duminică, octombrie 25, 2009

NU MA POT ABTINE ( FRUSTRARE SI ADICTIE)

Mi-am propus sa abordez problema adictiei, care cred ca afecteaza pe o mare parte dintre noi. Dat fiind ca este un subiect vast, nu-mi propun sa ating decat aspectele legate de relatia adictiei cu frustrarea si mecanismele psihice implicate. Mai intai este necesar sa precizam termenii. Adictia este acea dependenta fata de un obiect, o substanta sau o activitate, in lipsa careia o persoana traieste un disconfort major. Aceasta poate merge de la adictia fata de anumite alimente, pana la adictia fata de alcool, tutun, droguri, jocuri de noroc, jocuri pe computer sau internet. Frustrarea este o stare sau o senzatie provocata de absenta unui lucru dorit care ne creeaza satisfactie. Una dintre modalitatile comode de a “rezolva“ frustrarile o constituie gasirea unor substitute cat mai “ieftine” pentru placerile de care te simti privat, pentru ca nu-ti poti permite costurile necesare satisfacerii lor.
Desigur, frustrarea apare adesea in viata noastra, ba chiar este necesara in anumite cazuri pentru dezvoltarea noastra, atat ca indivizi, cat si ca societate. As indrazni sa afirm ca in istoria omenirii, frustrarea a fost unul dintre motoarele principale ale evolutiei, de la omul primitiv care a inceput sa-si fabrice unelte pentru a-si procura hrana si cele necesare traiului, pana la omul modern care fabrica masini, telefoane, calculatoare, etc., pentru a avea un standard de viata mai bun. Pe de alta parte au fost si perioade de foamete si lipsuri, care au produs maladii precum ciuma si holera, cauzand moartea unor populatii intregi.
Cand o persoana intelege necesitatea frustrarii si o accepta, daca aceasta nu-i pericliteaza viata, are un caracter adaptativ, fiind o premisa a dezvoltarii sale. Masura acceptarii frustrarii depinde de structura personalitatii si de experienta de viata a fiecaruia, radacinile aflandu-se si undeva in copilarie. Un copil care a fost invatat gradat cu diverse frustrari, in doze suportabile, va accepta frustrarea mai usor decat unul caruia i s-a oferit totul de-a gata, nu i s-a refuzat nimic, sau decat un copil care a fost frustrat foarte mult si brutal, ajungandu-se pana la lipsa hranei, a medicamentelor, jucariilor, etc. Poate ca nu intamplator incidenta drogurilor este mai puternica in randul tinerilor care provin din familii foarte bogate sau foarte sarace.
Astfel sunt persoane care sunt predispuse la dependenta de anumite lucruri care le provoaca placere, datorita gradului redus in care suporta frustrarea si gestioneaza relatia cu aceasta. Din pacate, varsta la care incep sa se manifeste aceste dependente este undeva in perioada adolescentei, cand nu exista suficienta maturitate si discernamant pentru a evalua consecintele ulterioare ale acestui comportament. La asta se adauga atitudinea unora dintre parinti, fireasca pe de o parte data fiind ingrijorarea lor, care interzic adolescentului accesul la aceste surse de “placere”, fara sa ofere in schimb acestuia suport suficient sau alte lucruri care sa le abata atentia de la factorii de risc (tutun, droguri, computer, alcool, etc.). Un alt context care favorizeaza aparitia si dezvoltarea adictiei este neglijenta unor parinti, datorata lipsei de timp sau altor factori, adolescentul atunci avand la indemana toate tentatiile oferite de catre anturajul acestuia sau de catre sursele de informare mass-media (Tv, internet, filme etc.), fara a fi insotit de catre o persoana matura care poate discerne sau pune limite cu blandete si fermitate in acelasi timp.
Aici deschid o paranteza referitoare la contextual social din prezent si la “explozia informationala” cu care ne confruntam. Acum, in Romania exista peste 10 posturi de Televiziune cu acoperire nationala, care emit aproape nonstop, situatia fiind asemanatoare si in privinta posturilor de radio. In urma cu 4 ani am participat la realizarea unui studiu de audienta TV, in calitate de operator de interviu si am constatat ca durata medie de vizionare a emisiunilor TV este de circa 7-8 ore pe zi, la un esantion reprezentativ pentru populatia Romaniei. Dar schimbarea cea mai radicala priveste domeniul computerelor si mai ales al Internetului. Rapida dezvoltare tehnologica si diversificarea serviciilor in domeniu au facut ca astazi aproape o treime din familiile ce locuiesc in capitala tarii, Bucuresti, sa aiba in folosinta un computer, iar accesul la Internet sa fie din ce in ce mai dorit de catre cei care folosesc computerul.
