duminică, august 10, 2008

Confesiunile unui Toxicoman (VIII)

Cea mai mare forta: IUBIREA
Cel care este filozof
Dar nu cunoaste iubirea devine indiferent;
Cel cu simtul raspunderii
Dar caruia ii lipseste iubirea ajunge tiran;
Cel cu simtul datoriei
Dar caruia-I lipseste iubirea devine dur;
Cel cu simtul dreptatii
Dar care nu iubeste devine inflexibil;
Cel care are simtul adevarului
Dar nu iubeste devine inchizitorial;
Cel care are simtul ordinii
Dar nu cunoaste iubirea devine maniac;
Cel care are simtul onoarei
Dar nu stie sa iubeasca devine orgolios;
Cel care are cultul sinceritatii
Dar nu simte iubirea devine insolent;
Cel instruit
Dar care nu cunoaste iubirea devine pretentios;
Cel inteligent
Dar care nu cunoaste iubirea devine cinic;
Cel amabil
Dar care nu stie sa iubeasca devine ipocrit;
Cel care este competent
Dar nu simte iubirea devine exigent;
Cel puternic
Dar care nu stie sa iubeasca devine violent;
Cel care are in posesie averi
Dar nu iubeste devine avar;
Cel credincios
Dar caruia ii lipseste iubirea devine fanatic;
Vai celor zgarciti cu iubirea
Caci din cauza lor piere lumea.
Avem cu totii nevoie de celalalt pentru a fi fericiti,
Fericirea se daruieste si se primeste.
Pe scurt, la serviciu cautam din rasputeri sa ma acomodez, sa ma adaptez, sa fiu rezonabil. Dar nu-mi puteam depasi cu prea mult propriile limite. Ar fi insemnat lipsa de demnitate, impacarea cu furtul, minciuna. George Bernard Shaw spunea ca omul rezonabil se adapteaza lumii care-l inconjoara, cel nerezonabil se incapataneaza sa adapteze lumea potrivit credintelor sale – iata de ce orice fel de progres depinde de oamenii nerezonabili. Aceste cuvinte ale scriitorului englez mi-au readus in minte o povestioara care ilustreaza perfect afirmatiile de mai sus. “Pe lespedea unei capele a unui episcop, la Westminster, scria: cand eram tanar si liber si imaginatia mea nu avea limite, vroiam sa schimb lumea. Pe masura ce imbatraneam si deveneam mai intelept am descoperit ca lumea nu vrea sa se schimbe asa ca am hotarat sa privesc mai putin departe si anume sa-mi schimb doar tara. Dar, si ea, parea de neclintit. In amurgul vietii, intr-o ultima incercare disperata, am incercat sa-mi schimb doar familia. Pe cei apropiati mie; dar, vai, nici ei n-au vrut asta. Iar acum imi dau seama ca, daca, m-as fi schimbat pe mine mai intai, atunci, prin acest exemplu, mi-as fi schimbat familia, incurajat si insufletit de ei, as fi gasit puterea sa-mi fac tara mai buna. Si, cine stie, poate as fi schimbat lumea.
Mie, celui care scrie, mi-a fost dat sa ma schimb datorita grupului A.A. si a unui anume fond sufletesc. Dar am ramas un nerezonabil. Un inadaptat. A te adapta, in zilele noastre, a fi modern (in pas cu moda) inseamna a nesocoti cel putin cateva din prescriptiile Decalogului.
“Esenta modernitatii pretinde omului sa fie intotdeauna in pas cu tot ce apare ca nou, mai recent, mai original, mai arbitrar, mai in afara cararilor lasate in urma lor de oamenii care ne-au precedat si care, pana acum, ne-au ghidat pasii. Iar in absenta acestor urme, fara o ancorare in Duhul (Credinta) prezentei lui Dumnezeu, drumul pe care mergem se prabuseste in abis – el este deja in abis.” (H.R.P. – O.M.)
Revin: sunt un inadaptat, nu pot schimba lumea, tara, familia nici macar prin exemplul propriu. Nu s-a putut. Dar asta nu inseamna ca voi invata sa fur doar pentru ca traiesc in cleptocratie, sa mint, sa iubesc nedreptatea. Voi continua sa-I iubesc ca pe frati si, in aceeasi masura, sa-mi fie mila de ei ca oameni bolnavi.
