Adictia sexuala Termenul de adictie sexuala pune accentul pe pierderea controlului asupra comportamentului, asemanator cu ce se intampla in dependenta de substante, incadrand aceste cazuri in marele capitol al adictiilor. O problema aparte de incadrare diagnostica o pune dependenta de sex sau adictia sexuala. Este vorba despre pacienti cu o afectare importanta a functionarii lor sociofamiliale si profesionale, din cauza unei compulsiuni sexuale exprimata prin cautarea repetata si necontrolata a activitatii sexuale. Se incadreaza aceasta categorie la parafilii sau nu? Raspunsul clinicienilor nu este unanim. Atunci cand comportamentul compulsiv cuprinde practici perverse, inscrierea in cadrul parafiliilor este evidenta. Dar numerosi pacienti prezinta aceasta compulsiune sexuala pentru un comportament sexual normal, care nu poate fi definit in sine ca pervers. ELEMENTE DEFINITORII ALE ADICTIEI (dupa Brown,1991) Este compulsiva. Conduce la cresterea preocuparilor despre sex. Continua in ciuda problemelor asociate. Este caracterizata prin asumarea riscurilor si a necesitatii de a depasi sau de a se elibera de sentimentele dureroase, asigurandu-se acele mijloace vitale inlaturarii nevoii adictive. Nu este incurajat de atasamentul emotional pentru un partener sexual. Este necunoscuta de catre ceilalti, conduce la cresterea fisurilor din personalitatea adictiva. Adesea, conduce la implicarea in numeroase aventuri. Este o sursa de sentimente de vinovatie si rusine in sexualitatea adictiva. Adesea merge netratata pana la un punct de criza, cum ar fi divortul sau expunerea publica a comportamentului adictiv. Este ciclica, cu obsesionalitate si rationalizari care conduc catre episoade de acting out, urmate de sentimente de teama, rusine, care tind sa opreasca acest comportament, continuat de obsesionalitate si rationalitate. Fara indoiala ca orientarea teoretica a fiecarui sexolog influenteaza incadrarea diagnostica a acestui tip de comportament. Curentul psihofarmacologic, de exemplu, tinde sa considere aceste cazuri ca fiind inrudite cu parafiliile (paraphilia related disorders), din cauza consecintelor similare, comorbiditatii similare si, mai ales, a raspunsului asemanator la medicatie. Psihanalistii considera ca la aceste persoane exista fantezii parafiliace inconstiente, care ies la suprafata in cadrul unei cure psihanalitice, vorbind despre "afectiuni apropiate parafiliilor" (nearparaphilia). In termeni clinici, se considera ca sapte sau mai multe orgasme pe saptamana ar fi o definitie rezonabila a compulsiunii sexuale, de cea mai mare importanta pentru diagnostic ramanand totusi mai putin numarul de orgasme, cat absenta controlului asupra comportamentului. Cu toate ca "normale" in sine, ca act sexual distinct, repetarea lor necontrolata poate fi daunatoare atat subiectului, cat si partenerului, acesta fiind un argument in sprijinul apropierii adictiei sexuale de parafilii. Un punct de vedere pe care il impartasim foloseste termenul de adictie sexuala atunci cand intentiile constiente ale subiectului sunt conventionale, neparafile, ramanand sa se incadreze ca parafilii cazurile cu intentii constiente si punere in practica parafile. 20 de ani este varsta de debut a afectiunii, evolutia fiind cronica sau episodica. Conceptul de dependenta de sex s-a dezvoltat in ultimele doua decenii, o data cu aparitia modelului adictiilor. Esenta adictiei este reprezentata de lipsa controlului asupra comportamentului respectiv, care se repeta si persista in mod inadaptat. Subiectul nu poate rezista impulsului de a adopta acel comportament, traind o perioada prodromala de tensiune, urmata de un sentiment de eliberare o data cu realizarea actului. Comportamentul poate fi mediat de administrarea unei substante (dependenta la alcool si alte substante psihoactive), caz in care, de cele mai multe ori, la dependenta psihologica se adauga si cea fizica. In alte cazuri este vorba despre un comportament repetitiv in sine (jocul patologic, cumparaturile patologice, bulimia etc.). CARACTERISTICILE ADICTIEI SEXUALE (dupa Carnes,1991) Pierderea controlului asupra comportamentului respectiv Consecinte adverse severe (medicale, legale, interpersonale) Persistenta unor comportamente sexuale autodistructive sau de risc Incercari repetate de a limita sau stopa comportamentul Obsesia sexuala sau fantezia sexuala ca mecanism primar de coping Nevoia unei activitati sexuale crescande Schimbari severe de dispozitie legate de activitatea sexuala (de exemplu: depresie, euforie) Un timp neobisnuit de mare pentru a obtine, a desfasura si a-si reveni din activitatea sexuala Interferenta comportamentului sexual cu activitatile sociale, ocupationale sau recreationale In aceasta a doua categorie se inscrie adictia sexuala, in care pacientul se implica in mod compulsiv in activitati sexuale, tentativa de a stopa comportamentulproblema soldandu-se cu o marcata stare de frustrare si disconfort. Individul intra astfel sub semnul repetitiei incontrolabile a aceluiasi comportament, ajungand la o afectare a functionarii sale socioprofesionale si familiale. In secolul al XIX-lea, psihiatrul vienez Krafft-Ebing, in a sa "Psychopathia sexualis", a