Al doilea aspect pe care il abordez se refera la asa numita societate de consum. Folosesc termenul de “consum” in sens larg, de la consumul la propriu al unui aliment, pana la consumul oricarui produs sau serviciu, cum ar fi consumul de mass-media sau consumul produselor de arta. Consumatorul de astazi din Romania este dotat in primul rand cu o telecomanda (cum am mai spus, circa 7-8 ore pe zi, cat durata medie de somn), adica are acces liber la informatie, fiind bombardat zilnic cu zeci de jurnale de stiri din care afla ce grozavii s-au mai petrecut pe Pamant si cu sute de reclame, care il indeamna sa consume, de la detergent la pampersi. Imi vine acum in minte o secventa dintr-o reclama la un hypermarket, in care se spune: “aici gasesti tot ce-ti doresti”. Oare intreaga planeta a devenit un imens hypermarket? Pe mine denumirea asta ma duce cu gandul la hipertrofie. De fapt, iei un carucior, intri ca intr-un oras imbelsugat cu sute de strazi, te plimbi printre mii de rafturi, iar prin fata ochilor iti defileaza sute de mii de produse care asteapta sa fie cumparate si tot felul de “superoferte”, care mai de care mai tentante. Si te grabesti, fiindca traim in vremea in care timpul inseamna bani, vezi mult, cumperi o mica parte si pleci. Nimic mai firesc. Nu stiu insa cum ramane cu dorinta, amintita in reclama. Rareori se intampla sa-ti doresti in mod special ceva si sa vii doar pentru acel lucru. Am impresia ca ceva din dinamica dorintei face ca atunci cand foarte multe lucruri potential dezirabile sunt la indemana ta, dorinta ta pentru ceva anume sa se diminueze mult.
Pe acest fond, acum face figura pentru mine problema alegerii, care constituie un moment important al contactului autentic cu sine si cu ceilalti, precum si o premisa a maturizarii Eului. In ultima perioada s-au relativizat mult valorile si criteriile de apreciere ale acestora, astfel incat reperele sunt din ce in ce mai instabile. Poate ca era fireasca dizolvarea anumitor dogme morale, religioase si culturale, care ingustau campul constiintei. Individul de astazi este mai liber, are mai multe orizonturi deschise, dar adesea este si mai dezorientat. Sau mai bine zis – in termeni Gestalt – figurile nu mai pot fi desprinse atat de usor de fond si atunci alegerea este mai dificil de facut. In acelasi timp, sunt promovate modele valorice de conjunctura, in special in mass-media vizuala, care are cel mai puternic impact asupra publicului. Emisiunile TV sunt pline de “vedete”, dornice de a-si etala “valoarea”, iar oamenii care au intr-adevar valoare (scriitori, savanti, artisti) au aparitii sporadice si la ore nepotrivite. Iar privitorul are de “ales” dintre vedete din sport (mai ales fotbalisti), din lumea show-bizului, oameni de afaceri, comedianti, politicieni si, mai nou, s-a incetatenit termenul de “vedeta de televiziune”. Nu doresc sa fac un proces de intentie mass-mediei, fiecare post de televiziune urmarindu-si propriul interes, adica sa aiba o audienta cat mai mare. Cred ca responsabilitatea se afla deopotriva si la celalalt “capat al telecomenzii”, la telespectator, care nu mai are rabdare sa vada sau sa asculte lucruri importante, “se muta” de pe un post pe altul, in dorinta de “a consuma” cat mai mult si mai repede din ceea ce i se ofera. Poate ca de aceea fast-food-urile au cunoscut o dezvoltare atat de rapida in ultimii ani.
Daca s-a spus ca sec. XX a fost secolul vitezei, iar cineva a indraznit sa afirme ca “sec. XXI va fi religios sau nu va fi deloc”, eu risc sa spun ca, in ritmul asta, sec. XXI va trece neobservat, astfel ca urmasilor nostri s-ar putea sa li se para ca nici n-a fost. Serios vorbind, dictonul latin “carpe diem” (traieste clipa) s-ar putea transforma in ceea ce Mircea Eliade, istoricul religiilor, descria in anii 30, ca pe o inlocuire a faptului de a trai in lume cu faptul de a fi trait de lume, de evenimente. Individul nu-si mai alege propriul mod de viata, ci devine “o frunza in bataia vantului”. Imaginea pe care o am este aceea a unui om care este impins si tras de tot felul de lucruri din jurul sau, mai degraba decat sa se miste in armonie cu acestea.
In consecinta, in contextul actual, pentru persoanele predispuse catre adictie, este destul de dificil sa faca fata atator ispite, iar interdictia nu cred ca este varianta cea mai eficienta in asemenea situatii, fiindca duce la cresterea dorintei si doar amana pentru un timp problema. Eu nu m-am putut abtine sa scriu ce cred. Voi va puteti abtine?
Autor: Beches Viorel, psihoterapeut
bechesviorel@yahoo.com
Sursa: Revista PsihoLife