Continui sa merg la fiecare intrunire A.A.. Mi-au lipsit mai intai un an, apoi 16 luni. Dupa fiecare intrunire mergem cativa la garsoniera care ma gazduieste temporar sa continuam discutiile mai putin protocolar.
Un nou venit la intruniri. Peter. Din familie mixta, de prin Ardeal. Situatie materiala de invidiat. Se declara, totusi, alcoolic. Ne spune, printre altele, ca el niciodata nu si-a propus un singur pahar, de la inceput intentionand sa se imbete. Numai in asemenea stari ii veneau idei stralucite, avea impresia ca este buricul pamantului iar senzatiile nu se puteau masura prin cuvinte. Pe atunci nu stia ca poti, foarte usor, ajunge la limita dintre genialitate si autodistrugere. Deosebirea dintre triumf si dezastru. Cand ne-a intalnit prima data P. avea o abstinenta de doar 4 luni. Mi-a promis (si s-a tinut de cuvant) sa-mi transcrie pe o discheta de calculator manuscrisul. Mi-a adus chiar patru exemplare din manuscris.
Teoria mea despre amprentele lasate in noi, inca dinaintea nasterii, prin ADN-ul ciorchinelui de celule mostenit de la inaintasi in lungul sir de milenii iar dupa nastere de catre educatie, mediu si chiar orice gand, oricare fapta asupra sufletului (constiintei) si psihicului – dar numai comportarile si consumrile cronice (pe mai multi ani) pot conduce la mutatii genetice in toata fiinta (sufleteste, psihic, fizic).
Cumpar de la Club vreo 40 de titluri din colectiile War, Mercenari, Cainii Razboiului. In cautare de eroi pozitivi puternici. Si ce aflu ? Crima, motivata sau nu, exista in sangele omului (gena) si creaza dependenta. Ca orice alta activitate desfasurata timp mai indelungat. In rest, maculatura. La propriu si figurat. Hartie de ziar, prost traduse, prost tiparite, dupa o prima lectura foile se desprind ca frunzele toamna. Mai bine !
Mereu vom jindui dupa ceva vazut la altii. De fapt, fiecare are ce merita: orgoliul, vanitatea, infatuarea sunt pacate grele, mortale, ca si hotia, lenea, crima, violul. Mandria merge inaintea pieirii si trufia inaintea decaderii. Caracterul nostru e intemeiat pe un complex de deprinderi. Semeni un gand culegi o fapta, semeni o fapta culegi un obicei, semeni un obicei culegi un caracter, semeni un caracter culegi un destin. Deprinderile sunt factori activi in vietile noastre. Structuri permanente, de cele mai multe ori inconstiente, ele vor exprima in mod constient, zi de zi, caracterul si, tot ele, ne determina eficienta sau ineficienta. Deprinderea este locul geometric al cunoasterii, abilitatii si dorintei.
La servici am inceput sa-mi dau seama cum stau lucrurile. Avand nevoie de fratele meu, Gichi m-a varat, la biroul investitii, pe gatul inginerilor Fazekas si Laura fara sa fi fost nevoie de mine. Acestia, in schimb, fac tot posibilul sa-mi dovedeasca inutilitatea. Adica sa ma conving singur cat de inutil sunt pentru ca nici Gichi nu este iubit. Mai degraba dispretuit si temut. Are si o fizionomie inchizitoriala pe care nu se poate citi nimic in afara unui rictus nervos. S-o fi studiat in oglinda ? Joaca o carte mare, riscanta, ii trebuie nervi de otel si multa stapanire de sine, pe care nu le are. Rictusul (ticul) din coltul stang al gurii spune multe. Ticurile se capata in anume imprejurari. Rezista, deocamdata. Pentru cata vreme ? Desi ne-a pus pe toti, de la mare la mic, sa semnam un angajament de fidelitate. Salariile au ramas nemodificate de multa vreme, dividende mici pentru actionarii marunti. In schimb, miliarde aruncate pe constructii noi si repararea altora ca sa poata justifica furtul din banii tuturor.
