Violenta casnica nu este un eveniment singular, ci se manifesta sub forma mai multor tipare comportamentale coercitive exercitate de abuzator asupra victimei. Acest fenomen poate sa apara atat in cadrul unui mariaj, cat si in intr-o relatie de tip homosexual. Copii, intreaga familie si comunitatea au de suferit de pe urma furiei dezlantuite. Dintre efectele imediate instalate asupra victimelor, copiilor si abuzatorilor se pot enumera traumele, bolile cronice, aparitia unor tulburari psihice, decesul (Ganley, 1996). Se estimeaza ca abuzul este unul din factorii cauzatori de suferinta in randul femeilor cu varste cuprinse intre 15 si 44 de ani (Ingrassia&Beck, 1996/1997).
Forme ale abuzului
Scopul principal al abuzului este de a obtine putere si control ( Ganley,1996). Se contureaza 5 forme ale relatiei bazate pe violenta: fizica, emotionala, economica, psihologica, sexuala.
• In abuzul fizic o persoana incearca sa produca suferinta unei alte persoane, modalitate ce nu exclude impuscarea, injunghierea, impinsul, vatamarea prin folosirea unor obiecte contondente, a pumnilor, picioarelor, palmuirea.
• In abuzul emotional, o persoana urmareste sa submineze personalitatea altei persoane, iar modul de realizare merge de la critici, insulte ce dau nastere unor sentimente de inferioritate pana la manipulare.
• In cazul abuzului economic, agresorul aduce victima intr-o pozitie financiara dependenta (Chez, 1994).Abuzatorul este cel care decide modul in care vor fi cheltuiti banii, fapt care poate implica diferite cunostinte financiare sau se poate intersecta cu anumite paliere economice. Exemple ale mentinerii controlului financiar sunt cele in care victimei nu i se permite sa munceasca; se tine o evidenta stricta asupra fiecarui ban cheltuit sau abuzatorul nu accepta ca celalalt sa se angajeze.
• Desi duce la instalarea fricii, abuzul psihologic este o modalitate prin care abuzatorul se asigura ca domina victima. Amenintarea cu violenta poate fi orientata direct asupra victimei sau poate consta in amenintarea cu suicidul. Intimidarea poate fi orientata atat asupra propietatii, a cuiva drag sau a animalului de casa. Abuzatorul poate prelua controlul prin izolare si dezinformare, poate fi o persona subtila sau galagioasa, isi poate urmari scopul in mod subtil sau fatis. Abuzul subtil se poate manifesta prin nerabdarea de a petrece cat mai mult timp posibil cu persoana iubita. Tacticile de dezinformare cuprind minciuni adresate victimei cu scopul de a-i deforma acesteia simtul realitatii (Ganley, 1996).
• Abuzul sexual are doua componente; prima este cea de a determina victima sa intretina un raport sexual contrar dorintei ei; a doua componenta este cea de a incerca sa se submineze sexualitatea unei persoane, in sensul criticarii sau prezentarii intr-o maniera defavorabila a performantelor sale sexuale (Chez, 1994).
Fazele violentei
In toate tipurile de abuz exista anumite cicluri ; primul ciclu consta in faza de escaladare in care se foloseste o gama larga de tactici punitive, victima cade prada sindromului de neajutorare, iar intreaga tensiune acumulata duce la instalarea urmatoarei faze, cea incidenta, cand are loc “atacul”. In aceasta faza, abuzatorul are grija sa se impuna si sa determine teama. De-a lungul celei de-a treia faze are loc o detensionare si de aceea este denumita si faza ”lunii de miere” cand abuzatorul incepe sa aiba regrete, iar victima este manipulata in asa fel incat sa creada ca aceasta greseala nu se va mai repeta.
Originile violentei
Violenta este un comportament invatat in scopul de a obtine putere si control. Invatarea ei are loc atat in familie cat si in societate, prin observatie si reintarire. In cateva culturi (Java, Thai, triburi aborigene din Australia, etc) foarte rar barbatii isi abuzeaza femeile, deoarece acest lucru este condamnat de catre comunitate, iar la primele semne ale aparitiei unui astfel de comportament intre soti comunitatea inceteaza sa-i mai sprijine in vreun fel pe acestia. S-a constatat ca exista o anumita legatura in ceea ce priveste transmiterea comportamentului violent de la o generatie la alta. Acei copii care au fost victimele unui sau mai multor abuzuri fizice, au cele mai mari sanse de a dezvolta un astfel de comportament si in viata de adult. S-a constat ca femeile si barbatii reactioneaza diferit dupa ce au fost martorii unui conflict casnic violent; femeile nu mai raporteaza prezenta unei stari de satisfactie maritala, iar barbatii deprind mecanismul ce duce catre violenta. La maturitate, comportamentul violent este folosit ca metoda de stingere al unui conflict sau de reducere a stresului.
In literatura de specialitate, modelele de comunicare par a fi modificate de deprinderile gresit invatate de a face fata unui conflict. Acest tip de comportament se substituie unor forme de comunicare neinvatate, dar noile modele comportamentale pot fi intelese dupa invatarea unor noi deprinderi observate. Consilierea de catre profesionisti este una din metodele eficiente atunci cand o persoana a fost abuzata sau a abuzat pe cineva. Astazi se pune un mare accent pe tehnicile de control a furiei, lucru ce va mai reduce fenomenul de abuz, cu toate ca cercetarile in acest domeniu mai au un drum lung de parcurs pentru a combate nevoia omului de dominare si control.
Violenta intrarelationala, cunoscuta sub numele de “violenta casnica”, este un comportament abuziv al unei persoane asupra alteia, cu care se afla intr-o relatie intima, cu scopul de a detine control si puterea. Acest comportament este, deseori, un amestec de abuz fizic, sexual, psihologic, economic si/ sau emotional.