miercuri, octombrie 14, 2009

De la Marcel din Baia Mare

ZBORURILE
Prima data m-am nascut iarna,era decembrie,zapada si lumea cumpara cadouri. Oricat de anost ar fi,un oras renaste in pragul sarbatorilor de iarna,poleit cu globuri,beteala si luminite.Cu toate astea,cel mai mult urasc iarna.Probabil pentru ca in perioada in care beam rauri de alcool,imi era mai greu sa ajung acasa,impiedicat de frig si de gheata.Vara era bine,puteam ramane pe o banca,dormem 2-3 ore si apoi o luam de la capat. Parintii mei au divortat cand eu aveam 5 ani.Cauza era tot alcoolul,baut de tata.Am fost crescut de bunici intro comuna din judetul Cluj.Primii 4 ani de scoala ii fac in sat,apoi ma mut in Baia Mare cu mama. Din obisnuinta in fiecare vacanta ma reintorceam in sat la bunici.Eram un pusti normal,doar ca nu prea imi iesea tot ce visam,la 13 ani am vrut sa imi iau atestatul de prezentator,dar eram prea tanar.Dezamagit am inceput sa organizez si sa prezint celebrele disco-baluri din anii "80 in caminul cultural.Eram vedeta satului si bunicii ajutati de mama si de tata vitreg mi-au cumparat toata aparatura tehnica necesara.La 14 ani castigam intro saptamana cat bunicul(ceferist)intro luna.Am inceput sa beau,nu beam mult,eram la inceput ,dar beam.Asta se intampla numai la discoteca.Voiam sa fiu mai barbat,teribilism de copil si era si anturajul de asa natura.Trebuia sa merg la liceu.Am dat examen la liceul militar.La toate probele eram beat,asa ca nu am fost surprins sa aflu ca am cazut cu brio.Am intrat la un liceu din Baia Mare(examenele erau mai tarziu)si am continuat sa beau doar in timpul vacantelor,sau la traditionalele serate din liceu ca doar eram printre organizatori.In timpul liceului m-am inscris la un club de planorism-parasutism,am zburat 2 ani in Cluj si 1 an in Baia Mare.Nu mai beam decat iarna de frica sa nu fiu suspendat de la zbor.In timpul liceului din nefericire raman fara amandoi bunicii.Terminarea liceului ma gaseste in postura de absolvent beat.Chefuri,serenade,majorate,banchet toate erau ocazii de neiertat.Mai o bere un vin, o tuica devenisem expert.Si cu toate aceste betii,si nu erau putine,reusesc sa iau bacalaureatul.Ideea de a avea o cariera militara nu ma parasit.Cu cateva zile inainte de a merge la examenul scolii de ofiteri in aviatie,am avut prima intalnire cu doamna in negru.Aveam 18 ani,eram pe bicicleta,beat.A urmat o alta dezamagire,din cauza accidentului,in urma caruia m-am ales cu fractura de clavicula nu m-am putut prezenta la examen.Trebuia sa sustin si probe fizice,care aveau niste baremuri dificil de atins chiar si perfect sanatos,iar eu eram cu un umar in pioneze.Au veni apoi ordinele de incorporare,pentru ca am practicat planorism,am fost chemat de UM din Buzau,dar nu am vrut sa merg,zborul era viata mea si m-ar fi durut sa calc parasute pentru altii,eu nu aveam voie sa sar din cauza accidentului.Pana la urma m-am dus voluntar,am mers la comisariat si in cateva ore am primit ordin de a ma prezenta la o unitate din cadrul Ministerului de Interne din Bucuresti.Ce a urmat?un chef de zile mari,in care fiind pulbere am reusit sa pierd trenul,iar cind am ajuns in Bucuresti eram cu mainile in buzunar,valiza imi fusese furata.Am continuat sa beau si in armata,iesirile in oras,permisiile,concediul toate erau motive pentru un pahar.Ma imbatam rar si beam serios.dar eram rezistent.In decembrie 1985 vine liberare,chiar intre sarbatorile de iarna,alte chefuri