar nu regretul unor clipe de placere trecatoare caci si acela este un chin, ne construim pe drept cuvant noi insine paradisul, care nu-I decat o suma de fapte bune, de actiuni nobile sau eroice, de purtari marinimoase a caror aducere aminte e o soba vesnic dulce si calda, un prilej de indreptatita si calma binefacatoare multumire pentru a fi fost feriti de josnicii.
Cu alte cuvinte, Dumnezeu este cu desavarsire absent in lume dar e si cu desavarsire present inauntrul nostru. Dumnezeu este eminamente present sufletului ba chiar si imediat cognoscibil.
Pentru ca binele (si numai binele) ne invata a savarsi Hristos in care credem si care e Mijlocitorul nostru cu absolutul Tata situat dincolo de bine si de rau. Si pentru inca un motiv: experienta noastra existentiala ne dovedeste ca numai cand facem binele dobandim ceva ce raii nu pot avea: linistea si pacea – bunurile supreme.
Mentionez ca lecturarea prezentului volum, mai ales in a doua lui jumatate, va va pune in contact cu ganduri, fapte, obiceiuri despre care putini stiu. Noutati in multe domenii, aflate de mine din multa nenorocire, multe experiente pe care, intr-o viata obisnuita, putini au prilejul sa le cunoasca. Daca cineva mi-ar fi dezvaluit fie si numai 10% din ce veti afla citind volumul de fata, manuscrisul nu s-ar mai fi nascut fiindca nimic n-as fi avut de spus. Deaceea repet: “Doamne, iti multumesc pentru ce mi-ai dat, pentru ce mi-ai luat si pentru ce mi-ai lasat.”Internarile la spitalul din B. – 7 la numar – insumand 6 ani de viata au condus la invatarea a ceea ce, in chip obisnuit, nu poti invata.
In sprijinul unor afirmatii personale deja notate aduc si argumente prin unele citate din volume parcurse.
Poate e de mirare o asemenea digresiune in CUVANT INAINTE. Are, insa, legatura cu continutul. Cum spuneam, exista cai si explicatii medicale si, mai importante, unele spirituale. De ce n-ar avea si invinsii, zapacitii si ghinionistii dreptul la inca o sansa, la mangaiere, la iertare, la obladuire ? Vrednic de toata admiratia pentru ca ii este mila de niste biete fiinte de care unii rad ori macar le privesc de sus, cu ironie sau condescendenta. Dar pierderea unei chei poate fi prilej de crunta suferinta (mai penibila fiindca pare si ridicola) iar moartea unui catel iubit e tragedie pentru cine e singur pe lume si in fata vietii
Inca o data. Doresc ca prezentul volum sa fie de folos celor in suferinta, rudelor si prietenilor lor. Si, mai ales, tinerilor. Ca sa nu indure ce am indurat
noi.
Multumesc celor care, in timp, au contribuit la dezvoltarea miscarii A.A. – mai ales ALCOHOLICS ANONYMOUS WORLD SERVICES INC. din New York si, nu in ultimul rand, doamnei dr. psihiatru Doina Constantinescu, mentorul primului grup A.A. din Bucuresti.

REGULI DE VIATA

BAGAJUL VIETII

TRATAMENTUL ALCOOLISMULUI, UN ECLECTISM INFORMAT-de Dr. Radu Vrasti

Exista astazi o multitudine de procedee si metode de terapie a
alcoolismului. In fata acestei pletore, unii au afirmat ca nici una din
aceste terapii nu este cu adevarat eficace, altii au incercat sa demonstreze
ca o anumita metoda este mai buna ca alta si, in fine, nu putini au spus ca
toate abordarile terapeutice ale alcoolismului au aceeasi valoare.
Miller & Hester, (1986) au aratat ca nici una din aceste
asertiuni nu este pe deplin adevarata si ca "motivul de
speranta si optimism in domeniul alcoolismului nu este
prezenta unei singure abordari foarte eficace ci, mai curand,
a unei multimi de alternative efective si promitatoare,
fiecare din ele putand fi eficace pentru un tip diferit de
alcoolic. Pentru multi indivizi, gasirea unei interventii
acceptabile si eficace, printre multe altele, reprezinta cea
mai buna solutie".
Aceasta competitie intre metodele terapeutice ale alcoolismului
vine din incertitudinile din natura si etiologia alcoolismului. Prezentam
mai jos cateva din "modelele" explicative ale alcoolismului, intr-o ordine
oarecum istorica, astfel ca utilizatorul acestui manual sa aiba o informatie
si un ghid pentru ca el sa descopere care model descrie cel mai bine
conceptia lui actuala si cum aceasta trebuie sa se schimbe sau nu (Miller
& Hester, 1989).