“Achizitiile”, reparatiile, constructiile nu se vor opri decat odata cu “decesul” celui ce ia deciziile. Ca sa nu se opreasca suvoiul (torentul, cascada) de bani spre anumite buzunare, cum nu exista nici sindicat…?! Dar in mintile fertile ale barbatilor (de la o vreme si ale femeilor) fermenteaza veleitati si, cu cat inteligenta este mai redusa, cu atat ambitia este mai mare, mai devreme sau mai tarziu unuia dintre oamenii lui I se va urca la cap pofta de marire si se va rascula. “Puterea tinde sa corupa iar puterea absoluta corupe in mod absolut. Cine are putere doreste inca mai multa iar mult nu inseamna niciodata destul, cand e vorba de putere.
Luni, 31 mai 1999 - Stanciu, propietarul, repara cu un instalator, inca de joi si tot n-a terminat in baie. Apoi vrea sa puna gresie si faianta. Aveam sa aflu ca are de gand sa vanda garsoniera ca sa nu o imparta cu sotia.
Pentru ziua de nastere a lui E. un parfum Crossmen. La intrunirea A.A. numai 5 insi (dintre care 3 nou internati). Peter si cu mine.
Apartamentul in care am copilarit si in care acum stau parintii, Eugen cu familia lui, a fost revendicat de propietar si castigat. Ai mei trebuie sa se mute. E. a gasit casa (parter, etaj, mansarda) la curte. Undeva prin Bucurestii Noi. Am fost in recunoastere.
15 iunie 1999 – O tot rog pe ing. Laura sa-mi marcheze materialele de consum din bonurile de miscare din gestiuni. Numai cele folosite de firma Babos Mircea. Sau trebuie sa inteleg ca este o munca inutila. Si daca fac lucrarea si daca n-o fac, toata lumea stie cum stau lucrurile.
Il voi ruga pe Gichi sa-mi dea altceva de lucru. Intr-un loc cu mai putina (sau deloc) dependenta de altii.
Si F. si S. (desi pregatiti professional) sunt zero la capitolul “spiritual” (nu neaparat in sens religios) “oricat de puternici am fi si oricat de bine am trai din punct de vedere material, tot barbari ramanem, am uitat ca inteligenta noastra formata de mostenirea Greciei Antice si de Evul Mediu crestin, are cu necesitate doi plamani: cultura si tehnica. Cancerizand cultura prin profesarea unui suprematism al tehnicului, inteligenta a ramas sa respire cu un singur plaman, amenintat si el, prin simpatie, de sufocare” (H.R.P.- O.R.)
In cazul celor doi (si nu numai al lor) si al tuturor acelora care nu vad nimic in afara profesiei se poate ajunge la pierderea agerimii pentru tot restul activitatilor ce nu tin de profesie. Ca o lama polizata prea des. Din cauza suprasolicitarii pot reactiona exagerat la cea mai mica amenintare. Nici macar nu se mai pot amesteca in siguranta printre oamenii de pe strada. Si, mai ales, cand gestioneaza o criza morala, fraude de proportii – cum sunt sigur ca se intampla de un an, de la infiintarea “departamentului investitii” (pentru a nu se mai plati dari statului).
A te preocupa in prea mare masura de una si aceeasi problema, ca unica preocupare si singura prioritate – timp de multa vreme – este a dobandi o dependenta. Este ca si cum te-ai scalda in razele fierbinti ale soarelui 16 ore pe zi pana cand ajungi sa urasti lumina si caldura cel putin tot atat de mult ca intunericul si frigul.
Sunt 4 candidati care-si disputa sefia. Director General si Presedinte al Consiliului de Administratie. Toti sunt actionari majoritari. Panait, Dumitrache, Matache, Florescu. Fiecare “patrician” cu “clientii” lui. L. este a lui Dumitrache, F. este al lui Panait. Sau asa crede naivul Panait. Toti, insa, cunosc “miscarile”. Dintr-un motiv sau altul buboiul va sparge. L.S. trebuie sa fi cunoscut destule dedesubturi ca sa obtina decizie scrisa si semnatura pentru hrana maidanezilor din incinta si prezentarea lor la veterinar. Hartie aratata mie – cu emfaza – din prima mea zi de lucru. Semnatura pentru acordarea unei sume confortabile in vederea hranirii, castrarii si vindecarii haitei depozitului.
