marți, noiembrie 03, 2009

adictiibz.blogspot.com: ma mai gandesc

adictiibz.blogspot.com: ma mai gandesc

ma mai gandesc


“Nu stiu altii cum sunt,insa eu unul cand ma gandesc…” Ion Creanga:”Amintiri din copilarie”.

$

Eu personal probabil ca as fi continuat sa beau cu ocaua mare,daca nu mi-as fi dat seama ca vinovatia mea fata de celalalt ma face sa ma simt vinovat in fata mea insumi,…in sinele meu inchis,…si asta nu numai pentru ca beam,ci mai degraba beam pentru ca sa nu ma mai simt asa. Ma refer la alte aspecte ale existentei personale,ci nu numai-sau nu neaparat-la bautul meu abuziv propriu-zis. Nasoala treaba,…mai ales cand alcoolul nu mai ajuta la nimic. Nici tu sa uiti,nici sa treci peste,atata timp cat nici nu poti sa-ti dai intru totul dreptate,nici n-ai cum sa-ti rascumperi greseala,si nici nu poti sa uiti ceea ce poate ca ti-ai dorit sa uiti. Dupa ce am renuntat la consum,am dat de alte abuzuri,…diverse. N-am facut nici un efort sa mi le amintesc,…ba dimpotriva,abuzurile au iesit la iveala-de data asta- nestingherite. Posibil ca asta sa fi avut in vedere filozoful grec care sustinea ca e mult mai bine sa suporti raul facut de altul decat sa-l comititi tu. Simti c-ai gresit-si in felul asta ti-ai gresit tie insuti-dar nu prea poti si nici nu vrei sa aflii de ce si exact cum ? Cui ii convine sa se simta vinovat in fata cuiva de rang mai mic sau mai mare? Darami-te sa-si mai si recunoasca public vinovatia/daca nu e fortat de imprejurari sa o faca? Conflictul acesta cu sinele launtric propriu da un simtamant de jena si penibilitate in relatie cu altii. Ar putea fi chiar “rusinos”. Efectul usor sesizabil este agresivitatea,fie ea launtrica sau manifestata,fie ea asupra celuilalt,fie asupra propriei persoane. Sincer vorbind,eu n-am de unde sa stiu cat de timorat ar putea sa fie cel care mie mi s-ar putea parea ca isi da aere de superioritate. Dar nici nu ma intereseaza sa aflu. Pasii zic ca singura solutie e sa recunosti si sa incerci sa indrepti si sa repari acolo unde inca se mai poate,fara insa a face un rau si mai mare decat cel ce a fost déjà savarsit. Pentru asta insa se cere sa fii lucid,adica treaz. Asa si incepe de fapt toata treaba:”singura cerinta” este sa-ti doresti sa fii si sa te mentii treaz,adica lucid si constient in acelasi timp. Numai ca,eu personal n-as fi avut cum sa ma simt confortabil in abstinenta,si sa ma si pot purta natural si firesc pe trezie pana ce nu mi-am facut un inventar al propriei persoane. De fapt,precizarea care vine textual se refera la “un inventar moral amanuntit”, lucru care nu ar putea fi facut decat in legatura cu “celalalt”,in cadrul unor diverse relatii umane,omenesti. Din cate mi-a fost dat mie sa inteleg nici unul dintre oameni n-ar putea-chiar daca ar vrea- sa fie cu totul sincer fata de un altul,pana ce nu reuseste sa fie absolut sincer cu sine insusi. Deci-pentru rezolvarea unor probleme personale delicate,care ar putea presupune solutii initial dureroase- trebuie sa fii lucid si treaz. Asta ar putea fi valabil pentru cineva care s-a gandit macar o data in viata sa repare cate ceva din greselile pe care le-a facut,sau macar sa nu mai comita altele la fel. Sau macar sa nu-i mai lase pe copiii lui/sau ai ei sa comita altele”la fel”. Nu prin constrangere,ci prin constientizare. In ciuda consecintelor evidente,nu se stie prea bine -eu cel putin nu-mi pot da seama de la bun inceput- unde,cand si fata de cine am gresit,dar exista o filozofie conform careia orice esec se poate transforma intr-un mod constructiv in ceva folositor,prin constientizarea-fara frica-a cauzelor si a efectelor. Exista si o indrumare in acest sens,din aproape in aproape,ca de la om la om. Astea toate functioneaza intre oameni care au o problema asemanatoare,in ciuda faptului ca fiecare si-ar putea vedea problema altfel. Poate ca si pentru asta este recomandat propriul scris pe hartie,cu caracter-cel putin initial-“secret”. Dificultatea-in existenta personala a fiecaruia- vine din faptul ca ”celalalt” ar putea fi oricare alta persoana din viata reala,cotidiana. Consiinta de grup exista peste tot : acasa,in familie,in bloc,pe scara,pe strada,in trafic,la sedinta,in birou sau in atelier,la servici,etc. De aici si reglementarile rutiere sau regulamentele de ordine interioara. Vinovati si tapi ispasitori sunt peste tot. Unora le pasa,altora chiar nu le pasa de loc-cel putin asa mi se pare mie-si nici macar n-au nevoie sa bea pentru asta. Majoritatea cetatenilor se opresc instinctiv dintr-un baut/sau din “altceva” ce ar putea degenera in consecinte imprevizibile. Asta mie imi lipseste,desi mi-am dorit/si chiar am incercat intotdeauna sa fiu un bun cetatean. Uneori am si reusit. Dar nu intotdeauna. Asa ca…”Da capo al fine” $:I