descris mai multe cazuri de dorinta sexuala anormal crescuta, sub numele de "hiperestezie sexuala", diagnostic relativ superpozabil pe cel actual de adictie sexuala. In prezent, acest diagnostic ramane unul controversat. Cu toate ca nu se regaseste in clasificarea DSM IV, el acopera o realitate clinica greu contestabila. Tablouri clinice care pot trimite la adictia sexuala se intalnesc in donjuanism si nimfomanie. In donjuanism (sau satiriazis), barbatul respectiv isi multiplica intalnirile si cuceririle, aparand ca hipersexual. De obicei, nu se mai arata interesat de o femeie o data cucerita. Spre deosebire de adictia sexuala pura, in donjuanism accentul este pus pe a avea o relatie sexuala cu o noua cucerire si nu pe relatia sexuala in sine. Se presupune ca la baza acestui comportament ar sta sentimente marcate de inferioritate, compensate in acest fel, sau impulsiuni homosexuale latente. In nimfomanie, pacienta prezinta o dorinta excesiva sau patologica de a avea relatii sexuale. Adesea, in nimfomanie exista o nevoie marcata de dependenta si teama de a pierde dragostea, mai mult decat o simpla nevoie de a satisface un impuls sexual. Nimfomania "autentica" este mai mult un exhibitionism (obtinerea satisfactiei sexuale prin expunerea nuditatii corporale, a zonelor erogene sau a organelor genitale). Sunt femei care obtin adevarata placere doar in acest mod, pentru ele actul sexual in sine neavand o valoare deosebita. Este vorba despre persoane a caror viata este sub semnul cautarii permanente a sexului si activitatilor legate de el, petrecand un timp excesiv in aceste activitati si facand tentative nereusite de a stopa acest comportament, a carui oprire declanseaza importante simptome de distres (Kaplan and Saddock, 2000). In clasificarea internationala a maladiilor (ICD-10) se intalneste diagnosticul de "Activitate sexuala excesiva" - F52.7, definita prin prezenta unor pulsiuni sexuale excesive. Din pacate, acest diagnostic trece cu vederea nucleul sau adictiv, care are implicatii majore in terapia acestui tip de comportament. In mod paradoxal, dependentii de sex sufera adesea de tulburari erectile sau de inhibitie orgasmica. Relatia adictiei sexuale cu alte tulburari psihice trebuie investigata cu atentie pentru fiecare pacient, pentru ca adesea ea poate fi asociata unei alte patologii, fie ca o manifestare a acesteia, fie ca o comorbiditate. Dupa G. Abraham, exista depresii care se insotesc de la inceput in mod paradoxal de o crestere a libidoului si nu de o scadere a lui ca in depresia clasica. La randul ei, adictia sexuala, prin dificultatile relationale si functionale pe care le genereaza, poate favoriza aparitia depresiei, a anxietatii. 5% este frecventa adictiei sexuale in Statele Unite ale Americii, 80-90% dintre pacienti fiind barbatii(D. Black 1998). Dupa alti autori raportul de frecventa barbati/femei ar fi de 4/1(S. Levine,2000) In adictia sexuala, de obicei, anamneza revela un lung istoric al tulburarii, cu repetate incercari esuate de a opri comportamentul. Cu toate ca subiectul poate traversa sentimente de culpabilitate dupa ce trece la act, acestea nu previn recurentele. Frecvent intalnita in practica este si asocierea adictiei sexuale cu adictia la substante, ele fiind inalt corelate statistic, mergand pana la 80% in unele studii. Alte comportamente adictive intalnite sunt cele legate de tulburarile alimentare, aproape 40% din pacienti, compulsiunea pentru cheltuieli si cumparaturi, aproape 30%, iar 5% sunt gambleri (jucatori compulsivi). Unii pacienti descriu o nevoie mai mare de a trece la act in perioade de stres ale vietii, atunci cand se simt mai deprimati, anxiosi, colerici, disforici. Exista autori care afirma ca in loturile de adictivi sexuali exista tulburari de timp compulsiv (altele decat adictia) in 100% din cazuri. In alte studii se evidentiaza, pe langa o comorbiditate importanta a celor doua tipuri de adictii, faptul ca existenta unei adictii sexuale este adesea o cauza prea putin cunoscuta de recadere la pacientii cu farmacodependente (J.P. Schneider, R.R. Irons, 2001). Manifestari de adictie sexuala se pot intalni in depresie, tulburari anxioase, tulburarea bipolara, schizofrenie. Din cauza caracterului de "urgenta" a compulsiunii sexuale, pacientii cu adictie sexuala sunt mai inclinati sa adopte conduite sexuale de risc pentru boli cu transmitere sexuala, astfel incat o atentie speciala ar trebui acordata acestor pacienti pentru prevenirea, depistarea si tratarea acestor maladii, in special a infectiei cu HIV. Terapia in adictia sexuala In terapia adictiei sexuale se folosesc cu succes grupuri de tip "Sexaholics Anonymus" (SA), "Sex Addicts Anonymus" (SAA), care urmeaza un program in 12 etape, asemanator cu cel al alcoolicilor anonimi, axat pe un grad de abstinenta fie de la comportamentul adictiv, fie de la sex in general. In terapia adictiei sexuale se mai foloseste psihoterapia individuala orientata pe insight, psihoterapie suportiva, psihoterapie cognitivcomportamentala. Psihoterapia maritala sau de cuplu, la randul ei, ajuta cuplul sa-si restabileasca modul de comunicare, de obicei profund afectata cand unul dintre membrii cuplului prezinta o adictie