Violenta intrarelationala rareori este un incident izolat, deseori este un model ce se repeta si cu timpul poate capata noi dimensiuni. Acest fenomen nu se limiteaza la grupurile etnice, religioase, rasiale sau la anumite clase sociale, orientari sexuale sau grupe de varsta. Desi fiecare situatie este diferita exista cateva elemente comune de atentionare de care ar trebui sa avem grija.
Comparatii intre diferitele tipuri de relatii de violenta afisata si traita de catre femeile si barbatii abuzati
Acest studiu a avut drept scop violenta manifestata si cea traita de catre femeile si barbatii abuzati. Cercetarile de ultima ora arata ca partenerul violent (PV) nu difera prin gen, statistic, cu toate ca , cu o rata crescuta, barbatii au un partener neviolent (PNV). In comparatie cu PV, PNV a fost asociat cu factori demografici si de educatie ( agresiuni in copilarie, probleme de rol, episoade violente in familie, etc). Cei mai importanti factori care determina violenta intr-o relatie sunt varsta, efecte ale consumului de droguri, abuzuri in copilarie, stresul psihologic,sentimentele de inferioritate. Un singur factor important de gen a fost identificat si anume ca femeile care au fost martore in copilarie la abuzul mamei de catre tata au cele mai mari sanse sa-si aleaga un partener violent. Identificarea unor legaturi ale violentei manifestate si traita intr-o relatie cu un PV sau PNV este esentiala in aprecierea si stabilirea unor proceduri de interventie pentru combaterea abuzului.
Imagini socante ale violentei in scoli tot apar in mass-media. Ce se poate face pentru a opri aceste acte fara sens? In primul rand, ar trebui vorbit deschis despre violenta in randul tinerilor.
Pentru a putea discuta aceasta problema, tinerii au nevoie de anumite puncte de sprijin din partea adultilor. Adolescentii sunt expusi violentei prin programele de televiziune, jocurile video, filme si chiar in cadrul propriei familii. Copiii au nevoie de asistenta adultilor pentru a invata si dezvolta comportamente non- violente. Stoparea pornirilor violente in relatiile dintre tineri este o sarcina a intregii societati. Amicii, prietenii, parintii, profesorii, consilierii, oamenii de stat - toti poarta responsabilitatea luptei contra acestei violente si sa preintampine aparitia ei. Trebuie dicutat cu tinerii despre cat de important este bunul simt in dragoste si intr-o relatie. Familia trebuie sa se asigure ca tinerii stiu sa faca fata unei probleme ce apare intr-o relatie de dragoste. Asociatia Americana de Psihologie impreuna cu alte asociatii nationale de profesionisti au publicat un ghid excelent, “ Iubirea nu ar trebui sa-i raneasca pe tineri”, care abordeaza probleme despre violenta din randul tinerilor. Au fost identificate si listate cinci situatii ce presupun violenta relationala si care caracterizeaza cel mai des intalnite situatii tensionate dintre tineri. Aceste exemple ofera o buna ocazie si un punct de plecare in discutia cu tinerii atat acasa, la scoala sau oriunde altundeva in societate. Se pot initia discutii ce se finalizeaza cu solutii constructive si cu descoperirea unor alternative bune atunci cand apar probleme.
Iata cele cinci situatii:
•Kevin se plimba pe culoarul scolii impreuna cu prietenii sai si isi vede iubita la vestiar cu iubita sa si prietenele sale. In momentul in care el trece pe langa ea, fata ii arunca o privire glaciara si spune tare: “ Nu stiu de ce ma mai deranjez sa ies cu tine, ratatule! Cred ca am fost cu tine pentru ca mi-era mila”. Kevin nu stie cu ce ar fi putut sa o supere atat de rau si ii este rusine, deoarece si prietenii lui au asistat la aceasta scen.a. Mesajul: A fi umilit nu e usor. Nu o face.
•Jennie si Tyrone iau pranzul cu prietenii intr-un restaurant. Cei doi incep sa se tachineze unul pe altul, dar totul se transforma in insulte si reprosuri, pe Jennie incepe sa o deranjeze, dar nu se opreste, lucru observat si de Tyrone. Ea se ridica de la masa si spune : “ Pleaca de langa mine, te urasc!” . Tyrone zice: “ Taci!” si o plesneste peste fata. Mesajul: Palma primita nu este altceva decat violenta pura.
•Tony si Emily sunt impreuna de cateva saptamani, iar el a inceput sa se poarte ca si cum ea ar fi proprietatea lui. Tony se plange cand ea petrece timpul alaturi de oricine altcineva, cu exceptia lui. El se asteapta ca ea sa-si petreaca pauzele impreuna cu el, sa ia pranzul amandoi, sa plece acasa cu el, iar in fiecare sfarsit de saptamana sa fie cu el. Emily, de frica sa nu-l piarda, se indeparteaza de toata lumea. Mesaj: O astfel de relatie posesiva nu este altceva decat o forma de abuz
•Christine si Allison sunt in plina cearta. Christine devine din ce in ce mai furioasa pana cand o ia de par pe Allison si o tranteste de perete. Mai tarziu, Christine isi cere iertare spunand: “ Nu sunt mandra ca mi-am pierdut cumpatul, dar chiar mi-am iesit din minti. Ar trebui sa stii cand ma vezi asa sa nu aprinzi paie peste foc, pentru ca imi pierd controlul! “. Mesajul: Imbranceala si jignirea sunt niste comportamente violente; scuzele sunt fara sens. Trebuie sa ne asumam responsabilitatea pentru comportamentele si izbucnirile noastre.
•Fred si Mary ies impreuna de cateva saptamani, iar ea a spus foarte clar ca se limiteaza doar la sarutari si nimic mai mult. Fred devine din ce in ce mai agresiv, neluand in seama dorinta ei. Intr-o buna zi, a incercat sa o forteze, motivand ca ea a cerut acest lucru. Mesaj: Nu te face ca stii ce gandeste partenerul. Ia-te dupa ce spune si nu dupa ce crede. A nu lua in seama dorinta partenerului si a-l forta sa faca ceva ce nu-i convine este o forma de violenta.