alte betii.Ma angajez intro mare intreprindere fac un curs de specializare.Ma casatoresc iar dupa un an se naste fiul nostru.Beam foarte mult in aceea perioada,cinci ore am baut cu colegii,era obisnuita halta de dupa serviciu.Habar nu am cat am turnat in mine,am incercat de multe ori sa dau filmul inapoi dar nu am reusit.Ajuns acasa,ma joc cu copilu,apoi fara nici o explicatie ii dau copilu sotiei ii spun La Revedere si sar de la etajul 4(da patru).Nici psihiatrii nici psihologii nu au reusit sa afle motivul,nu ma certasem cu nimeni,ma intelegeam bine cu sotia,asta chiar daca beam eram un om linistit si aduceam banii in casa ,castigam bine in aceea perioada.un motiv exista,alcoolul.Era iunie 1987 aveam aproape 23 de ani si totul sa-r fi putut termina atunci.Am stat mult in spital peste 4 luni am fost dus pe toate sectiile mai putin la ginecologie si pediatrie.In urma caderii am ramas fara un rinichi,mi-a fost afectat un picior si multe alte complicatii.Cand am intrat in spital aveam 87 de kg si am iesit cu 49.La externare in drum spre casa m-am intalnit cu un coleg care inmarmurit a banguit livid"Da n-ai..?"Nu,n-am murit,sunt viu nu sunt o fantoma,I-am raspuns.Viata a continuat cu controale psihiatrice si betii de pomina inca nu mainvatasem minte.In 1989 faceam revolutie dar revolutia se terminse am fost luat de militie(era pe atunci) si dus la spital in Sighet renumit spital de bolnavi psihici.In 1990 ma transfer cu serviciul la un spital!.Nici un alcoolic nu va putea afirma cu certitudine cand a inceput declinul.Ajunsesem sa ma internez anual la psihiatrie pentru dezalcolizare.Beam cate 4-5 zile intruna,eram beat si de cate 5 ori pe zi,apoi ma opream cateva luni si iar incepeam si tot asa pana cand?.Directorul spitalului,unde culmea lucram si care era medic psihiatru ma pus sa aleg"intre alcool si serviciu".Am renuntat la alcool am obtinut permisul de conducere si am urmat si o scoala tehnica.Dar iar am inceput cu betiile,si pana la urmatoarea intalnire cu moartea nu a mai fost mult.Eram in masina,singur,la intrarea in oras,si ce cautam acolo? nu stiu dar stiu ca eram manga de beat.Am iesit de pe carosabil cu masina si am sarit peste un sant.Se zice ca betivii au un DUMNEZEU a lor,eu il am si l-am avut cu mine.Nu am patit aproape nimic,cateva zgarieturi in schimb masina era un morman de fiare.In urma acestei intamplari iar am renuntat o perioada la alcool.Sa nu bei deloc inseamna pentru unii o eternitate,pentru mine era doar o pauza mai lunga,ziceam ca sunt bine,m-am vindecat,nu mai depind de alcool.Puteam sa beau si eu o bere acolo ca tot omul.Acea bere a fost scanteia care a aprins focul altor sapte luni de betii.Nu m-am oprit decat intrun stalp,la propriu.Impactul a fost atat de violent incat stalpul a intrat pana la parbriz.Accidentul s-a intamplat chiar in oras,bine ca nu a fost nimeni in preajma altfel cine stie ce tragedii as fi generat.M-am uitat in jur iar am vazuto pe "doamna in negru"dar si de date asta eu am scapat,dar masina nu.Se spune ca pisica are sapte vieti,eu cate oi fi avand?Dar mi-a ajuns,de data asta decizia mea este definitiva.Cu ajutorul unui bun prieten,asistent la psihiatrie,am luat legatura cu Asociatia Alcoolicilor Anonimii,si din 2000 sunt cu ei.Cu toata rusinea si regretul,trebuie sa spun ca in 2004 cand aveam 4 ani de abstinenta am recazut,dar din fericire pentru foarte scurt timp si de data asta fara nici o intamplare.Va multumesc