sexuala. In ceea ce priveste farmacoterapia, exista un beneficiu al antidepresivelor tip inhibitor selectiv de recaptura a serotoninei in adictia sexuala, folosindu-se de fapt un efect secundar de scadere a libidoului pe care il au aceste medicamente. De exemplu, s-au obtinut rezultate pozitive cu Fluoxetin in masturbarea compulsiva. Medicatia hormonala, de tipul Medroxiprogesteron acetat (Depo- Provera), are la randul ei un efect de scadere a libidoului la barbat, dar ramane o medicatie rar utilizata. S-a incercat folosirea antiandrogenilor pentru a controla hipersexualitatea la femei, cu unele rezultate pozitive. Dezavantajul farmacoterapiei actuale in adictia sexuala este scaderea globala a libidoului, inclusiv a celui necesar unei relatii monogame normale, fara sa se atinga nucleul adictiv al acestei patologii. Prof. univ. dr. Florin TUDOSE, Departamentul de Psihiatrie de Legatura, Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti
miercuri, noiembrie 04, 2009
DROGURILE, PRAF SI DURERE
drogurile - praf si pulbere=durere oferta este foarte variata in acest domeniu. exista mult prea multe feluri de droguri pentru a le putea pomeni pe toate in acest material. dar ar trebui sa cunoastem macar cateva din drogurile cele mai des folosite , ca sa nu te mai miri de ce ti se pare ca lumea merge in maini dupa ce ai fumat in discoteca o tigara care seamana cu un carpati sau ai baut un lichid necunoscut. exista trei mari grupe in care se impart drogurile : stimulante, halucinogene si analgezice. drogurile stimulante care actioneaza asupra sistemului nervos si accelereaza activitatea creierului sunt cocaina , amfetaminele si ecstasy. ...cocaina este obtinuta din frunzele de coca si se prezinta sub forma unui praf alb fara miros. are puternice proprietati stimulative. cel mai obisnuit mod de a consuma cocaina este acela de a priza o cantitate mica, o 'linie' , cu ajutorul unui tub. praful ajunge in sange prin intermediul membranei nazale. cocaina poate fi , de asemenea, incalzita , iar fumul rezultat se inhaleaza. cocaina produce o stare foarte puternica de euforie care dureaza aproape 30 de minute, dupa care vine apoi o cadere brusca, adica o puternica depresie si imposibilitatea de a dormi. efectele consumului repetat de cocaina sunt sangerari nazale si chiar congestii nazale. cocaina da o dependenta psihica puternica ...amfetaminele reprezinta cel mai impur drog existent pe piata. se prezinta sub forma unui praf alb-murdar sau gri. pot fi prizate sau dizolvate in lichid pentru injectare. efectele imediate sunt accelerarea batailor inimii si a respiratiei. consumatorul devine imediat mai vivace , mai comunicativ. in foarte scurt timp sunt afectate memoria si atentia , iar un consum pe termen indelungat duce la probleme ale inimii si la diferite boli mintale. ...ecstasy (xtc) este o mixtura de droguri si contine in proportie de 70% o substanta numita mdma. este clasificata ca amfetamina halucinogena. de obicei este alba si comprimata in ...
marți, noiembrie 03, 2009
ma mai gandesc
“Nu stiu altii cum sunt,insa eu unul cand ma gandesc…” Ion Creanga:”Amintiri din copilarie”.
$
Eu personal probabil ca as fi continuat sa beau cu ocaua mare,daca nu mi-as fi dat seama ca vinovatia mea fata de celalalt ma face sa ma simt vinovat in fata mea insumi,…in sinele meu inchis,…si asta nu numai pentru ca beam,ci mai degraba beam pentru ca sa nu ma mai simt asa. Ma refer la alte aspecte ale existentei personale,ci nu numai-sau nu neaparat-la bautul meu abuziv propriu-zis. Nasoala treaba,…mai ales cand alcoolul nu mai ajuta la nimic. Nici tu sa uiti,nici sa treci peste,atata timp cat nici nu poti sa-ti dai intru totul dreptate,nici n-ai cum sa-ti rascumperi greseala,si nici nu poti sa uiti ceea ce poate ca ti-ai dorit sa uiti. Dupa ce am renuntat la consum,am dat de alte abuzuri,…diverse. N-am facut nici un efort sa mi le amintesc,…ba dimpotriva,abuzurile au iesit la iveala-de data asta- nestingherite. Posibil ca asta sa fi avut in vedere filozoful grec care sustinea ca e mult mai bine sa suporti raul facut de altul decat sa-l comititi tu. Simti c-ai gresit-si in felul asta ti-ai gresit tie insuti-dar nu prea poti si nici nu vrei sa aflii de ce si exact cum ? Cui ii convine sa se simta vinovat in fata cuiva de rang mai mic sau mai mare? Darami-te sa-si mai si recunoasca public vinovatia/daca nu e fortat de imprejurari sa o faca? Conflictul acesta cu sinele launtric propriu da un simtamant de
Astazi imi reamintesc ca Dumnezeu este interesat mai degraba in evolutia generala a constiintei prin constientizarea umana lucida si onesta decat de faptul ca eu as putea sau nu sa beau ca un om normal,adica (sa beau/sa fiu) normal,mk
COMPORTAMENTUL ADICTIV
Irina Novac, psiholog-consultant la clinica Sancos.
De studiul dependenţelor, sau adicţiilor (de la englezul adiction – dependenţă), se ocupă câteva ştiinţe: psihologia, sociologia, medicina. La hotarul secolului XXI în baza acestor discipline s-a format o ştiinţă nouă, adictologia, care studiază aşa dependenţe ca, cea de droguri, de alcool, de tutun, de computer şi de jocuri de noroc, de muncă, dar şi cele alimentare, de dragoste şi de sex, de obiecte şi evenimente.