Cateodata, dezaprobam un act violent doar prin simpla observare, concluzionand: “Nu-i mare lucru!”. A umili pe altcineva este, totusi, un lucru foarte important, la fel si violul, posesivitatea exagerata. Violenta, in orice forma a ei, este un lucru important, daca nu acum, atunci mai tarziu.
marți, noiembrie 10, 2009
Violenta domestica (preluare)
miercuri, noiembrie 04, 2009
ADICTIA SEXUALA
Adictia sexuala Termenul de adictie sexuala pune accentul pe pierderea controlului asupra comportamentului, asemanator cu ce se intampla in dependenta de substante, incadrand aceste cazuri in marele capitol al adictiilor. O problema aparte de incadrare diagnostica o pune dependenta de sex sau adictia sexuala. Este vorba despre pacienti cu o afectare importanta a functionarii lor sociofamiliale si profesionale, din cauza unei compulsiuni sexuale exprimata prin cautarea repetata si necontrolata a activitatii sexuale. Se incadreaza aceasta categorie la parafilii sau nu? Raspunsul clinicienilor nu este unanim. Atunci cand comportamentul compulsiv cuprinde practici perverse, inscrierea in cadrul parafiliilor este evidenta. Dar numerosi pacienti prezinta aceasta compulsiune sexuala pentru un comportament sexual normal, care nu poate fi definit in sine ca pervers. ELEMENTE DEFINITORII ALE ADICTIEI (dupa Brown,1991) Este compulsiva. Conduce la cresterea preocuparilor despre sex. Continua in ciuda problemelor asociate. Este caracterizata prin asumarea riscurilor si a necesitatii de a depasi sau de a se elibera de sentimentele dureroase, asigurandu-se acele mijloace vitale inlaturarii nevoii adictive. Nu este incurajat de atasamentul emotional pentru un partener sexual. Este necunoscuta de catre ceilalti, conduce la cresterea fisurilor din personalitatea adictiva. Adesea, conduce la implicarea in numeroase aventuri. Este o sursa de sentimente de vinovatie si rusine in sexualitatea adictiva. Adesea merge netratata pana la un punct de criza, cum ar fi divortul sau expunerea publica a comportamentului adictiv. Este ciclica, cu obsesionalitate si rationalizari care conduc catre episoade de acting out, urmate de sentimente de teama, rusine, care tind sa opreasca acest comportament, continuat de obsesionalitate si rationalitate. Fara indoiala ca orientarea teoretica a fiecarui sexolog influenteaza incadrarea diagnostica a acestui tip de comportament. Curentul psihofarmacologic, de exemplu, tinde sa considere aceste cazuri ca fiind inrudite cu parafiliile (paraphilia related disorders), din cauza consecintelor similare, comorbiditatii similare si, mai ales, a raspunsului asemanator la medicatie. Psihanalistii considera ca la aceste persoane exista fantezii parafiliace inconstiente, care ies la suprafata in cadrul unei cure psihanalitice, vorbind despre "afectiuni apropiate parafiliilor" (nearparaphilia). In termeni clinici, se considera ca sapte sau mai multe orgasme pe saptamana ar fi o definitie rezonabila a compulsiunii sexuale, de cea mai mare importanta pentru diagnostic ramanand totusi mai putin numarul de orgasme, cat absenta controlului asupra comportamentului. Cu toate ca "normale" in sine, ca act sexual distinct, repetarea lor necontrolata poate fi daunatoare atat subiectului, cat si partenerului, acesta fiind un argument in sprijinul apropierii adictiei sexuale de parafilii. Un punct de vedere pe care il impartasim foloseste termenul de adictie sexuala atunci cand intentiile constiente ale subiectului sunt conventionale, neparafile, ramanand sa se incadreze ca parafilii cazurile cu intentii constiente si punere in practica parafile. 20 de ani este varsta de debut a afectiunii, evolutia fiind cronica sau episodica. Conceptul de dependenta de sex s-a dezvoltat in ultimele doua decenii, o data cu aparitia modelului adictiilor. Esenta adictiei este reprezentata de lipsa controlului asupra comportamentului respectiv, care se repeta si persista in mod inadaptat. Subiectul nu poate rezista impulsului de a adopta acel comportament, traind o perioada prodromala de tensiune, urmata de un sentiment de eliberare o data cu realizarea actului. Comportamentul poate fi mediat de administrarea unei substante (dependenta la alcool si alte substante psihoactive), caz in care, de cele mai multe ori, la dependenta psihologica se adauga si cea fizica. In alte cazuri este vorba despre un comportament repetitiv in sine (jocul patologic, cumparaturile patologice, bulimia etc.). CARACTERISTICILE ADICTIEI SEXUALE (dupa Carnes,1991) Pierderea controlului asupra comportamentului respectiv Consecinte adverse severe (medicale, legale, interpersonale) Persistenta unor comportamente sexuale autodistructive sau de risc Incercari repetate de a limita sau stopa comportamentul Obsesia sexuala sau fantezia sexuala ca mecanism primar de coping Nevoia unei activitati sexuale crescande Schimbari severe de dispozitie legate de activitatea sexuala (de exemplu: depresie, euforie) Un timp neobisnuit de mare pentru a obtine, a desfasura si a-si reveni din activitatea sexuala Interferenta comportamentului sexual cu activitatile sociale, ocupationale sau recreationale In aceasta a doua categorie se inscrie adictia sexuala, in care pacientul se implica in mod compulsiv in activitati sexuale, tentativa de a stopa comportamentulproblema soldandu-se cu o marcata stare de frustrare si disconfort. Individul intra astfel sub semnul repetitiei incontrolabile a aceluiasi comportament, ajungand la o afectare a functionarii sale socioprofesionale si