Joi, 19 iunie. Mi-a dat telefon mama sa-mi spuna ca tot ce am avut depozitat la ei in pivnita si camaruta (lucruri si mobilier ramas de la mama lui Paul) le ia femeia lor de serviciu acasa, in comuna Voluntari. Tot femeia primeste si lucrurile (inclusive mobila) ce nu pot fi luate in casa din Bucurestii Noi. Care casa este pe trei sferturi a soacrei, Dorina (si-a vandut apartamentul de 4 camere din Primaverii) si isi transporta toata mobila si toate lucrurile in noua locatie. Pe mine ma lasa in c… gol. Presupun ca este pedeapsa gestului meu de a renunta la propria garsoniera.
Nu mai condamn pe nimeni si nimic. Fiecare are forma lui de nebunie care-l ajuta sa supravietuiasca presiunii extraordinare a stresului. Parca ce altceva este dependenta ? Fiecare dintre noi isi creeaza o dependenta. Unele nocive, antisociale.
Miercuri, 30 iunie 1999. Ieri mi-a adus Peter discheta si patru exemplare. Astazi, venit de la serviciu, n-am putut intra in casa. Inauntru se blocase propietarul. “-Nu te mai las sa intri pana nu stau de vorba cu fratele.” De la telefonul administratorului il sun pe E.. Dupa un sfert de ora imi comunica invinuirea de a-l fi parat la politie. Da, venise sectoristul si ma pusese sa dau declaratie scrisa. Daca ii sunt cumnat lui S.M., daca am contract de inchiriere cu propietarul. Ulterior am aflat ca fusese luata declaratie si de la administrator. I s-a lasat o citatie sa se prezinte la sectia de politie. Asa ca E. m-a chemat sa stau la ei peste noapte. Seara, in Bucurestii Noi, am aflat ca lui S. ii daduse papucii concubina la care locuise si, obligat, venise peste mine.
Joi, 1 iulie 1999. Aseara m-am chinuit pe o bancheta de lemn (1,20/0,30) din bucataria lor. Covrig, ca un maidanez. Am facut o ora dus si alta intors la serviciu. Mi-a dat propietarul 200 USD (din 450 rest cat nu locuisem la el)
Luni, 5 iulie. Iar am dormit la E.. De data asta pe o canapea, in living. E vorba sa ma mut intr-un apartament detinut de o prietena a Micsunicai (fina parintilor mei). In Militari, pe langa Piata Gorjului.
Marti, 6 iulie. Am fost cu Micsunica si prietena ei, Julieta, sa vad apartamentul din str. Ion Manolescu. Trei camere confort II in curs de renovare, la etajul X. Fara unele ferestre, unele usi spre balcoane. Camera pe care mi-am ales-o (sufrageria) are o canapea si doua fotolii extensibile. Este singura mobila din casa. Tevi la vedere peste tot, mai ales la bucatarie si in baie. Partial zugravit, restul in curs. Peste tot var si moloz. Imi cere 600.000 pe luna. N-are bani pentru materiale asa ca ii prinde bine. Ii lucreaza pe gratis prietenul fiicei si fratele acestuia. Amandoi sunt studenti in vacanta.
Miercuri, 7 iulie. Impreuna cu Liviu – singurul din A.A. care s-a oferit – am carat, cu o furgoneta, tot ce aveam la Stanciu. Pe drum, la second hand, imi cumpar cel mai ieftin televizor color (Ferguson) si un frigider mijlociu Whirlpool. Un million plus unu opt sute.
Fiindca Julieta a cumparat apartamentul cu mai nimic de la o familie amarata si numeroasa, cu datorii la bloc de 9 milioane si energia electrica sistata – dupa ce a platit si datoriile, a ramas fara bani.
Marti, 13 iulie. Zi de salariu. A venit si Julieta sa caste gura. N-am scapat si a trebuit sa-I cumpar chit pentru geamuri si niste gresie.