Comportamentul adicţional se caracterizează prin tendinţa de a ieşi din realitate prin intermediul stării psihice. Pentru realizarea acestui scop omul îşi „formează” păreri personale, care pot deveni deprinderi, stereotipuri.
Abaterea îi este necesară omului, însă în cazul adicţiilor ea devine un stil de viaţă şi omul cade în capcană.
Problema adicţiilor începe atunci, când tendinţa de a evada din realitate începe să domine în conştiinţa omului, devine o ideie principală, duce omul la o rupere de realitate.
Clasificarea adicţiilor
Adicţii chimice (farmaceutice) sunt legate de folosirea mai multor substanţe cu scopul schimbării stării psihice: alcool, droguri, tutun, preparate somnifere şi sedative. Formele ne-chimice înclud jocurile computerizate şi de noroc (gambling), dependenţe emoţionale (adicţii sexuale şi de dragoste), dependenţă de muncă, adicţia de cheltuire a banilor, adicţia relaţiilor şi multe altele.
Veriga de trecere dintre adicţiile chimice şi cele nechimice – supra-alimentaţia sau suportarea foamei (bulimia şi anorexie nervoasă).
Substanţele adicţiilor se împart în următoarele tipuri:
• Substanţe psihoactive (alcool, droguri ş.a.m.d.).
• Activitate, implicare în proces (hobby, joc, muncă ş.a.m.d.).
• Oameni, alte obiecte şi fenomene ale realităţii din jur, care stârnesc anumite stări emoţionale.
Urmări ale comportamentului adicţional
Comportamentul adicţional schimbă relaţiile cu persoanele apropiate. Exterior persoana rămâne aceeaşi, în „interiorul” lui locuieşte o personalitate adicţională cu logica sa, cu emoţiile sale, cu vaslorile sale.
La apariţia dependenţelor contribuielipsa unor limite concrete dintre membrii familiei, ce duce la neştirea obligaţiilor fiecăruia dintre membrii familiei. Şi dacă acel membru al familiei nu este în stare să facă faţă obligaţiilor pe care le are, de care se atârnă în cel mai conştiincios mod, apare senzaţia de vinovăţie, de care persoana încearcă să scape prin metode adicţionale. La toate acestea pot contribui particularităţile personale; traumele psihologice, mai ales cele din copilărie; încordarea emoţională a mamei, cât timp apare, se transmite către copil, lipsindu-l de simţul de siguranţă; particularităţile educaţiei din timpul copilăriei, care contribuie la fixarea asupra fricii, complexului de vinovăţie şi de inferioritate.
Mecanismul de fugă de realitate arată astfel: metoda aleasă de persoană a avut rezultatul aşteptat şi s-a întărit în conştient ca o soluţie care lucrează şi care asigură o stare bună. E mult mai uşor de repetat din nou şi din nou, de exemplu, consumarea alcoolului în situaţii grele. Mai apoi întâlnirea cu greutăţile, care necesită luarea unor decizii grele, automat este substituită cu metoda de evadare de probleme încercată odată, problema nerezolvată rămânând pe altă zi. Apare „viaţa dublă”, care constă din viaţa normală precedentă şi viaţa cu realizări adicţionale, acest fapt duce la schimbarea hotărârilor, motivărilor şi a sistemului de valori.
Particularităţile comportamentului adicţional la vârsta de adolescenţă
Motivul principal al comportamentului adolescenţilor, predispuşi la forme adicţionale de comportament, este fuga de la realitatea insuportabilă.
Însă cel mai des se întâlnesc cauze interioare, aşa ca retrăirea din cauza nereuşitelor şcolare şi conflictele cu părinţii, profesorii, colegii, simţul de senzaţia de singurătate, pierderea scopului vieţii... De la toate acestea adolescentul vrea să fugă, să înăbuşe şi să schimbe starea sa psihică, fie chiar şi pe un timp, însă în „direcţia potrivită”.
Viaţa personală, activitatea şcolară şi mediul înconjurător cel mai des pentru un adolescent apar în culori sumbre, întoarse, monotone.
Acestor copii nu le reuşeşte să găsească în realitatea din jur nici o sferă de activitate, care ar putea atrage atenţia şi să stârnească o reacţie emoţională. Şi doar după folosirea substanţelor psiho-active, ei ajung la simţul de ridicare fără a îmbunătăţi real situaţia. Ei sunt în grup, ei sunt acceptaţi şi înţeleşi.
Pe parcurs situaţia din micro şi macro mediul devine tot mai insuportabilă şi mai conflictuală. Aşa apar dependenţa şi mai mare şi respingerea de la autenticitatea realităţii.
Terapia comportamentului adcţional – în următoarele direcţii:
• Conştientizarea de către adict conţinutul şi sensul problemelor sale.
• Analiza surselor şi participarea persoanelor, care sunt legate de adict.
• Lămurirea caracterului conţinutului dependenţei, inclusiv analiza emoţiilor ascunse de vinovăţie, ruşine, înjosire. Analiza strategiei dependenţei (control, apărare, concurenţă).
• Conştientizarea faptului, că situaţia, în care a nimerit adictul, nu este una ieşită din comun şi el poate miza pe ajutor.
• Training emoţional, posibilitatea de a compara intimitatea şi calitatea emoţii; învăţarea adictului să poată analiza trecutul şi să regleze contactele interpersonale neformale cu înţelegerea faptului, că el poate primi o susţinere emoţională reală de la anumite persoane.