Modelul moral: prezinta alegerea personala a individului ca si cauza a
problemelor date de consumul de alcool. Individul alcoolic prezinta un "deficit
spiritual" si un comportament lipsit de onestitate care-l face sa calce normele
si regulile sociale. Faptele comise sub influenta alcoolului nu pot fi scuzate,
responsabilitatea personala fiind pe primul plan. Interventia ar fi de competenta
bisericii in special.
Modelul temperantei infatiseaza alcoolismul ca o consecinta a faptului ca
alcoolul este disponibil. Potrivit acestui model alcoolul este o substanta
daunatoare care nu poate fi consumata cu moderatie, exista doar alternativa
sobrietatii si cea a consumului care va duce treptat la alcoolism si moarte. Aici
cauza problemelor date de alcool este alcoolul in sine si nu individul.
Interventia adecvata ar fi restrangerea disponibilitatii si chiar interzicerea
alcoolului.
Modelul bolii prezinta alcoolicul ca o persoana diferita de ceilalti fiind caracterizat
de incapacitatea de a bea cu moderatie. Simptomul central al acestei
boli este pierderea controlului cantitatii consumate, incapacitatea de a restrange
singur consumul. Aceasta boala este privita ca ireversibila pentru acesti
indivizi si astfel se poate spune ca "alcoolismul nu este cauzat de alcool".
Exista multi alcoolici in lume care nu au baut niciodata alcool si astfel nu au
descoperit ca sunt astfel! Interventia posibila consta in identificarea acestor
indivizi, informarea asupra conditiei lor, acceptarea diagnosticului si indemnul
spre abstinenta daca ei doresc sa ramana in viata.
Modelul educational vede in lipsa de educatie, de cunoastere si de valente
culturale una din deficientele nucleare ale alcoolicului si clameaza valoarea
preventiva a mijloacelor educative si de informare asupra consecintelor
consumului de alcool.
Modelul caracteriologic gaseste in tulburarile de personalitate una din
radacinile principale ale alcoolismului. Se considera ca ar exista chiar o
"personalitate alcoolica" care ar justifica nivelul neobisnuit de mare al unor
mecanisme de defensa, mai ales defensele primitive asociate tulburarilor de
dezvoltare (de ex. negarea) si, ca o consecinta logica, rezolvarea alcoolismului
ar face apel la reformularea pozitiva a personalitatii.
Modelul conditionarii se bazeaza pe teoria invatarii conditionate a lui Pavlov
si a conditionarii operante a lui Skinner. Premisa modelului este ca bautul
excesiv este un obicei invatat si conditionat datorita consecintelor pozitive ale
consumului, precum reducerea tensiunii psihice. Subiectul cauta aceste efecte
si fiecare consum reintareste comportamentul de cautare si conditioneaza
subiectul spre a continua consumul. Acest model a generat o serie de
interventii terapeutice precum terapia aversiva cu disulfiram (Antalcool) si alte
terapii comportamentale.
Modelul biologic se bazeaza pe procesele fiziologice si genetice care au fost
gasite asociate cu alcoolismul precum asocierea crescuta a alcoolismului la
gemeni, frecventa crescuta la descendentii alcoolicilor, anumite anormalitatii
metabolice sau o senzitivtate crescuta a creerului alcoolicilor. Interventiile
dezirabile ar putea fi: decelarea grupelor de inalt risc, tratamentul
farmacologic pentru corectarea dezordinilor metabolice, sfatul genetic, etc.
Modelul invatarii sociale: In acest model principiile invatarii sunt extinse la
interactiunea dintre individ si ambianta in formarea modelului de consum de
alcool. Acest model pune accent pe influenta exercitata de egali sau parteneri,
pe competenta de coping (capacitatea de a depasi probleme), pe factorii
mediationali ai relatiei individ-ambianta, toti ducand la generarea unor scheme
cognitive specifice, precum expectatiile legate de consumul de alcool. Interventiile
vizeaza schimbarea prietenilor, evitarea modelelor de consum,
construirea unei noi strategii de coping si o restructurare a schemelor
cognitive.
Modelul sistemic general vede comportamentul individului ca o parte inerenta
a sistemului social. Actiunile individului nu pot fi intelese fara a lua in
considerare relatiile lui cu ceilalti si cu diferitele nivele ale sistemului la care
individul apartine. Cel mai adesea, familia este sistemul care este luat in
considerare. In acest caz, alcoolismul individului apare ca produsul relatiilor
disfunctionale din familie, a strategiilor ei disfunctionale de coping. Tot in
aceast model, copilul care provine dintr-o familie de alcoolici, copilul de
alcoolic, este privit ca rezultat al atmosferei familiale care-l vulnerabilizeaza si
ii structureaza scheme cognitive care-l transforma mai tarziu intr-un alcoolic.
Conform acestui model, interventia terapeutica trebuie sa se adreseze familiei
ca un tot.
Modelul sociocultural: Se considera ca exista o puternica legatura intre credintele
si stereotipurile culturale si modelul consumului de alcool. Astfel, de la
tipurile de bauturi alcoolice la cantitatile si situatiile de consum, de la
atitudinea publicului la nararea lui, toate caracteristicile consumului pot fi
considerate determinate cultural. Astfel, acest model aduce in lumina responsabilitatea
ambiantei in actiunile individului. Interventiile recomandate sunt
cele care au un impact larg asupra societatii, mai ales cele de politica sociala a
alcoolului (disponibilitate, taxare, reclama, varsta legala de consum, etc.).
Modelul sanatatii publice este un model integrativ care ia in considerare cei
trei factori importanti: agentul (alcoolul), gazda (individul cu variabilele sale)
si ambianta (culturala, societatea, etc.). Acest model recunoaste ca alcoolul
este un agent daunator care plaseaza pe cei ce-l consuma, mai ales pe cei
susceptibili, intr-o grupa de risc, iar factorii ambientali pot influenta aceasta
relatie printr-o atitudine publica toleranta, prin disponibilitatea crescuta si
publicitatea produselor alcoolice. Interventiile generate de acest model sunt
diverse si se adreseaza celor trei factori simultan, incorporand o varietate larga
de strategii alternative.
Metoda detectiei precoce si a interventiei rapide la consumatorul dauntor
de alcool la nivelul retelei medicale primare, descrisa in acest manual, se
inscrie in viziunea deschisa de modelul sanatatii publice.
In acest manual se foloseste categoria diagnostica de "consum
daunator/nociv de alcool". Conform Clasificarii
Internationale a Bolilor a Organizatiei Mondiale a Sanatatii,
versiunea 10-a, prin consum daunator de alcool se intelege:
"Un model de consum al alcoolului care cauzeaza daune
sanatatii. Daunele pot fi fizice (ca in cazul hepatitei) sau
mentale (de ex. tulburari depresive). La fel, evidenta ca acest
model daunator de consum a continuat cel putin o luna sau a
aparut in mod repetat in ultimele 12 luni".