Marti, 27 iulie. I-am explicat lui E. pentru ce nu mai pot lucra acolo. Cu hartiile in fata. Documentatie.
La servici sarcini in plus. Centralizarea materialelor. Paralel, cataloage – bonuri de consum. Si sa normez munca celor 14 muncitori de la intretinere. Masuratori la viitoarele obiective de investitii, pe masura ce se deruleaza lucrarile. La toate trei zonele comerciale: Giurgiului (Vigoniei), Leordeni, Plevnei. E limpede ce se vrea. Sa ma astampar, sa uit de treaba inceputa cu firma B.M.. Sa nu mai am timpul necesar pentru asa ceva. Dar am un argument teapan. Nu ma pot ocupa eu. Daca as fi vreun inginer cu experienta sau macar stagier si as avea un autoturism al meu sau al intreprinderii (cum are Fazekas) tot n-as putea supraveghea si culege date de la cele trei zone. Se confirma cat am fost de pripit renuntand la pensie de gura altora.
Dumineca, 15 august. La intoarcerea acasa constat ca geanta mea portocalie are fermoarul desfacut si borseta cu buletinul de identitate, ochelarii pentru citit, brichete cu cuart neantrebuintate, ceas de mana mecanic Racheta, 100 dolari, 150.000 lei, …nu pot nici macar declara disparitia lor fiindca nu am domiciliu. Unde sa fi fost furat ? Tramvaiele 20, 41, masina 368, piata Gorjului ?
Luni, 16 august 1999. A primit mama un telefon. Borseta a fost gasita sub o banca, la o gradinita din cartierul Militari. Dar numai hartiile, buletinul, ochelarii, pieptenele.
Miercuri, 18 august. De la servici dau telefon mamei. Daca o suna E. (de peste granite) sa-I spuna sa se gandeasca pana la intoarcere la reintegrarea in pensie.
M-a prins L.S. mestecand in timp ce lucram la birou. “- De aia sunt patate dosarele !” I-am aratat ca mananc paine goala. Nu pateaza. A-nchis botu’. Caci paine goala mananc la servici din ziua in care m-am angajat. Abia seara, “acasa”,
mananc niste parizer, toba, branza. Am si uitat ce este o masa calda. Asa cum era ea la spital, acum 7 luni.
Joi, 19 august. Am o constipatie rebela. Sarea amara de pe vremuri n-o gasesc nici in farmacii si n-am gasit-o nici la spitalul “Gh. Marinescu” unde, altadata, aveau. Acum li se da Ciocolax (cand au). Iau supozitoare. Dupaamiaza aud ciocanituri in usa de la intrare. Iar n-am deschis; n-am nici un drept sa locuiesc acolo sau sa dau explicatii in locul propietarei cu privire la inundarea vecinului de la 9 prin scurgerea de la baie (si ea) defecta.
Sambata, 21 august 1999. Gichi coborand din Volvo cu sofer, in vizita de lucru. Ma intreaba ce lucrez. Incep sa cred ca avea dreptate doctorita – sefa comisiei de expertiza – cand imi spunea sa ma gandesc bine inainte de a renunta la pensie dand-o pe salariu.
“Fereste-te de mania celui rabdator ! (Joseph Dryden). Capeti, cu timpul, unele deprinderi printre care si o manie calma, determinata, puternic motivata si disciplinata, cea mai mortala dintre toate. Asta si, in plus, capacitate analitica.
Este o concluzie extrasa din amintirile copilariei si adolescentei cand, adesea, rabdam mai mult decat altii dar, cand izbucneam… .
Marti, 24 august. M-am sculat la 3 dimineata. Pe rand, cofeina, tigara, supozitoarele. Oricat ma straduiesc,datorita varului cu care este impregnate fiecare centimetru patrat din locuinta, ma simt (si chiar sunt) mereu prafuit. Pompa cu var si-a facut datoria cu prisosinta. M-as apuca sa spal linoleumul (am mai facut-o) dar apa ar ajunge (iarasi)la apartamentul de sub mine si ar fi si de prisos. Mai au de stropit o data cu var. Adica vreo 4 pompe sau 40 litri de var hidratat.