COMPORTAMENTUL ADICTIV
De studiul dependenţelor, sau adicţiilor (de la englezul adiction – dependenţă), se ocupă câteva ştiinţe: psihologia, sociologia, medicina. La hotarul secolului XXI în baza acestor discipline s-a format o ştiinţă nouă, adictologia, care studiază aşa dependenţe ca, cea de droguri, de alcool, de tutun, de computer şi de jocuri de noroc, de muncă, dar şi cele alimentare, de dragoste şi de sex, de obiecte şi evenimente.
Comportamentul adicţional se caracterizează prin tendinţa de a ieşi din realitate prin intermediul stării psihice. Pentru realizarea acestui scop omul îşi „formează” păreri personale, care pot deveni deprinderi, stereotipuri.
Abaterea îi este necesară omului, însă în cazul adicţiilor ea devine un stil de viaţă şi omul cade în capcană.
Problema adicţiilor începe atunci, când tendinţa de a evada din realitate începe să domine în conştiinţa omului, devine o ideie principală, duce omul la o rupere de realitate.
Clasificarea adicţiilor
Adicţii chimice (farmaceutice) sunt legate de folosirea mai multor substanţe cu scopul schimbării stării psihice: alcool, droguri, tutun, preparate somnifere şi sedative. Formele ne-chimice înclud jocurile computerizate şi de noroc (gambling), dependenţe emoţionale (adicţii sexuale şi de dragoste), dependenţă de muncă, adicţia de cheltuire a banilor, adicţia relaţiilor şi multe altele.
Veriga de trecere dintre adicţiile chimice şi cele nechimice – supra-alimentaţia sau suportarea foamei (bulimia şi anorexie nervoasă).
Substanţele adicţiilor se împart în următoarele tipuri:
• Substanţe psihoactive (alcool, droguri ş.a.m.d.).
• Activitate, implicare în proces (hobby, joc, muncă ş.a.m.d.).
• Oameni, alte obiecte şi fenomene ale realităţii din jur, care stârnesc anumite stări emoţionale.
Urmări ale comportamentului adicţional
Comportamentul adicţional schimbă relaţiile cu persoanele apropiate. Exterior persoana rămâne aceeaşi, în „interiorul” lui locuieşte o personalitate adicţională cu logica sa, cu emoţiile sale, cu vaslorile sale.
La apariţia dependenţelor contribuielipsa unor limite concrete dintre membrii familiei, ce duce la neştirea obligaţiilor fiecăruia dintre membrii familiei. Şi dacă acel membru al familiei nu este în stare să facă faţă obligaţiilor pe care le are, de care se atârnă în cel mai conştiincios mod, apare senzaţia de vinovăţie, de care persoana încearcă să scape prin metode adicţionale. La toate acestea pot contribui particularităţile personale; traumele psihologice, mai ales cele din copilărie; încordarea emoţională a mamei, cât timp apare, se transmite către copil, lipsindu-l de simţul de siguranţă; particularităţile educaţiei din timpul copilăriei, care contribuie la fixarea asupra fricii, complexului de vinovăţie şi de inferioritate.
Mecanismul de fugă de realitate arată astfel: metoda aleasă de persoană a avut rezultatul aşteptat şi s-a întărit în conştient ca o soluţie care lucrează şi care asigură o stare bună. E mult mai uşor de repetat din nou şi din nou, de exemplu, consumarea alcoolului în situaţii grele. Mai apoi întâlnirea cu greutăţile, care necesită luarea unor decizii grele, automat este substituită cu metoda de evadare de probleme încercată odată, problema nerezolvată rămânând pe altă zi. Apare „viaţa dublă”, care constă din viaţa normală precedentă şi viaţa cu realizări adicţionale, acest fapt duce la schimbarea hotărârilor, motivărilor şi a sistemului de valori.
Particularităţile comportamentului adicţional la vârsta de adolescenţă
Motivul principal al comportamentului adolescenţilor, predispuşi la forme adicţionale de comportament, este fuga de la realitatea insuportabilă.
Însă cel mai des se întâlnesc cauze interioare, aşa ca retrăirea din cauza nereuşitelor şcolare şi conflictele cu părinţii, profesorii, colegii, simţul de senzaţia de singurătate, pierderea scopului vieţii... De la toate acestea adolescentul vrea să fugă, să înăbuşe şi să schimbe starea sa psihică, fie chiar şi pe un timp, însă în „direcţia potrivită”.
Viaţa personală, activitatea şcolară şi mediul înconjurător cel mai des pentru un adolescent apar în culori sumbre, întoarse, monotone.
Acestor copii nu le reuşeşte să găsească în realitatea din jur nici o sferă de activitate, care ar putea atrage atenţia şi să stârnească o reacţie emoţională. Şi doar după folosirea substanţelor psiho-active, ei ajung la simţul de ridicare fără a îmbunătăţi real situaţia. Ei sunt în grup, ei sunt acceptaţi şi înţeleşi.
Pe parcurs situaţia din micro şi macro mediul devine tot mai insuportabilă şi mai conflictuală. Aşa apar dependenţa şi mai mare şi respingerea de la autenticitatea realităţii.
Terapia comportamentului adcţional – în următoarele direcţii:
• Conştientizarea de către adict conţinutul şi sensul problemelor sale.
• Analiza surselor şi participarea persoanelor, care sunt legate de adict.
• Lămurirea caracterului conţinutului dependenţei, inclusiv analiza emoţiilor ascunse de vinovăţie, ruşine, înjosire. Analiza strategiei dependenţei (control, apărare, concurenţă).
• Conştientizarea faptului, că situaţia, în care a nimerit adictul, nu este una ieşită din comun şi el poate miza pe ajutor.