familiale. In secolul al XIX-lea, psihiatrul vienez Krafft-Ebing, in a sa "Psychopathia sexualis", a descris mai multe cazuri de dorinta sexuala anormal crescuta, sub numele de "hiperestezie sexuala", diagnostic relativ superpozabil pe cel actual de adictie sexuala. In prezent, acest diagnostic ramane unul controversat. Cu toate ca nu se regaseste in clasificarea DSM IV, el acopera o realitate clinica greu contestabila. Tablouri clinice care pot trimite la adictia sexuala se intalnesc in donjuanism si nimfomanie. In donjuanism (sau satiriazis), barbatul respectiv isi multiplica intalnirile si cuceririle, aparand ca hipersexual. De obicei, nu se mai arata interesat de o femeie o data cucerita. Spre deosebire de adictia sexuala pura, in donjuanism accentul este pus pe a avea o relatie sexuala cu o noua cucerire si nu pe relatia sexuala in sine. Se presupune ca la baza acestui comportament ar sta sentimente marcate de inferioritate, compensate in acest fel, sau impulsiuni homosexuale latente. In nimfomanie, pacienta prezinta o dorinta excesiva sau patologica de a avea relatii sexuale. Adesea, in nimfomanie exista o nevoie marcata de dependenta si teama de a pierde dragostea, mai mult decat o simpla nevoie de a satisface un impuls sexual. Nimfomania "autentica" este mai mult un exhibitionism (obtinerea satisfactiei sexuale prin expunerea nuditatii corporale, a zonelor erogene sau a organelor genitale). Sunt femei care obtin adevarata placere doar in acest mod, pentru ele actul sexual in sine neavand o valoare deosebita. Este vorba despre persoane a caror viata este sub semnul cautarii permanente a sexului si activitatilor legate de el, petrecand un timp excesiv in aceste activitati si facand tentative nereusite de a stopa acest comportament, a carui oprire declanseaza importante simptome de distres (Kaplan and Saddock, 2000). In clasificarea internationala a maladiilor (ICD-10) se intalneste diagnosticul de "Activitate sexuala excesiva" - F52.7, definita prin prezenta unor pulsiuni sexuale excesive. Din pacate, acest diagnostic trece cu vederea nucleul sau adictiv, care are implicatii majore in terapia acestui tip de comportament. In mod paradoxal, dependentii de sex sufera adesea de tulburari erectile sau de inhibitie orgasmica. Relatia adictiei sexuale cu alte tulburari psihice trebuie investigata cu atentie pentru fiecare pacient, pentru ca adesea ea poate fi asociata unei alte patologii, fie ca o manifestare a acesteia, fie ca o comorbiditate. Dupa G. Abraham, exista depresii care se insotesc de la inceput in mod paradoxal de o crestere a libidoului si nu de o scadere a lui ca in depresia clasica. La randul ei, adictia sexuala, prin dificultatile relationale si functionale pe care le genereaza, poate favoriza aparitia depresiei, a anxietatii. 5% este frecventa adictiei sexuale in Statele Unite ale Americii, 80-90% dintre pacienti fiind barbatii(D. Black 1998). Dupa alti autori raportul de frecventa barbati/femei ar fi de 4/1(S. Levine,2000) In adictia sexuala, de obicei, anamneza revela un lung istoric al tulburarii, cu repetate incercari esuate de a opri comportamentul. Cu toate ca subiectul poate traversa sentimente de culpabilitate dupa ce trece la act, acestea nu previn recurentele. Frecvent intalnita in practica este si asocierea adictiei sexuale cu adictia la substante, ele fiind inalt corelate statistic, mergand pana la 80% in unele studii. Alte comportamente adictive intalnite sunt cele legate de tulburarile alimentare, aproape 40% din pacienti, compulsiunea pentru cheltuieli si cumparaturi, aproape 30%, iar 5% sunt gambleri (jucatori compulsivi). Unii pacienti descriu o nevoie mai mare de a trece la act in perioade de stres ale vietii, atunci cand se simt mai deprimati, anxiosi, colerici, disforici. Exista autori care afirma ca in loturile de adictivi sexuali exista tulburari de timp compulsiv (altele decat adictia) in 100% din cazuri. In alte studii se evidentiaza, pe langa o comorbiditate importanta a celor doua tipuri de adictii, faptul ca existenta unei adictii sexuale este adesea o cauza prea putin cunoscuta de recadere la pacientii cu farmacodependente (J.P. Schneider, R.R. Irons, 2001). Manifestari de adictie sexuala se pot intalni in depresie, tulburari anxioase, tulburarea bipolara, schizofrenie. Din cauza caracterului de "urgenta" a compulsiunii sexuale, pacientii cu adictie sexuala sunt mai inclinati sa adopte conduite sexuale de risc pentru boli cu transmitere sexuala, astfel incat o atentie speciala ar trebui acordata acestor pacienti pentru prevenirea, depistarea si tratarea acestor maladii, in special a infectiei cu HIV. Terapia in adictia sexuala In terapia adictiei sexuale se folosesc cu succes grupuri de tip "Sexaholics Anonymus" (SA), "Sex Addicts Anonymus" (SAA), care urmeaza un program in 12 etape, asemanator cu cel al alcoolicilor anonimi, axat pe un grad de abstinenta fie de la comportamentul adictiv, fie de la sex in general. In terapia adictiei sexuale se mai foloseste psihoterapia individuala orientata pe insight, psihoterapie suportiva, psihoterapie cognitivcomportamentala. Psihoterapia maritala sau de cuplu, la randul ei, ajuta cuplul sa-si restabileasca modul de comunicare, de obicei profund afectata cand unul dintre membrii cuplului prezinta o adictie sexuala. In ceea ce priveste farmacoterapia, exista un beneficiu al antidepresivelor tip inhibitor selectiv de recaptura a serotoninei in adictia sexuala, folosindu-se de fapt un efect secundar de scadere a libidoului pe care il au aceste medicamente. De exemplu, s-au obtinut rezultate pozitive cu Fluoxetin in masturbarea compulsiva. Medicatia hormonala, de tipul Medroxiprogesteron acetat (Depo- Provera), are la randul ei un efect de scadere a libidoului la barbat, dar ramane o medicatie rar utilizata. S-a incercat folosirea antiandrogenilor pentru a controla hipersexualitatea la femei, cu unele rezultate pozitive. Dezavantajul farmacoterapiei actuale in adictia sexuala este scaderea globala a libidoului, inclusiv a celui necesar unei relatii monogame normale, fara sa se atinga nucleul adictiv al acestei patologii. Prof. univ. dr. Florin TUDOSE, Departamentul de Psihiatrie de Legatura, Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti
DROGURILE, PRAF SI DURERE
drogurile - praf si pulbere=durere oferta este foarte variata in acest domeniu. exista mult prea multe feluri de droguri pentru a le putea pomeni pe toate in acest material. dar ar trebui sa cunoastem macar cateva din drogurile cele mai des folosite , ca sa nu te mai miri de ce ti se pare ca lumea merge in maini dupa ce ai fumat in discoteca o tigara care seamana cu un carpati sau ai baut un lichid necunoscut. exista trei mari grupe in care se impart drogurile : stimulante, halucinogene si analgezice. drogurile stimulante care actioneaza asupra sistemului nervos si accelereaza activitatea creierului sunt cocaina , amfetaminele si ecstasy. ...cocaina este obtinuta din frunzele de coca si se prezinta sub forma unui praf alb fara miros. are puternice proprietati stimulative. cel mai obisnuit mod de a consuma cocaina este acela de a priza o cantitate mica, o 'linie' , cu ajutorul unui tub. praful ajunge in sange prin intermediul membranei nazale. cocaina poate fi , de asemenea, incalzita , iar fumul rezultat se inhaleaza. cocaina produce o stare foarte puternica de euforie care dureaza aproape 30 de minute, dupa care vine apoi o cadere brusca, adica o puternica depresie si imposibilitatea de a dormi. efectele consumului repetat de cocaina sunt sangerari nazale si chiar congestii nazale. cocaina da o dependenta psihica puternica ...amfetaminele reprezinta cel mai impur drog existent pe piata. se prezinta sub forma unui praf alb-murdar sau gri. pot fi prizate sau dizolvate in lichid pentru injectare. efectele imediate sunt accelerarea batailor inimii si a respiratiei. consumatorul devine imediat mai vivace , mai comunicativ. in foarte scurt timp sunt afectate memoria si atentia , iar un consum pe termen indelungat duce la probleme ale inimii si la diferite boli mintale. ...ecstasy (xtc) este o mixtura de droguri si contine in proportie de 70% o substanta numita mdma. este clasificata ca amfetamina halucinogena. de obicei este alba si comprimata in ...
marți, noiembrie 03, 2009
ma mai gandesc
“Nu stiu altii cum sunt,insa eu unul cand ma gandesc…” Ion Creanga:”Amintiri din copilarie”.
$
Eu personal probabil ca as fi continuat sa beau cu ocaua mare,daca nu mi-as fi dat seama ca vinovatia mea fata de celalalt ma face sa ma simt vinovat in fata mea insumi,…in sinele meu inchis,…si asta nu numai pentru ca beam,ci mai degraba beam pentru ca sa nu ma mai simt asa. Ma refer la alte aspecte ale existentei personale,ci nu numai-sau nu neaparat-la bautul meu abuziv propriu-zis. Nasoala treaba,…mai ales cand alcoolul nu mai ajuta la nimic. Nici tu sa uiti,nici sa treci peste,atata timp cat nici nu poti sa-ti dai intru totul dreptate,nici n-ai cum sa-ti rascumperi greseala,si nici nu poti sa uiti ceea ce poate ca ti-ai dorit sa uiti. Dupa ce am renuntat la consum,am dat de alte abuzuri,…diverse. N-am facut nici un efort sa mi le amintesc,…ba dimpotriva,abuzurile au iesit la iveala-de data asta- nestingherite. Posibil ca asta sa fi avut in vedere filozoful grec care sustinea ca e mult mai bine sa suporti raul facut de altul decat sa-l comititi tu. Simti c-ai gresit-si in felul asta ti-ai gresit tie insuti-dar nu prea poti si nici nu vrei sa aflii de ce si exact cum ? Cui ii convine sa se simta vinovat in fata cuiva de rang mai mic sau mai mare? Darami-te sa-si mai si recunoasca public vinovatia/daca nu e fortat de imprejurari sa o faca? Conflictul acesta cu sinele launtric propriu da un simtamant de
Astazi imi reamintesc ca Dumnezeu este interesat mai degraba in evolutia generala a constiintei prin constientizarea umana lucida si onesta decat de faptul ca eu as putea sau nu sa beau ca un om normal,adica (sa beau/sa fiu) normal,mk
COMPORTAMENTUL ADICTIV
Irina Novac, psiholog-consultant la clinica Sancos.
De studiul dependenţelor, sau adicţiilor (de la englezul adiction – dependenţă), se ocupă câteva ştiinţe: psihologia, sociologia, medicina. La hotarul secolului XXI în baza acestor discipline s-a format o ştiinţă nouă, adictologia, care studiază aşa dependenţe ca, cea de droguri, de alcool, de tutun, de computer şi de jocuri de noroc, de muncă, dar şi cele alimentare, de dragoste şi de sex, de obiecte şi evenimente.
Comportamentul adicţional se caracterizează prin tendinţa de a ieşi din realitate prin intermediul stării psihice. Pentru realizarea acestui scop omul îşi „formează” păreri personale, care pot deveni deprinderi, stereotipuri.
Abaterea îi este necesară omului, însă în cazul adicţiilor ea devine un stil de viaţă şi omul cade în capcană.
Problema adicţiilor începe atunci, când tendinţa de a evada din realitate începe să domine în conştiinţa omului, devine o ideie principală, duce omul la o rupere de realitate.