Scrisoare catre un coleg medic de familie

Nu cu mult timp în urmă, Maarius mă acuza că am dat o tentă academică blogului, că mă adresez profesioniştilor şi nu acelor amărâţi care au probleme legate de consumul de alcool. Am combătut afirmaţia la momentul potrivit, având ca idee de bază necesitatea informării tuturor categoriilor sociale. Ulterior tot Maarius afirma ca medicii de familie şi psihiatrii nu cunosc problematica alcoolismului. Pornind de la aceasta si presupunând ca are dreptate macar in parte, în următoarea perioadă chiar ma voi adresa specialiştilor, care vor trebui să îi mulţumească Dl.Dr. Radu Vraşti care mi-a dat acces la studiile dumnealui. Pentru început iata scrisoarea:
"Draga coleg,
Ca un medic aflat in primul esalon al ingrijirilor de sanatate, ai pozitia cea mai favorabila de a identifica printre pacientii care vin la tine la consultatie pe cei care au probleme date de consumul lor de alcool.
Se estimeaza ca aproximativ 25% din toata populatia poate avea de-a lungul intregii vietii o problema data de consumul de alcool. Pe de alta parte, astazi este bine stabilit ca numai printr-o decelare precoce si o interventie adecvata si la timp se poate preveni dezvoltarea unui model patologic de consum de alcool care va duce in final la aparitia dependentei si la consecintele somatice si sociale ale acesteia.
Exista astazi un consens in a afirma ca medicul de familie, cel care ofera ingrijirile medicale primare, este competent si lui trebuie sa i se transfere cunostintele, tehnicile si metodele de actiune in acest domeniu.
Studiul de fata cauta sa te informeze de noua tehnica recomandata de Organizatia Mondiala a Sanatatii de identificare a celor care consuma alcool in mod daunator pentru sanatatea lor si, odata identificati, sa poata suferi "interventia" ta care are ca scop informarea, reducerea riscurilor, stapanirea problemelor si in final
reducerea consumului sau dobandirea abstinentei. Cu siguranta vei avea destule succese si curand nu vei mai fi mirat ca oamenii din comunitatea care o ingrijesti te vor cauta chiar pentru aceasta problematica.
Vrem sa fi convins de utilitatea si valoarea acestei metode si ne-ar bucura sa ai atata rabdare si motivatie de a o pune printre practicile tale profesionale curente. La fel, ne-ar bucura sa ne impartasesti din dificulatile sau problemele care le-ai avut ca si din succesele care s-au aratat.
Dr.MD. PhD. Radu Vrasti"