• Training emoţional, posibilitatea de a compara intimitatea şi calitatea emoţii; învăţarea adictului să poată analiza trecutul şi să regleze contactele interpersonale neformale cu înţelegerea faptului, că el poate primi o susţinere emoţională reală de la anumite persoane.
Irina Novac, psiholog-consultant la clinica Sancos.
duminică, octombrie 25, 2009
PERSONALITATEA SI DROGURILE
La începutul mileniului trei omenirea se confruntă cu un fenomen ce a luat o amploare nebănuită în urmă cu câţiva ani. Dacă în urmă cu un deceniu în România piaţa de desfacere a drogurilor se afla la un nivel scăzut, teritoriul ţării noastre fiind folosit mai mult pentru tranzit spre ţările occidentale, în prezent, în ciuda problemelor de natură socială şi economică, România a devenit un punct de atracţie pentru cei care vând iluzii şi distrug vieţi din ce în ce mai tinere. Realitatea este crudă, „moartea albă” este prezentă printre noi şi stă la pândă gata să-i înhaţe pe cei care şi-au pierdut busola, care nu mai au încredere în nimeni şi nimic şi care nu ştiu ce vor de la ei înşişi. Sunt tineri care s-au rătăcit sau care nu ştiu să se regăsească încă, să-şi dea un rost şi să-şi stabilească un rol în relaţiile cu ceilalţi şi cu propria viaţă
Desigur, sunt mulţi, foarte mulţi adolescenţi care se gândesc la cariera lor viitoare, la viaţa lor în comunitate, într-o posibilă familie sau într-un posibil colectiv de muncă. Sunt foarte mulţi adolescenţi care citesc, cercetează, caută, lucrează, învaţă pentru atingerea unor performanţe superioare, de excepţie. Sunt mulţi adolescenţi care îşi dau seama că viaţa înseamnă dăruire, angajare, responsabilitate, care ştiu că în viaţă sunt multe obstacole, proleme, dificultăţi şi că depăşirea fiecăreia dintre ele înseamnă o oportunitate a creşterii valorii lor intrinseci, a maturizării lor reale. Şi totuşi, din ce în ce mai mulţi tineri o iau pe calea de pe care cu greu se mai pot întoarce. Ceva îi îndeamnă să-şi distrugă viitorul şi să producă suferinţă celor apropiaţi şi de aceea sunt uşor de recrutat de către comercianţii de droguri .
Cauzele care îi împing pe tineri spre dezumanizare prin consumul de droguri sunt multe. Cei mai mulţi încep să consume droguri din pura curiozitate de a cunoaşte efectele pe care le au asupra lor sau din dorinţa de a avea noi senzaţii, noi trăiri, vor să atingă o anumită stare fizică şi psihică de bine, de exaltare şi de destindere. Un alt motiv poate fi considerat teribilismul. Consumul de droguri poate fi incitant sau provocator. Unii sunt tentaţi să înfrunte riscurile fără a fi opriţi de cuvinte ca: „PERICOL” sau „MOARTE” . Dorinţa de afirmare în faţa grupului precum şi teama că vor fi respinşi, că vor fi izolaţi de către grup dacă refuză propunerile aşa-zişilor „iniţiaţi”, îi fac pe aceştia să nu ia în considerare riscurile la care se expun.
O altă cauză este presiunea grupului ; în funcţie de nivelul stimei lor de sine, de gradul de profunzime al idealului lor în viaţă, de raporturile cu familia, de rezultatele lor şcolare, de imaginea pe care o au despre sine şi pe care vor s-o creeze celorlalţi, adolescenţii au capacităţi diferite de rezistenţă la presiunea pe care anturajul lor o exercită. Este foarte important să ştii cum să spui „NU” ceea ce demonstrează că ai o personalitate puternică. Este important ca tinerii să fie ei înşişi chiar dacă ceilalţi gândesc diferit. Problemele în familie, la şcoală, cu prietenii, precum şi izolarea de colectivitate constituie o altă cauză care îi determină pe tineri să evadeze din realitate consumând droguri. Unii le consumă pentru a ascunde sau pentru a depăşi problemele zilnice pe care le au şi aici putem menţiona: divorţul părinţilor, abuzul sau indiferenţa părinţilor sau a şcolii.
Dacă elevul vede în relaţia cu educatorul sau cu părinţii un suport viguros şi constant în susţinerea şi dezvoltarea personalităţii sale, dacă se poate exprima pe sine însuşi, dacă relaţia dintre ei este autentic umană, atunci este puţin probabil ca el, adolescentul, să-şi dorească să respingă o asemenea realitate, să iasă „dincolo” de ea, să caute prietenia unor aşa-zişi „adevăraţi”prieteni, să caute bucurii iluzorii.
Trebuie să înţelegem că utilizarea drogurilor poate rezolva doar aparent şi temporar problemele. Acestea vor continua să existe şi chiar se pot agrava. Prin consumul de droguri, indiferent că acestea se numesc cocaină, heroină, canabis,LSD-25 sau chiar alcool, toxicomanul caută să atingă fericirea , caută depăşirea momentelor dificile, a singurătăţii, a excluderii. Toxicomanul vede în droguri soluţia de a accede la o bucăţică de viaţă în care timpul să nu mai conteze. Pentru o perioadă scurtă, efemeră, consumatorul cunoaşte „iluzia păcii, a calmului sau a forţei”. Dar după aceste „binefaceri” îşi fac apariţia şi efectele nedorite cum ar fi: dependenţa şi efectele toxice asupra sistemului nervos, asupra inimii sau a altor organe interne. La început, majoritatea drogurilor crează o trecătoare dispoziţie de bunăstare fizică, o senzaţie de euforie, o linişte sau o exaltare psihică dorite cu aviditate de indivizii care se dedau la consumul acestora.