M-am apucat sa var obiectele personale in 4 saci din rafie. Carti (un sac), masina de scris defecta, diverse maruntisuri. Pregatit ca si cum ar trebui sa parasesc locuinta intr-o ora. In timp ce varam in saci ma gandeam sa-I spun totul lui Fazekas: de unde am plecat si unde am ajuns. Pe de o parte linistea spitalului, siguranta unui acoperis, mancare gatita. Eram alaturi de alti marginalizati. 450 pensia din care imi ramanea jumatate, lucram la masina de scris ce-mi placea (era rugaciunea mea zilnica), ma odihneam cand vroiam, nu pierdeam 2 ore zilnic cu drumul, departe de zgomotul si inghesuiala lumii nebune, de afara, care se crede sanatoasa. Nimeni nu ma “calca pe bataturi”
Pe de alta parte un salariu cat trei pensii dar nu-mi ajunge, incertitudinea zilei (si locuintei) de maine, stiva de Mopeti si monstri (Goya) ce se socotesc normali si trebuie sa-I suport.
In dimineata asta (pe Vigoniei) l-am intalnit si pe bunul
doctor Chiriac. Probabil locuieste in apropiere si se indreapta spre B. cu mijloace RATB.
L-am intalnit dupa 9 luni. Predestinare ? Presentiment ? Simpla coincidenta ?
L-am sunat pe Liviu. Pot depozita la el cei 10 saci si 5 valize. N-aveam s-o fac si rau mi-a parut !
Am cerut lui L.S. sa-mi procure, prin referat lunar, doua caiete studentesti de matematica. Caietele n-au venit. In schimb, s-a cerut si s-a adus filtru cafea, set 6 cesti cu farfurioare, borcane de nes, frigider Daewoo, scaune ergonomice (fix si mobil) – toate pentru protocol si L.S.. Nu-si mai poate aseza tartita decat pe scaune speciale. Conducerea iubeste investitiile, crezand ca este iubita.
Dumineca, 29 august. Ieri, la intrunire, am fost vreo 20. Ma conving din ce in ce mai mult ca numai cu cativa oameni dezghetati nu se va face mare lucru. Doar o minune ar putea schimba lucrurile in bine.
Liviu si Peter, amandoi inteligenti peste medie, buni profesionisti in meseria lor, plini de viata, sufletul oricarei intruniri la care participa. Ascund sub zambete minti ascutite ce inregistreaza totul. Bune si rele, fara a pierde amanuntele. Amandoi fac parte din putin numeroasa elita a grupului. Ar fi fost niste psihologi (politisti, avocati) de prima mana, de succes. Si ei s-au plictisit sa auda ineptiile unora loviti de egocentrism.
Luni, 6 septembrie 1999. Sambata, 9,30-10,00, pe o ploaie torentiala, asteptand tramvaiul 41. Apoi pe 20. Ud pana la piele, cu pantofii plini de apa, in Bucurestii Noi. Mama n-a avut timp sa vada cum arat; m-a oprit doar sa dau un telefon
asa cum a mai facut-o: impulsurile costa. Nici macar un prosop sa ma usuc.
Parastas de 6 luni pentru bunul prieten Petrica (Beres). Iubit de noi toti. Nu stiu unde are loc parastasul. Tot “Florica” (mama) imi interzice accesul la telefon. Viata noastra de adulti este, in mare parte, influentata de pierderile si suferintele indurate in copilarie si apoi in restul vietii.
Telefonez, totusi, pana la urma, Julietei sa o anunt ca acasa se umple ligheanul cu apa de la ploaie si il inunda pe vecin. Apoi lui Viorel. Imi raspunde sotia ca parastasul este, mai intai, la biserica (n-am timp sa ajung) apoi la Bucur Obor, acasa la cel plecat.
Din Bucurestii Noi inapoi la Bucur Obor. Gabi (vaduva) ma vede bun de stors si-mi da o flanela de corp si o camasa albastru-siniliu (ca ochii celui plecat). Desi (a vazut) n-am avut bani pentru o floare sau lumanare.