marți, octombrie 13, 2009

Sa ne mai descratim fruntile...macar din cand in cand!

FILOZOFII:
Daca intr-o zi femeia pe care-o iubesti ti-e infidela si iti trece prin cap sa te arunci de pe balcon, adu-ti aminte ca ai doar coarne, nu si aripi.
Bunica mea a fost o femeie dura. A ingropat trei soti, cu toate ca doi dintre ei doar motaiau.
Inteligenta ma urmareste mereu,dar eu sunt mai rapid.
Fugi de tentatii dar incet, sa te poata ajunge.
Alcoolul omoara incet-incet. Nu conteaza, te grabesti?
Nevasta este persoana care este mereu langa noi sa ne ajute in rezolvarea marilor probleme pe care nu le-am fi avut daca n-ar fi fost langa noi.
Sexul e ca jocul de carti: daca n-ai o partenera buna, mai bine ai avea o mana buna.
O dieta echilibrata inseamna cate o prajitura in fiecare mana.
Nu lua niciodata un somnifer si un laxativ in aceiasi seara.
Mersul la biserica nu te face credincios, asa cum statul intrun garaj nu te face masina...
Judecata buna vine in urma experientelor rele, iar acestea vin in urma judecatii rele.
Experienta este un lucru minunat: iti permite sa recunosti o greseala atunci cand o repeti.
Este mai usor sa obtii iertarea decat permisiunea.
Constiinta este aceea care sufera atunci cand restul partilor fiintei tale se simt atat de bine.
Greutatea normala: nu trebuie sa cantaresti mai mult decat frigiderul tau.
Nu te ingrijora de ceea ce gandesc oamenii - nu li se intampla prea des.
Daca trebuie sa alegi intre doua rele - alege-l pe cel pe care nu l-ai mai incercat pana atunci.
Nu testa niciodata adancimea apei cu ambele picioare.
Dragostea eterna dureaza 3 ani.
Nu te baga in lumea drogurilor; suntem si asa destul de multi .
A avea constiinta curata inseamna a avea memorie proasta.
Cel care se naste sarac si urat are mari sanse ca atunci cand o sa creasca sa isi dezvolte ambele calitati.