Mai târziu, personalitatea consumatorului este puternic afectată; apar viziuni şi tulburări de comportament precum şi erori de percepţie şi de judecată pentru ca în final activitatea practică a toxicomanului să fie nulă, viaţa normală, dacă mai există aşa ceva, să dispară pentru totdeauna, carenţele morale precedă decăderea intelectuală. Apare şi se manifestă delincvenţa prin furturi, escrocherii, şantaj şi uneori acte de violenţă care pot merge până la crimă.
În final putem spune că tinerii care depind de mijloace exogene pentru a obţine senzaţia de împlinire şi pentru a scăpa de dificultăţi merită atenţia şi tot sprijinul nostru. O viaţă dependentă de drog nu poate fi decât un mod de trai jalnic, demn de compătimit, de aceea este important să fim întotdeauna atenţi pentru ca cei de lângă noi să nu fie nevoiţi să apeleze la droguri; să fie suficient să respecte , să discernă, să înceapă o acţiune, un proiect şi să le finalizeze considerând că orice problemă în viaţă este în fond o oportunitate de a demonstra lumii şi lor înşişi că au puterea de a nu se lăsa doborâţi de pericolele care pândesc la fiecare colţ de stradă şi că pot spune cu mândrie: „VIAŢA E PREA FRUMOASĂ PENTRU A FI TRANSFORMATĂ ÎN COŞMAR CONSUMÂND DROGURI”.
Eseu realizat de: PROF. MARIAN GĂLOIU
http://www.e-referat.net/referate/psihologie/personalitatea-si-drogurile
NU MA POT ABTINE ( FRUSTRARE SI ADICTIE)
Mi-am propus sa abordez problema adictiei, care cred ca afecteaza pe o mare parte dintre noi. Dat fiind ca este un subiect vast, nu-mi propun sa ating decat aspectele legate de relatia adictiei cu frustrarea si mecanismele psihice implicate. Mai intai este necesar sa precizam termenii. Adictia este acea dependenta fata de un obiect, o substanta sau o activitate, in lipsa careia o persoana traieste un disconfort major. Aceasta poate merge de la adictia fata de anumite alimente, pana la adictia fata de alcool, tutun, droguri, jocuri de noroc, jocuri pe computer sau internet. Frustrarea este o stare sau o senzatie provocata de absenta unui lucru dorit care ne creeaza satisfactie. Una dintre modalitatile comode de a “rezolva“ frustrarile o constituie gasirea unor substitute cat mai “ieftine” pentru placerile de care te simti privat, pentru ca nu-ti poti permite costurile necesare satisfacerii lor.
Desigur, frustrarea apare adesea in viata noastra, ba chiar este necesara in anumite cazuri pentru dezvoltarea noastra, atat ca indivizi, cat si ca societate. As indrazni sa afirm ca in istoria omenirii, frustrarea a fost unul dintre motoarele principale ale evolutiei, de la omul primitiv care a inceput sa-si fabrice unelte pentru a-si procura hrana si cele necesare traiului, pana la omul modern care fabrica masini, telefoane, calculatoare, etc., pentru a avea un standard de viata mai bun. Pe de alta parte au fost si perioade de foamete si lipsuri, care au produs maladii precum ciuma si holera, cauzand moartea unor populatii intregi.
Cand o persoana intelege necesitatea frustrarii si o accepta, daca aceasta nu-i pericliteaza viata, are un caracter adaptativ, fiind o premisa a dezvoltarii sale. Masura acceptarii frustrarii depinde de structura personalitatii si de experienta de viata a fiecaruia, radacinile aflandu-se si undeva in copilarie. Un copil care a fost invatat gradat cu diverse frustrari, in doze suportabile, va accepta frustrarea mai usor decat unul caruia i s-a oferit totul de-a gata, nu i s-a refuzat nimic, sau decat un copil care a fost frustrat foarte mult si brutal, ajungandu-se pana la lipsa hranei, a medicamentelor, jucariilor, etc. Poate ca nu intamplator incidenta drogurilor este mai puternica in randul tinerilor care provin din familii foarte bogate sau foarte sarace.
Astfel sunt persoane care sunt predispuse la dependenta de anumite lucruri care le provoaca placere, datorita gradului redus in care suporta frustrarea si gestioneaza relatia cu aceasta. Din pacate, varsta la care incep sa se manifeste aceste dependente este undeva in perioada adolescentei, cand nu exista suficienta maturitate si discernamant pentru a evalua consecintele ulterioare ale acestui comportament. La asta se adauga atitudinea unora dintre parinti, fireasca pe de o parte data fiind ingrijorarea lor, care interzic adolescentului accesul la aceste surse de “placere”, fara sa ofere in schimb acestuia suport suficient sau alte lucruri care sa le abata atentia de la factorii de risc (tutun, droguri, computer, alcool, etc.). Un alt context care favorizeaza aparitia si dezvoltarea adictiei este neglijenta unor parinti, datorata lipsei de timp sau altor factori, adolescentul atunci avand la indemana toate tentatiile oferite de catre anturajul acestuia sau de catre sursele de informare mass-media (Tv, internet, filme etc.), fara a fi insotit de catre o persoana matura care poate discerne sau pune limite cu blandete si fermitate in acelasi timp.