Clasificarea adicţiilor
Adicţii chimice (farmaceutice) sunt legate de folosirea mai multor substanţe cu scopul schimbării stării psihice: alcool, droguri, tutun, preparate somnifere şi sedative. Formele ne-chimice înclud jocurile computerizate şi de noroc (gambling), dependenţe emoţionale (adicţii sexuale şi de dragoste), dependenţă de muncă, adicţia de cheltuire a banilor, adicţia relaţiilor şi multe altele.
Veriga de trecere dintre adicţiile chimice şi cele nechimice – supra-alimentaţia sau suportarea foamei (bulimia şi anorexie nervoasă).
Substanţele adicţiilor se împart în următoarele tipuri:
• Substanţe psihoactive (alcool, droguri ş.a.m.d.).
• Activitate, implicare în proces (hobby, joc, muncă ş.a.m.d.).
• Oameni, alte obiecte şi fenomene ale realităţii din jur, care stârnesc anumite stări emoţionale.
Urmări ale comportamentului adicţional
Comportamentul adicţional schimbă relaţiile cu persoanele apropiate. Exterior persoana rămâne aceeaşi, în „interiorul” lui locuieşte o personalitate adicţională cu logica sa, cu emoţiile sale, cu vaslorile sale.
La apariţia dependenţelor contribuielipsa unor limite concrete dintre membrii familiei, ce duce la neştirea obligaţiilor fiecăruia dintre membrii familiei. Şi dacă acel membru al familiei nu este în stare să facă faţă obligaţiilor pe care le are, de care se atârnă în cel mai conştiincios mod, apare senzaţia de vinovăţie, de care persoana încearcă să scape prin metode adicţionale. La toate acestea pot contribui particularităţile personale; traumele psihologice, mai ales cele din copilărie; încordarea emoţională a mamei, cât timp apare, se transmite către copil, lipsindu-l de simţul de siguranţă; particularităţile educaţiei din timpul copilăriei, care contribuie la fixarea asupra fricii, complexului de vinovăţie şi de inferioritate.
Mecanismul de fugă de realitate arată astfel: metoda aleasă de persoană a avut rezultatul aşteptat şi s-a întărit în conştient ca o soluţie care lucrează şi care asigură o stare bună. E mult mai uşor de repetat din nou şi din nou, de exemplu, consumarea alcoolului în situaţii grele. Mai apoi întâlnirea cu greutăţile, care necesită luarea unor decizii grele, automat este substituită cu metoda de evadare de probleme încercată odată, problema nerezolvată rămânând pe altă zi. Apare „viaţa dublă”, care constă din viaţa normală precedentă şi viaţa cu realizări adicţionale, acest fapt duce la schimbarea hotărârilor, motivărilor şi a sistemului de valori.
Particularităţile comportamentului adicţional la vârsta de adolescenţă
Motivul principal al comportamentului adolescenţilor, predispuşi la forme adicţionale de comportament, este fuga de la realitatea insuportabilă.
Însă cel mai des se întâlnesc cauze interioare, aşa ca retrăirea din cauza nereuşitelor şcolare şi conflictele cu părinţii, profesorii, colegii, simţul de senzaţia de singurătate, pierderea scopului vieţii... De la toate acestea adolescentul vrea să fugă, să înăbuşe şi să schimbe starea sa psihică, fie chiar şi pe un timp, însă în „direcţia potrivită”.
Viaţa personală, activitatea şcolară şi mediul înconjurător cel mai des pentru un adolescent apar în culori sumbre, întoarse, monotone.
Acestor copii nu le reuşeşte să găsească în realitatea din jur nici o sferă de activitate, care ar putea atrage atenţia şi să stârnească o reacţie emoţională. Şi doar după folosirea substanţelor psiho-active, ei ajung la simţul de ridicare fără a îmbunătăţi real situaţia. Ei sunt în grup, ei sunt acceptaţi şi înţeleşi.
Pe parcurs situaţia din micro şi macro mediul devine tot mai insuportabilă şi mai conflictuală. Aşa apar dependenţa şi mai mare şi respingerea de la autenticitatea realităţii.
Terapia comportamentului adcţional – în următoarele direcţii:
• Conştientizarea de către adict conţinutul şi sensul problemelor sale.
• Analiza surselor şi participarea persoanelor, care sunt legate de adict.
• Lămurirea caracterului conţinutului dependenţei, inclusiv analiza emoţiilor ascunse de vinovăţie, ruşine, înjosire. Analiza strategiei dependenţei (control, apărare, concurenţă).
• Conştientizarea faptului, că situaţia, în care a nimerit adictul, nu este una ieşită din comun şi el poate miza pe ajutor.
• Training emoţional, posibilitatea de a compara intimitatea şi calitatea emoţii; învăţarea adictului să poată analiza trecutul şi să regleze contactele interpersonale neformale cu înţelegerea faptului, că el poate primi o susţinere emoţională reală de la anumite persoane.
COMPORTAMENTUL ADICTIV
De studiul dependenţelor, sau adicţiilor (de la englezul adiction – dependenţă), se ocupă câteva ştiinţe: psihologia, sociologia, medicina. La hotarul secolului XXI în baza acestor discipline s-a format o ştiinţă nouă, adictologia, care studiază aşa dependenţe ca, cea de droguri, de alcool, de tutun, de computer şi de jocuri de noroc, de muncă, dar şi cele alimentare, de dragoste şi de sex, de obiecte şi evenimente.
Comportamentul adicţional se caracterizează prin tendinţa de a ieşi din realitate prin intermediul stării psihice. Pentru realizarea acestui scop omul îşi „formează” păreri personale, care pot deveni deprinderi, stereotipuri.
Abaterea îi este necesară omului, însă în cazul adicţiilor ea devine un stil de viaţă şi omul cade în capcană.
Problema adicţiilor începe atunci, când tendinţa de a evada din realitate începe să domine în conştiinţa omului, devine o ideie principală, duce omul la o rupere de realitate.