vineri, ianuarie 02, 2009

De ce este necesara consilierea psihologica in alcoolism

In ultima vreme am primit tot felul de semnale de la clientii mei care au avut probleme cu alcoolul ,care mi-au dovedit ca am avut dreptate . Consilierea individuala facuta inaintea celei de grup da rezultate neasteptate . Si asta pentru ca de fapt alcoolul a fost un substitut al unor carente afective , sau consecinta unor probleme nerezolvate din trecut . Numai dupa rezolvarea problemelor care dusesera la alcool i-a ajutat sa-si descopere resursele pentru a lupta cu acest flagel . Si nu cred ca exista satisfactie mai mare pentru un psiholog decat sa primeasca mesaje de multumire de la familiile carora li s-a redat linistea .
,,Sunt primele sarbatori pe care le-am putut petrece cu bucurie in familie, asa cum n-o mai facusem de ani de zile" imi scrie o sotie, al carei sot a avut probleme cu alcoolul ani de zile . ,,Au fost ani cand eu si copiii eram alungati din casa dupa ce el bea un pahar in plus...nu speram sa mai putem trai linistiti impreuna ...si totusi minunea s-a intamplat.." imi scrie alta .
Deci fratilor se poate ...alcoolul nu-i un dusman ce nu poate fi invins . Sotiile, mamele, surorile , familiile in general pot fi un sprijin important pentru psihologul ce-l ajuta pe individ sa constientizeze ce multe lucruri sunt importante in viata , ca a trai frumos si sanatos este o arta pe care o putem manui cu dibacie. Totul e sa vrem ...Daca altii au reusit , noi de ce nu ?
Psiholog consilier familie-cuplu , Niculina Ciuperca

joi, decembrie 25, 2008

CRACIUN FERICIT !

Craciun fericit alaturi de cei dragi!
Fie ca aceasta zi de Craciun sa fie un prilej de bucurie , satisfactie si resursa pentru cei care au nevoie de un nou inceput . Nu uitati ca a trai frumos e o arta si avem o datorie fata de noi insine de-a lasa ceva in urma de care generatiile ce vor veni sa-si aminteasca cu placere . Poate unora le va folosi si reteta de mai jos :

Reteta pentru un an bun :

Se iau 12 luni si se curata foarte bine de amaraciune, mandrie, ura, invidie, frica, irascibilitate si stres.
Se imparte fiecare luna in 28-31 zile, dupa caz, astfel ca proviziile sa ajunga exact 1 an!

Fiecare zi se prepara separat: 1 parte munca, 1 parte liniste, 1 parte umor.

Se mai adauga 3 linguri optimism, 1 lingurita toleranta, un praf de bun simt si... o picatura de speranta!

Peste aluatul astfel obtinut se toarna apoi

dragoste din belsug...
Preparatul gata facut se aseaza pe farfurie si se impodobeste cu frunzulite de curaj si incredere in sine.

Se serveste zilnic, cu bucurie, alaturi de ceasca de cafea
din fiecare dimineata!


Prezenta reteta nu se compenseaza, este gratuita si se transmite liber de la om la om, insotita de urarea
,,Un An Nou darnic si bun
Sanatate Deplina, Fericire Maxima si Abundenta Absoluta!
Psiholog consilier Familie-Cuplu Niculina Ciuperca

duminică, noiembrie 30, 2008

Consilierea psihologica in alcoolism

Saptamana aceasta mi-am dovedit inca o data in plus cat de importanta este consilierea psihologica pentru cei care au probleme cu alcoolul .
Am fost cautata la telefon de o sotie disperata de faptul ca sotul ei desi fusese a doua oara la dezalcoolizare si primise in continuare tratament, continua sa bea si arata tot mai rau .
In ziua care a urmat,a venit impreuna cu sotul , care arata groaznic, ajunsese intr-un moment in care nu mai voia sa traiasca . Mai mult chiar avea impresia ca a fost adus de nevasta sa fie certat pentru ca bea in continuare .
A fost surprins ca am facut intai evaluarea psihologica a familiei, fara sa amintesc initial nimic de alcool . Am discutat despre planurile lor de viitor , despre cei doi copii ai lor si despre cat e de important pentru cei mici sa aiba un sprijin din partea bunicilor . Apoi am identificat impreuna piedicile ce i-ar putea impiedica sa le fie bine . Atunci, cu amaraciune in glas a inceput sa-mi povesteasca despre problema lui cu alcoolul , despre cauzele care i-au provocat acest viciu . Unele lucruri si sotia le auzea prima oara , pentru ca marea greseala a sotilor e ca nu stiu sa comunice , iar atunci cand au o problema cauta sprijin la straini si nu la cei apropiati . Am cautat impreuna resurse pentru a trece peste acest obstacol , am identificat si definit piedicile ce l-ar putea impiedica .
Dupa doua ore de consiliere a ajuns la concluzia ca merita sa lupte pentru binele lui, va continua sa -si medicamentele , paralel cu sedintele de consiliere, pentru ca-i convins ca-i vor fi un sprijin important pana va putea sa lupte singur .