Aici deschid o paranteza referitoare la contextual social din prezent si la “explozia informationala” cu care ne confruntam. Acum, in Romania exista peste 10 posturi de Televiziune cu acoperire nationala, care emit aproape nonstop, situatia fiind asemanatoare si in privinta posturilor de radio. In urma cu 4 ani am participat la realizarea unui studiu de audienta TV, in calitate de operator de interviu si am constatat ca durata medie de vizionare a emisiunilor TV este de circa 7-8 ore pe zi, la un esantion reprezentativ pentru populatia Romaniei. Dar schimbarea cea mai radicala priveste domeniul computerelor si mai ales al Internetului. Rapida dezvoltare tehnologica si diversificarea serviciilor in domeniu au facut ca astazi aproape o treime din familiile ce locuiesc in capitala tarii, Bucuresti, sa aiba in folosinta un computer, iar accesul la Internet sa fie din ce in ce mai dorit de catre cei care folosesc computerul.
Al doilea aspect pe care il abordez se refera la asa numita societate de consum. Folosesc termenul de “consum” in sens larg, de la consumul la propriu al unui aliment, pana la consumul oricarui produs sau serviciu, cum ar fi consumul de mass-media sau consumul produselor de arta. Consumatorul de astazi din Romania este dotat in primul rand cu o telecomanda (cum am mai spus, circa 7-8 ore pe zi, cat durata medie de somn), adica are acces liber la informatie, fiind bombardat zilnic cu zeci de jurnale de stiri din care afla ce grozavii s-au mai petrecut pe Pamant si cu sute de reclame, care il indeamna sa consume, de la detergent la pampersi. Imi vine acum in minte o secventa dintr-o reclama la un hypermarket, in care se spune: “aici gasesti tot ce-ti doresti”. Oare intreaga planeta a devenit un imens hypermarket? Pe mine denumirea asta ma duce cu gandul la hipertrofie. De fapt, iei un carucior, intri ca intr-un oras imbelsugat cu sute de strazi, te plimbi printre mii de rafturi, iar prin fata ochilor iti defileaza sute de mii de produse care asteapta sa fie cumparate si tot felul de “superoferte”, care mai de care mai tentante. Si te grabesti, fiindca traim in vremea in care timpul inseamna bani, vezi mult, cumperi o mica parte si pleci. Nimic mai firesc. Nu stiu insa cum ramane cu dorinta, amintita in reclama. Rareori se intampla sa-ti doresti in mod special ceva si sa vii doar pentru acel lucru. Am impresia ca ceva din dinamica dorintei face ca atunci cand foarte multe lucruri potential dezirabile sunt la indemana ta, dorinta ta pentru ceva anume sa se diminueze mult.
Pe acest fond, acum face figura pentru mine problema alegerii, care constituie un moment important al contactului autentic cu sine si cu ceilalti, precum si o premisa a maturizarii Eului. In ultima perioada s-au relativizat mult valorile si criteriile de apreciere ale acestora, astfel incat reperele sunt din ce in ce mai instabile. Poate ca era fireasca dizolvarea anumitor dogme morale, religioase si culturale, care ingustau campul constiintei. Individul de astazi este mai liber, are mai multe orizonturi deschise, dar adesea este si mai dezorientat. Sau mai bine zis – in termeni Gestalt – figurile nu mai pot fi desprinse atat de usor de fond si atunci alegerea este mai dificil de facut. In acelasi timp, sunt promovate modele valorice de conjunctura, in special in mass-media vizuala, care are cel mai puternic impact asupra publicului. Emisiunile TV sunt pline de “vedete”, dornice de a-si etala “valoarea”, iar oamenii care au intr-adevar valoare (scriitori, savanti, artisti) au aparitii sporadice si la ore nepotrivite. Iar privitorul are de “ales” dintre vedete din sport (mai ales fotbalisti), din lumea show-bizului, oameni de afaceri, comedianti, politicieni si, mai nou, s-a incetatenit termenul de “vedeta de televiziune”. Nu doresc sa fac un proces de intentie mass-mediei, fiecare post de televiziune urmarindu-si propriul interes, adica sa aiba o audienta cat mai mare. Cred ca responsabilitatea se afla deopotriva si la celalalt “capat al telecomenzii”, la telespectator, care nu mai are rabdare sa vada sau sa asculte lucruri importante, “se muta” de pe un post pe altul, in dorinta de “a consuma” cat mai mult si mai repede din ceea ce i se ofera. Poate ca de aceea fast-food-urile au cunoscut o dezvoltare atat de rapida in ultimii ani.
Daca s-a spus ca sec. XX a fost secolul vitezei, iar cineva a indraznit sa afirme ca “sec. XXI va fi religios sau nu va fi deloc”, eu risc sa spun ca, in ritmul asta, sec. XXI va trece neobservat, astfel ca urmasilor nostri s-ar putea sa li se para ca nici n-a fost. Serios vorbind, dictonul latin “carpe diem” (traieste clipa) s-ar putea transforma in ceea ce Mircea Eliade, istoricul religiilor, descria in anii 30, ca pe o inlocuire a faptului de a trai in lume cu faptul de a fi trait de lume, de evenimente. Individul nu-si mai alege propriul mod de viata, ci devine “o frunza in bataia vantului”. Imaginea pe care o am este aceea a unui om care este impins si tras de tot felul de lucruri din jurul sau, mai degraba decat sa se miste in armonie cu acestea.
In consecinta, in contextul actual, pentru persoanele predispuse catre adictie, este destul de dificil sa faca fata atator ispite, iar interdictia nu cred ca este varianta cea mai eficienta in asemenea situatii, fiindca duce la cresterea dorintei si doar amana pentru un timp problema. Eu nu m-am putut abtine sa scriu ce cred. Voi va puteti abtine?
Autor: Beches Viorel, psihoterapeut
bechesviorel@yahoo.com
Sursa: Revista PsihoLife