CALCULATI SINGURI GRADUL DE RISK IN PRIVINTA CONSUMULUI DE ALCOOL

TESTUL AUDIT
AUDIT este un chestionar simplu, dezvoltat de Organizatia Mondiala a
Sanatatii printr-un studiul multi-centru ce a cuprins 6 tarii (Norvegia, Australia,
Kenia, Bulgaria, Mexico si SUA), cu scopul de a furniza o procedura rapida de
identificare a persoanelor ce consuma alcool in mod daunator pentru sanatatea
lor.
Testul AUDIT a fost validat si etalonat pe populatia romaneasca de catre Dl.Dr. Radu Vrasti.

Incercuiti numarul corespunzator raspunsului subiectului
1. CAT DE DES BETI O BAUTURA CONTINAND ALCOOL?
(0) niciodata
(1) lunar sau mai rar
(2) 2 la 4 ori pe luna
(3) 2 la 3 ori pe saptamana
(4) 4 sau mai multe ori pe saptamana

2. CATE UNITATI DE ALCOOL (DRINKURI) CONSUMATI INTR-0 ZI
OBISNUITA, ATUNCI CAND BETI?
(0)1 sau 2
(1) 3 sau 4
(2) 5 sau 6
(3) 7 sau 9
(4) 10 sau mai mult

3. CAT DE DES BETI 6 SAU MAI MULTE UNITATI (DRINK) DE ALCOOL
INTR-0 SINGURA SITUATIE DE CONSUM?
(0)niciodata
(1) lunar sau mai rar
(2) lunar
(3) saptamanal zilnic
(4) zilnic sau aproape

4. CAT DE DES ATI CONSTATAT IN ULTIMUL AN CA NU PUTETI SA VA
OPRITI DIN BAUT ODATA CE ATI INCEPUT?
(0)niciodata
(1) lunar sau mai rar
(2) lunar
(3) saptamanal zilnic
(4) zilnic sau aproape

5. CAT DE DES IN ULTIMUL AN NU ATI REUSIT SA FACETI CEEA CE
ERA DE ASTEPTAT SA FACETI DIN CAUZA BAUTULUI?
(0)niciodata
(1) lunar sau mai rar
(2) lunar
(3) saptamanal zilnic
(4) zilnic sau aproape

6. CAT DE DES IN ULTIMUL AN ATI AVUT NEVOIT SA BETI PRIMA
BAUTURA DE DIMINEATA CA SA VA REVENITI DUPA O BAUTURA
ZDRAVANA?
(0)niciodata
(1) lunar sau mai rar
(2) lunar
(3) saptamanal zilnic
(4) zilnic sau aproape

7. CAT DE DES IN ULTIMUL AN ATI AVUT UN SENTIMENT DE
REMUSCARE SAU DE VINA DUPA CE ATI BAUT?
(0) niciodata
(1) lunar sau mai rar
(2) lunar
(3) saptamanal zilnic
(4) zilnic sau aproape

8. CAT DE DES IN ULTIMUL AN NU ATI PUTUT SA VA AMINTITI CE S-A
INTAMPLAT IN NOAPTEA TRECUTA DIN CAUZA CA ATI BAUT?
(0) niciodata
(1) lunar sau mai rar
(3) saptamanal zilnic
(4) zilnic sau aproape
9. DVS. SAU ALTCINEVA A FOST RANIT CA REZULTAT LA FAPTULUI
CA ATI FOST BAUT?
(0) nu
(4) da, in ultimul an
(2) da, dar nu in ultimul an
10. O RUDA, UN PRIETEN, UN DOCTOR SAU O ALTA PERSOANA DIN
DOMENIUL SANITAR A FOST INGRIJORATA DE BAUTUL DVS. SAU V-A
SFATUIT SA-L REDUCETI?
(0) nu
(4) da, in ultimul an
(2) da, dar nu in ultimul an
Inregistrati scorul total : /__/__/
Comparati cu scorul prag de 10 si calificati gradul de risc.
Dupa calcularea scorului total AUDIT, incercati sa va plasati, in functie
de scorul prag de 10, intr-o categorie de risc:
- peste scorul de 10 "risc inalt pentru consum daunator de alcool"
- sub scorul de 10 "risc scazut sau inexistent de consum daunator de
alcool".