Niculina Ciuperca, Psiholog-consilier familie-cuplu

sâmbătă, octombrie 25, 2008

Metoda de detectie rapida a consumului daunator de alcool cu ajutorul testului AUDIT - Dr. Radu Vrasti

AUDIT
(The Alcohol Use Disorders Identification Test)
Un test al Organizatiei Mondiale a Sanatatii de detectie percoce a
consumului daunator de alcool
si a alcoolismului in general la nivelul ingrijirilor
medicale primare
Versiunea Romaneasca realizata de:
Compartimentul de Cercetare
Centru Colaborativ al Organizatiei Mondiala a Sanatatii
Spitalul de Psihiatriei Jebel, Timis
Coordonator de proiect: Dr. Radu Vrasti

AUDIT este un chestionar simplu, dezvoltat de Organizatia Mondiala a Sanatatii printr-un studiul multi-centru ce a cuprins 6 tarii (Norvegia, Australia, Kenia, Bulgaria, Mexico si SUA), cu scopul de a furniza o procedura rapida de identificare a persoanelor ce consuma alcool in mod daunator pentru sanatatea lor.
Testul este conceput sa identifice aceste persoane mai ales la nivelul medicului de familie, deci la nivelul ingrijirilor medicale primare, acolo unde persoanele ce considera ca au probleme de sanatate se prezinta pentru prima oara sau acolo unde populatia dintr-o colectivitate este supravegheata medical activ de acest esalon medical foarte important.
Aceste persoane pot fi pacienti care vin pentru probleme medicale, pentru accidente, pentru tendinte sau incercari de suicid, pentru probleme familiale generate de conditia lor de sanatate sau pentru ca sunt intr-un proces de expertiza medicala legata de situatia lor militara, de obtinere a carnetului de conducere auto, sau in alte situatii medico-sociale.
AUDIT este un chestionar structurat, simplu si scurt, care poate fi aplicat ca atare sau poate sa fie inclus in anamneza unui pacient fara sa stie ca se afla sub intrebarile unui interviu structurat. El contine intrebari referitoare la consumul
recent de alcool (intrebarile 1-3), la sindromul de dependenta la alcool intrebarile 4-6), la consecintele psihologice ale consumului (intrebarile 7 si 8) si la daunele produse de alcool ( intrebarile 9 si 10).
Chestionarul se aplica prin citirea intocmai a intrebarilor in ordinea in care sunt
furnizate sau, in cazuri specifice, se da subiectului sa le citeasa si sa raspunda
pe un formular adecvat. Dupa obtinerea raspunsurilor, ele se coteza numeric conform valorii prevazute pentru fiecare raspuns si se calculeaza scorul total prin cnsumarea valorilor intrebarilor.
O unitatea de consum de alcool - un drink - este aproximativ egal cu o sticla de
bere, cu un pahar de 200 ml de vin sau cu 30-40 ml de bauturi spirtoase (vezi tabelele de conversie anexate).
Instructiuni de aplicare:
Inaintea fiecarei intrebari se citeste umratorul text:
"ACUM O SA VA PUN CATEVA INTREBARI DESPRE CONSUMUL
DVS, DE BAUTURI ALCOOLICE DIN PERIOADA ULTIMULUI AN".
Explicati ce intelegeti prin bauturi alcoolice, respectiv bauturile alcoolice ce