Aici mi-am gasit toti prietenii. Erau si rudele celui plecat pe care le mai intalnisem in noptile priveghiului. Cu totul, vreo 40 de insi. Apa minerala, Fanta, Cola. Si mi-am rezolvat pranzul. Cu pachetul ce ni s-a dat fiecaruia am rezolvat si cina. Sa-I fie tarana usoara ! Toti l-am iubit si nu-l vom uita.
Sambata, dumineca – cura de somn, televizor, haleala. Ploaia nu m-a afectat nici cu un stranut. Bine ar fi sa se dea banii maine. Am terminat tot: paine, tigari.
Joi, 9 septembrie 1999. Nu s-au dat salariile. Am ramas fara un sfant. Cu lipsa unora m-am obisnuit dar macar de-as avea paine si tigari. Asa ca iar mi-a dat mama vreo 50 de mii.
Luni, 13 septembrie. Sambata am fost la Costel S. profesorul de la Politehnica. L-am vizitat si in speranta ca-mi va gasi o camera la gazda in cartierul lui. Locuieste pe Minervei, o strada laterala din soseaua Chitilei. De la Costel, la Gheorghita (A.A.) in cartierul Militari, Drumul Timonierului. O garsoniera cu baie igrasioasa, la etajul 8 al unui bloc de garsoniere. Garsoniera de burlac, mai curata decat a mea cand o aveam. Captusita cu carti pe doi dintre peretii camerei. Matematica (este matematician), filosofie, beletristica (de factura). Il iau cu mine sa vada unde si cum stau. A ramas sa priveasca la televizor. L-am trtat cu mezeluri, pepene, Cola, struguri.
L-am invitat si pentru dumineca sa vedem impreuna Formula 1 (Monza). Mi-a spus ca are treaba. Banuiesc ce o fi fost in mintea lui. In afara disconfortului provocat de conditiile mele de locuit, melcul din el scosese capul din cochilie, cu antenele pipaise mediul ce I se oferea si hotarase ca nu-I convine. S-a retras, din nou, in casuta si s-a izolat. Ce n-as da sa pot face ca el ?! Eu insumi incerc acest sentiment dar mai profound, mai accentuat – nu pentru ca as suferi de agorafobie. Gheorghita are unde se retrage. Mie imi revine “sarcina” (pentru inca o perioada) sa ma fac pierdut printre dezmosteniti. Daca asta este voia Papusarului Suprem ?! La urma urmelor toti suntem supusi incercarilor, avem o cruce de purtat. Pentru unii usoara, pentru altii coplesitor de grea. Viata, pentru tot ce este celula vie este un sir de incercari intrerupte numai de “decolare”. In rest, exista numai doua momente imporante: inceputul chinurilor si sfarsitul lor. Deaceea, nu sunt de acord ca ar putea exista, in alta lume, un iad. Ce poate fi mai rau decat “jocul divin” pamantean ?
Dumineca, mai intai la Costel S.. Aproape o ora am stat de vorba. A inceput sa bea bere. I-am povestit situatia mea actuala. Mi-a replicat ca, spre deosebire de el, sunt un om puternic. Il rog, din nou, sa-mi gaseasca o gazda. A inceput sa bea 3-4 beri pe zi. Dar l-am descoperit si cu o sticluta plata de vodka. “- Doar sambata si dumineca !” Mi-am dat seama ca presa care si-a facut-o in cartier nu ma va ajuta in cautarea gazdei. Doamne, iarasi s-a pierdut ! Ajuta-l sa se ridice !
Joi, 16 septembrie 1999. La spital. Am facut investigatii pentru prostata. Am, totusi, adenom. Tratament – mai intai. Daca nu, operatie. Veste buna de la E.. A vorbit pentru Balaceanca. Inapoi la pensie si un adapost (suportabil).