STRATEGII DE EVITARE A CONSUMULUI DE ALCOOL

Toti cunoastem ca adesea ni se face pofta de anumite lucruri. Cand ne este foame, ne sar in ochi peste tot alimente pe care altfel nici nu le-am fi observat, sau mirosul de paine proaspata dintr-o brutarie ne poate determina sa cumparam o paine chiar daca n-am avea nevoie de ea.

Dar, de obicei nu ne urmam fiecare impuls care ne-ar impinge sa ne satisfacem o pofta imediata, mai ales daca ne-ar dauna sau daca nu se potriveste situatiei. Fiecare are strategiile sale de a rezista unor asemenea impulsuri. Este adevarat ca exista persoane mai impulsive care au dificultati mai mari in a se stapani, in timp ce altele nu par sa faca mari eforturi pentru a se abtine.

Fiecare alcoolic trebuie sa stie ca dorinta de a bea este un lucru normal, ca poate fi declansata de stari psihice sau de evenimente exterioare. Adesea dorinta de a bea este comparata cu un val care poare creste repede dar care se niveleaza apoi treptat. Este greu sa te opui valului cand si-a atins forta maxima. Este mai usor, mai elegant si mai putin periculos, la fel ca la inot sau la surf, sa ramai pe coama valului pana cand el se epuizeaza. La fel si in cazul dorintei de a bea, ea trece de la sine daca nu i te opui. Deci este mult mai indicat sa-ti spui: "Observ ca mi se face pofta sa beau. Poate ca se va inteti inca putin pofta asta, dar o sa-mi treaca."

Pe parcursut terapiei alcoolicul invata cum poate preveni sau reduce o asemenea pofta. Sunt prezentate in continuare cateva metode utile in astfel de situatii.

Mai intai trebuie sa-si reaminteasca mereu de ce vrea sa reziste poftei si de ce nu-si poate permite o asemenea slabiciune. El trebuie sa-si consulte lista de argumente pro si contra consumului de alcool, pe care singur si-a stabilit-o. Aceasta lista poate exista fizic sub forma unei carti de credit a abstinentului, un cartonas de marimea unei carti de vizita sau cartele telefonice usor de pastrat asupra sa, ce are pe o parte avantajele renuntari la butura si pe cealalta parte riscurile unui eventual consum.

In al doilea rand se poate apela la o metoda de relaxare ce a fost in prealabil invatata in terapie. Se cunosc multe metode de relaxare de la simple exercitii de respiratie la metode mai complexe in care sunt corelate imagini placute, pozitive.

In al treilea rand, in momentele cand alcoolicul se simte coplesit de griji, pot fi utile monologurile interioare positive, in care vor fi reamintite punctele sale forte.

In al patrulea rand in cazurile cand apare asa numita dorinta rece, adica gindurile se invartesc mereu in jurul alcoolului, se poate folosi stoparea gandurilor, prin ciupituri puternice, pleznituri peste coapse sau prin a-ti poruncii stop imaginandu-ti indicatorul de circulatie STOP.

In al cincelea rand iti pot reorienta atentia executand o actiune concreta.
Daca e posibil cauta discutia cu cineva, asculta muzica, danseaza, viziteaza pe cineva, mergi la plimbare, admira natura, mergi la cinematograf, la biblioteca, rezolva sarcini de menaj, scrie o poezie, spune o rugaciune, joaca un joc care sa-ti solicite atentia.
De asemenea cauta sa-ti descarci energia printr-o activitate sportiva. O alergare in aer liber sau un urlet intr-o perna pot fi de folos.
Deci FA CEVA!
Preluare de pe http://www.alcoolism.org/alc_codep.html