sunt obisnuite in locul sau spatiul cultural din care provine subiectulul, respectiv, bere, vin, tuica, votka, rom, etc. Coteza in prealabil numarul de
"drinkuri" pentru o cantitate de astfel de bauturi alcoolice pentru a fi capabil de
a calcula numarul de unitati de alcool consumate de subiect sau foloseste tabele
de conversie (anexate).
Dupa calcularea scorului total AUDIT, incercati sa plasati subiectul, in functie
de scorul prag de 10, intr-o categorie de risc:
- peste scorul de 10 "risc inalt pentru consum daunator de alcool"
- sub scorul de 10 "risc scazut sau inexistent de consum daunator de
alcool".
Coroborati acest indice cu datele obtinute din anamneza, examenul clinic, examenele paraclinice si datele obtinute de la familie pentru a avea un tablou complet asupra conditiei de sanatate a pacientului si a programului terapeutic.
TESTUL AUDIT
Incercuiti numarul corespunzator raspunsului subiectului
1. CAT DE DES BETI O BAUTURA CONTINAND ALCOOL?
(0) niciodata (3) 2 la 3 ori pe saptamana
(1) lunar sau mai rar (4) 4 sau mai multe ori pe saptamana
(2) 2 la 4 ori pe luna
2. CATE UNITATI DE ALCOOL (DRINKURI) CONSUMATI INTR-0 ZI
OBISNUITA, ATUNCI CAND BETI?
(0) 1 sau 2 (2) 5 sau 6 (4) 10 sau mai mult
(1) 3 sau 4 (3) 7 sau 9
3. CAT DE DES BETI 6 SAU MAI MULTE UNITATI (DRINK) DE ALCOOL
INTR-0 SINGURA SITUATIE DE CONSUM?
(0) niciodata (2) lunar (4) zilnic sau aproape
(1) lunar sau mai rar (3) saptamanal zilnic
4. CAT DE DES ATI CONSTATAT IN ULTIMUL AN CA NU PUTETI SA VA
OPRITI DIN BAUT ODATA CE ATI INCEPUT?
(0) niciodata (2) lunar (4) zilnic sau aproape
(1) lunar sau mai rar (3) saptamanal zilnic
5. CAT DE DES IN ULTIMUL AN NU ATI REUSIT SA FACETI CEEA CE
ERA DE ASTEPTAT SA FACETI DIN CAUZA BAUTULUI?
(0) niciodata (2) lunar (4) zilnic sau aproape
(1) lunar sau mai rar (3) saptamanal zilnic
6. CAT DE DES IN ULTIMUL AN ATI AVUT NEVOIT SA BETI PRIMA
BAUTURA DE DIMINEATA CA SA VA REVENITI DUPA O BAUTURA
ZDRAVANA?
(0) niciodata (2) lunar (4) zilnic sau aproape
(1) lunar sau mai rar (3) saptamanal zilnic
7. CAT DE DES IN ULTIMUL AN ATI AVUT UN SENTIMENT DE
REMUSCARE SAU DE VINA DUPA CE ATI BAUT?
(0) niciodata (2) lunar (4) zilnic sau aproape
(1) lunar sau mai rar (3) saptamanal zilnic
8. CAT DE DES IN ULTIMUL AN NU ATI PUTUT SA VA AMINTITI CE S-A
INTAMPLAT IN NOAPTEA TRECUTA DIN CAUZA CA ATI BAUT?
(0) niciodata (2) lunar (4) zilnic sau aproape
(1) lunar sau mai rar (3) saptamanal zilnic
9. DVS. SAU ALTCINEVA A FOST RANIT CA REZULTAT LA FAPTULUI
CA ATI FOST BAUT?
(0) nu (4) da, in ultimul an
(2) da, dar nu in
ultimul an
10. O RUDA, UN PRIETEN, UN DOCTOR SAU O ALTA PERSOANA DIN
DOMENIUL SANITAR A FOST INGRIJORATA DE BAUTUL DVS. SAU V-A
SFATUIT SA-L REDUCETI?
(0) nu (4) da, in ultimul an
(2) da, dar nu in
ultimul an
Inregistrati scorul total : /__/__/
Comparati cu scorul prag de 10 si calificati gradul de risc in care se afla pacientul