Dumineca, 3 octombrie 1999. Am luat doua taxiuri. Furgoneta n-am gasit. Am plecat cu Gheorghita (A.A.) ca ajutor. 160.000. 10 saci si patru valize mari plus trei mai mici. In pivnita fratelui din Bucurestii Noi. In mansarda nici vorba ! Mama mi se plange iar (a cata oara ?) de atitudinea cuscrei. Q.E.D. De cand aflasem ca se vor muta impreuna am stiut ca vor fi conflicte. Iar cel mai slab va ceda. M-am abtinut sa mai scriu vreun biletel lui E.. Am mai facut-o. Degeaba. Lipsa de comunicare dintre noi nu este ceva nou si se adanceste. Iar eu nu ma simt (acum ca si alte dati) in stare sa-I deschid rani mai vechi sau mai noi. In fond, ceea ce cunosc eu este o mica parte dintre trairile lui. Daca le-a putut si le poate suporta in tacere cu atat mai bine (sau rau) pentru el. Am avut, totusi, bafta sa nu le traiesc odata cu el si, astfel, sa fiu scutit – fortuit – de neplacerile prin care a trecut. Eu nu le-as fi putut suporta, as fi reactionat intr-un mod nedorit. Avem si moduri diferite de a vedea lucrurile: el flegmatic, sanguin iar eu coleric, pasional. El tace si inghite, eu ma reped revendicativ.
Experimentele care conduc la formarea conceptelor sociale pot consta din evenimentele pe care fiecare le traieste in raporturile cu alte persoane. Din aceste evenimente se extrag concluzii cu caracter general. Experientele, drumul batatorit de inaintasii nostri timp de milenii nu ne mai ajuta (nu mai tinem cont de el). Calea experimentelor a presupus un timp indelungat. Noi ne batem joc acum de experientele atator generatii. Istoria ar putea sa se incheie fiindca am descoperit cum sa schimbam brusc farama de chimie a creierului.
“Omul devine asemanator lui Dumnezeu deoarece poate dispune dupa plac atat de natura proprie cat si de cea a semenilor sai (daca ii sta in putere). Ajunsi in acest punct vom fi incheiat definitiv istoria umana deoarece vom fi abolit fiintele umane ca atare. Va incepe o noua istorie – postuma..” (H.R.P. – O.R.)
Luni, 4 octombrie 1999. Ajutat tot de Gica, inteles de ieri cu unul dintre taximetristi, am dat 200.000 si am ajuns la Balaceanca. Plus televizorul cu antena. Frigiderul si bicicleta (nemteasca, cu 6 viteze) le-am lasat pe balconul fratelui. La discretia intemperiilor. Mai tarziu voi descoperi ca toate cele depozitate in pivnita aceleiasi adrese au fost distruse de igrasie si ploile patrunse prin izolatia inexistenta. Bicicleta mea a rezistat cel mai putin. Prin poarta din feronerie se vedea din strada curtea, ca-n palma. A disparut odata cu bicicletele nepotilor. Cineva, in casa aia, nu-I zdravan.
Ajuns la B., blocul si etajul cunoscute. Electricianul accepta sa monteze antenna pe acoperis. Numai el are cheia de la chepeng. 50.000 – montata prost, alti bani. Renunt sa-l chem. A treia oara. Lenes si pungas. Directorul nu se implica. Nu are cum. Are mai mare nevoie de meseriasii spitalului decat de mine. In afara faptului ca si-a cumparat o casuta la 100 m. de spital unde locuieste cam 4 zile pe saptamana ca sa nu faca naveta la Bucuresti, pe Calea Mosilor. Este acum consatean cu 80% dintre angajati. Singurul dezavantaj (major, dupa mine): nu mai poate bate cu pumnul in masa fata de nimeni. Intr-o comunitate restransa, cum este satul, toti stiu tot despre toti si se acopera unii pe ceilalti.
“Democratia este regimul politic care admite ca pe un dat faptul ca omul minte ori se insala chiar si atunci cand (crede ca) spune adevarul, ca opiniile omului sunt cu necesitate fiabile (usor de combatut), ca setea de putere nu poate fi extirpata din om, ca oamenii pot fi inegalabili in rau si imposibil de egalat in bine, ca omul nu este o fiinta angelica si nu poate fi transformat in inger decat transformandu-l in fiara si ca singurele doua motoare ale actiunii umane sunt vanitatea (iubirea nerusinata de sine) si setea de bogatii (arghirofilia bolnavicioasa). (H.R.P. – O.R.)