PIERDEREA CONTROLULUI

Dupa cum am putut constata din cele prezentate, punctul de rascruce in evolutia dependentei de alcool este pierderea controlului asupra cantitatii de alcool consumate.
Aceasta pierdere a controlului apare abia dupa ce consumul de alcool a inceput. Ramane in continuare controlul asupra deciziei daca alcoolicul, cu urmatorul prilej, va incepe sa bea sau nu.
In cazul pierderii controlului apar mai multi factori care trebuie luati in discutie.
Conform teoriei elaborate de Hoff una din cauzele posibile o constituie modificarile din domeniul psihic si metabolic produse in organism in timpul primelor doua faze de evolutie ale alcoolismului si anume faza prealcoolica si cea de debut. Doua cantitati de alcool au in acest context o semnificatie deosebita
Prima cantitate o constituie asa numita doza de usurare, reprezentata de cantitatea de alcool necesara pentru atingerea stadiului de relaxare, de destindere psihica, telul dorintelor alcoolicului.
Cea de a doua cantitate o constituie doza de imbatare, care in mod normal este considerabil mai mare si este cea care produce ebrietatea.
In decursul primelor doua faze ambele cantitati de bautura se modifica in mod caracteristic, in timp ce doza de usurare devine tot mai mare toleranta organismului la alcool scade continuu. Bolnavul devine "intolerant". Doza de usurare trebuie asadar marita, pentru a se obtine acelasi efect, in timp ce doza de imbatare scade in permanenta. La un moment dat, se ajunge la o egalitate intre cele doua doze si alcoolicul nu mai ajunge in stadiul paradisiac in care parca a evadat din realitate, deoarece este deja beat. De acum de fiecare data cand vrea doar sa-si atinga doza de usurare el ajunge in stare de ebrietate.
Cum alcoolicul nu vede vreo posibilitate de a-si rezolva conflictele altfel decat prin consum de alcool, acest proces va fi repetat tot mai des, astfel incat treptat se ajunge la formarea unui reflex conditionat.
Ca si in cazul oricarui reflex conditionat (cand mai multe fenomene, care initial nu au nimic de-a face unul cu celalalt, sunt legate intre ele printr-un reflex) reflexul de a consuma alcool pune in evidenta o conexiune de tip: indispozitie - alcool - usurare, care prin repetare se transforma intr-o conexiune de tip: indispozitie - alcool - ebrietate. Asadar prin formarea reflexului conditionat, se realizeaza o conexiune intre elemente care inainte nu erau corelate, aceasta inseamnand ca din acest moment, consumarea unei cantitati fie si foarte mici de alcool reprezinta un semnal pentru derularea unui proces obligatoriu, inaccesibil vointei, care duce la ebrietate. De acum in colo, alcoolicul nu se mai afla in situatia de a putea tine sub control prin vointa si forta lui consumul de alcool, ca in cazul unui om sanatos.
Uneori acest proces are o desfasurare mai indelungata, in care consumul de alcool controlat mai este inca posibil, pentru moment. Dar chiar si in aceste cazuri, pe termen lung, prabusirea tolerantei nu poate fi evitata prin eforturi de vointa. De aceea, din acest moment avem de a face cu o boala in sens medical. Reflexul de a bea, odata declansat, nu mai poate fi stapanit, chiar si numai o picatura poate fi suficienta pentru a-l declansa.
Dar ceea ce relativ putini cunosc este faptul ca pierderea controlului se mentine toata viata. Nici alcoolicul nu stie acest lucru, si chiar daca l-ar sti, nu ar putea in acest stadiu sa-l admita. El nu ar fi in situatia sa suporte pierderea respectului de sine si a stimei celorlalti, legate pentru el de pierderea controlului. Nici cei din anturajul sau nu sunt lamuriti in legatura cu procesul bolii care este in curs si asta are adeseori consecinte negative. In aceasta perioada apartinatorii incep sa-l condamne pe alcoolic din punct de vedere moral. In mod repetat se pune intrebarea de ce dupa asemenea experiente nefaste alcoolicul continua sa bea. Dar, din punctul sau de vedere, el nu are la dispozitie o alta cale pentru rezolvarea dificultatilor interioare si exterioare. In afara de aceasta, alcoolicul cauta motivul comportamentului sau in presupunerea ca si-a pierdut vointa si ca trebuie sa faca totul pentru a o redobandi. El nu isi da seama, ca in cazul lui, o frana s-a rupt pentru totdeauna si ca de aceea raman zadarnice toate incercarile sale de a-si aduna fortele vointei si a-si recastiga controlul asupra propriei persoane.
Preluare de pe http://www.alcoolism.org/alc_codep.html