Clasificarea adicţiilor
Adicţii chimice (farmaceutice) sunt legate de folosirea mai multor substanţe cu scopul schimbării stării psihice: alcool, droguri, tutun, preparate somnifere şi sedative. Formele ne-chimice înclud jocurile computerizate şi de noroc (gambling), dependenţe emoţionale (adicţii sexuale şi de dragoste), dependenţă de muncă, adicţia de cheltuire a banilor, adicţia relaţiilor şi multe altele.
Veriga de trecere dintre adicţiile chimice şi cele nechimice – supra-alimentaţia sau suportarea foamei (bulimia şi anorexie nervoasă).
Substanţele adicţiilor se împart în următoarele tipuri:
• Substanţe psihoactive (alcool, droguri ş.a.m.d.).
• Activitate, implicare în proces (hobby, joc, muncă ş.a.m.d.).
• Oameni, alte obiecte şi fenomene ale realităţii din jur, care stârnesc anumite stări emoţionale.
Urmări ale comportamentului adicţional
Comportamentul adicţional schimbă relaţiile cu persoanele apropiate. Exterior persoana rămâne aceeaşi, în „interiorul” lui locuieşte o personalitate adicţională cu logica sa, cu emoţiile sale, cu vaslorile sale.
La apariţia dependenţelor contribuielipsa unor limite concrete dintre membrii familiei, ce duce la neştirea obligaţiilor fiecăruia dintre membrii familiei. Şi dacă acel membru al familiei nu este în stare să facă faţă obligaţiilor pe care le are, de care se atârnă în cel mai conştiincios mod, apare senzaţia de vinovăţie, de care persoana încearcă să scape prin metode adicţionale. La toate acestea pot contribui particularităţile personale; traumele psihologice, mai ales cele din copilărie; încordarea emoţională a mamei, cât timp apare, se transmite către copil, lipsindu-l de simţul de siguranţă; particularităţile educaţiei din timpul copilăriei, care contribuie la fixarea asupra fricii, complexului de vinovăţie şi de inferioritate.
Mecanismul de fugă de realitate arată astfel: metoda aleasă de persoană a avut rezultatul aşteptat şi s-a întărit în conştient ca o soluţie care lucrează şi care asigură o stare bună. E mult mai uşor de repetat din nou şi din nou, de exemplu, consumarea alcoolului în situaţii grele. Mai apoi întâlnirea cu greutăţile, care necesită luarea unor decizii grele, automat este substituită cu metoda de evadare de probleme încercată odată, problema nerezolvată rămânând pe altă zi. Apare „viaţa dublă”, care constă din viaţa normală precedentă şi viaţa cu realizări adicţionale, acest fapt duce la schimbarea hotărârilor, motivărilor şi a sistemului de valori.
Particularităţile comportamentului adicţional la vârsta de adolescenţă
Motivul principal al comportamentului adolescenţilor, predispuşi la forme adicţionale de comportament, este fuga de la realitatea insuportabilă.
Însă cel mai des se întâlnesc cauze interioare, aşa ca retrăirea din cauza nereuşitelor şcolare şi conflictele cu părinţii, profesorii, colegii, simţul de senzaţia de singurătate, pierderea scopului vieţii... De la toate acestea adolescentul vrea să fugă, să înăbuşe şi să schimbe starea sa psihică, fie chiar şi pe un timp, însă în „direcţia potrivită”.
Viaţa personală, activitatea şcolară şi mediul înconjurător cel mai des pentru un adolescent apar în culori sumbre, întoarse, monotone.
Acestor copii nu le reuşeşte să găsească în realitatea din jur nici o sferă de activitate, care ar putea atrage atenţia şi să stârnească o reacţie emoţională. Şi doar după folosirea substanţelor psiho-active, ei ajung la simţul de ridicare fără a îmbunătăţi real situaţia. Ei sunt în grup, ei sunt acceptaţi şi înţeleşi.
Pe parcurs situaţia din micro şi macro mediul devine tot mai insuportabilă şi mai conflictuală. Aşa apar dependenţa şi mai mare şi respingerea de la autenticitatea realităţii.
Terapia comportamentului adcţional – în următoarele direcţii:
• Conştientizarea de către adict conţinutul şi sensul problemelor sale.
• Analiza surselor şi participarea persoanelor, care sunt legate de adict.
• Lămurirea caracterului conţinutului dependenţei, inclusiv analiza emoţiilor ascunse de vinovăţie, ruşine, înjosire. Analiza strategiei dependenţei (control, apărare, concurenţă).
• Conştientizarea faptului, că situaţia, în care a nimerit adictul, nu este una ieşită din comun şi el poate miza pe ajutor.
• Training emoţional, posibilitatea de a compara intimitatea şi calitatea emoţii; învăţarea adictului să poată analiza trecutul şi să regleze contactele interpersonale neformale cu înţelegerea faptului, că el poate primi o susţinere emoţională reală de la anumite persoane.
Irina Novac, psiholog-consultant la clinica Sancos.
duminică, octombrie 25, 2009
PERSONALITATEA SI DROGURILE
La începutul mileniului trei omenirea se confruntă cu un fenomen ce a luat o amploare nebănuită în urmă cu câţiva ani. Dacă în urmă cu un deceniu în România piaţa de desfacere a drogurilor se afla la un nivel scăzut, teritoriul ţării noastre fiind folosit mai mult pentru tranzit spre ţările occidentale, în prezent, în ciuda problemelor de natură socială şi economică, România a devenit un punct de atracţie pentru cei care vând iluzii şi distrug vieţi din ce în ce mai tinere. Realitatea este crudă, „moartea albă” este prezentă printre noi şi stă la pândă gata să-i înhaţe pe cei care şi-au pierdut busola, care nu mai au încredere în nimeni şi nimic şi care nu ştiu ce vor de la ei înşişi. Sunt tineri care s-au rătăcit sau care nu ştiu să se regăsească încă, să-şi dea un rost şi să-şi stabilească un rol în relaţiile cu ceilalţi şi cu propria viaţă
Desigur, sunt mulţi, foarte mulţi adolescenţi care se gândesc la cariera lor viitoare, la viaţa lor în comunitate, într-o posibilă familie sau într-un posibil colectiv de muncă. Sunt foarte mulţi adolescenţi care citesc, cercetează, caută, lucrează, învaţă pentru atingerea unor performanţe superioare, de excepţie. Sunt mulţi adolescenţi care îşi dau seama că viaţa înseamnă dăruire, angajare, responsabilitate, care ştiu că în viaţă sunt multe obstacole, proleme, dificultăţi şi că depăşirea fiecăreia dintre ele înseamnă o oportunitate a creşterii valorii lor intrinseci, a maturizării lor reale. Şi totuşi, din ce în ce mai mulţi tineri o iau pe calea de pe care cu greu se mai pot întoarce. Ceva îi îndeamnă să-şi distrugă viitorul şi să producă suferinţă celor apropiaţi şi de aceea sunt uşor de recrutat de către comercianţii de droguri .
Cauzele care îi împing pe tineri spre dezumanizare prin consumul de droguri sunt multe. Cei mai mulţi încep să consume droguri din pura curiozitate de a cunoaşte efectele pe care le au asupra lor sau din dorinţa de a avea noi senzaţii, noi trăiri, vor să atingă o anumită stare fizică şi psihică de bine, de exaltare şi de destindere. Un alt motiv poate fi considerat teribilismul. Consumul de droguri poate fi incitant sau provocator. Unii sunt tentaţi să înfrunte riscurile fără a fi opriţi de cuvinte ca: „PERICOL” sau „MOARTE” . Dorinţa de afirmare în faţa grupului precum şi teama că vor fi respinşi, că vor fi izolaţi de către grup dacă refuză propunerile aşa-zişilor „iniţiaţi”, îi fac pe aceştia să nu ia în considerare riscurile la care se expun.
O altă cauză este presiunea grupului ; în funcţie de nivelul stimei lor de sine, de gradul de profunzime al idealului lor în viaţă, de raporturile cu familia, de rezultatele lor şcolare, de imaginea pe care o au despre sine şi pe care vor s-o creeze celorlalţi, adolescenţii au capacităţi diferite de rezistenţă la presiunea pe care anturajul lor o exercită. Este foarte important să ştii cum să spui „NU” ceea ce demonstrează că ai o personalitate puternică. Este important ca tinerii să fie ei înşişi chiar dacă ceilalţi gândesc diferit. Problemele în familie, la şcoală, cu prietenii, precum şi izolarea de colectivitate constituie o altă cauză care îi determină pe tineri să evadeze din realitate consumând droguri. Unii le consumă pentru a ascunde sau pentru a depăşi problemele zilnice pe care le au şi aici putem menţiona: divorţul părinţilor, abuzul sau indiferenţa părinţilor sau a şcolii.
Dacă elevul vede în relaţia cu educatorul sau cu părinţii un suport viguros şi constant în susţinerea şi dezvoltarea personalităţii sale, dacă se poate exprima pe sine însuşi, dacă relaţia dintre ei este autentic umană, atunci este puţin probabil ca el, adolescentul, să-şi dorească să respingă o asemenea realitate, să iasă „dincolo” de ea, să caute prietenia unor aşa-zişi „adevăraţi”prieteni, să caute bucurii iluzorii.
Trebuie să înţelegem că utilizarea drogurilor poate rezolva doar aparent şi temporar problemele. Acestea vor continua să existe şi chiar se pot agrava. Prin consumul de droguri, indiferent că acestea se numesc cocaină, heroină, canabis,LSD-25 sau chiar alcool, toxicomanul caută să atingă fericirea , caută depăşirea momentelor dificile, a singurătăţii, a excluderii. Toxicomanul vede în droguri soluţia de a accede la o bucăţică de viaţă în care timpul să nu mai conteze. Pentru o perioadă scurtă, efemeră, consumatorul cunoaşte „iluzia păcii, a calmului sau a forţei”. Dar după aceste „binefaceri” îşi fac apariţia şi efectele nedorite cum ar fi: dependenţa şi efectele toxice asupra sistemului nervos, asupra inimii sau a altor organe interne. La început, majoritatea drogurilor crează o trecătoare dispoziţie de bunăstare fizică, o senzaţie de euforie, o linişte sau o exaltare psihică dorite cu aviditate de indivizii care se dedau la consumul acestora.
Mai târziu, personalitatea consumatorului este puternic afectată; apar viziuni şi tulburări de comportament precum şi erori de percepţie şi de judecată pentru ca în final activitatea practică a toxicomanului să fie nulă, viaţa normală, dacă mai există aşa ceva, să dispară pentru totdeauna, carenţele morale precedă decăderea intelectuală. Apare şi se manifestă delincvenţa prin furturi, escrocherii, şantaj şi uneori acte de violenţă care pot merge până la crimă.
În final putem spune că tinerii care depind de mijloace exogene pentru a obţine senzaţia de împlinire şi pentru a scăpa de dificultăţi merită atenţia şi tot sprijinul nostru. O viaţă dependentă de drog nu poate fi decât un mod de trai jalnic, demn de compătimit, de aceea este important să fim întotdeauna atenţi pentru ca cei de lângă noi să nu fie nevoiţi să apeleze la droguri; să fie suficient să respecte , să discernă, să înceapă o acţiune, un proiect şi să le finalizeze considerând că orice problemă în viaţă este în fond o oportunitate de a demonstra lumii şi lor înşişi că au puterea de a nu se lăsa doborâţi de pericolele care pândesc la fiecare colţ de stradă şi că pot spune cu mândrie: „VIAŢA E PREA FRUMOASĂ PENTRU A FI TRANSFORMATĂ ÎN COŞMAR CONSUMÂND DROGURI”.
Eseu realizat de: PROF. MARIAN GĂLOIU
http://www.e-referat.net/referate/psihologie/personalitatea-si-drogurile