Astazi imi reamintesc ca Dumnezeu este interesat mai degraba in evolutia generala a constiintei prin constientizarea umana lucida si onesta decat de faptul ca eu as putea sau nu sa beau ca un om normal,adica (sa beau/sa fiu) normal,mk

COMPORTAMENTUL ADICTIV

Irina Novac, psiholog-consultant la clinica Sancos.
De studiul dependenţelor, sau adicţiilor (de la englezul adiction – dependenţă), se ocupă câteva ştiinţe: psihologia, sociologia, medicina. La hotarul secolului XXI în baza acestor discipline s-a format o ştiinţă nouă, adictologia, care studiază aşa dependenţe ca, cea de droguri, de alcool, de tutun, de computer şi de jocuri de noroc, de muncă, dar şi cele alimentare, de dragoste şi de sex, de obiecte şi evenimente.
Comportamentul adicţional se caracterizează prin tendinţa de a ieşi din realitate prin intermediul stării psihice. Pentru realizarea acestui scop omul îşi „formează” păreri personale, care pot deveni deprinderi, stereotipuri.
Abaterea îi este necesară omului, însă în cazul adicţiilor ea devine un stil de viaţă şi omul cade în capcană.
Problema adicţiilor începe atunci, când tendinţa de a evada din realitate începe să domine în conştiinţa omului, devine o ideie principală, duce omul la o rupere de realitate.
Clasificarea adicţiilor
Adicţii chimice (farmaceutice) sunt legate de folosirea mai multor substanţe cu scopul schimbării stării psihice: alcool, droguri, tutun, preparate somnifere şi sedative. Formele ne-chimice înclud jocurile computerizate şi de noroc (gambling), dependenţe emoţionale (adicţii sexuale şi de dragoste), dependenţă de muncă, adicţia de cheltuire a banilor, adicţia relaţiilor şi multe altele.
Veriga de trecere dintre adicţiile chimice şi cele nechimice – supra-alimentaţia sau suportarea foamei (bulimia şi anorexie nervoasă).
Substanţele adicţiilor se împart în următoarele tipuri:
• Substanţe psihoactive (alcool, droguri ş.a.m.d.).
• Activitate, implicare în proces (hobby, joc, muncă ş.a.m.d.).
• Oameni, alte obiecte şi fenomene ale realităţii din jur, care stârnesc anumite stări emoţionale.
Urmări ale comportamentului adicţional
Comportamentul adicţional schimbă relaţiile cu persoanele apropiate. Exterior persoana rămâne aceeaşi, în „interiorul” lui locuieşte o personalitate adicţională cu logica sa, cu emoţiile sale, cu vaslorile sale.
La apariţia dependenţelor contribuielipsa unor limite concrete dintre membrii familiei, ce duce la neştirea obligaţiilor fiecăruia dintre membrii familiei. Şi dacă acel membru al familiei nu este în stare să facă faţă obligaţiilor pe care le are, de care se atârnă în cel mai conştiincios mod, apare senzaţia de vinovăţie, de care persoana încearcă să scape prin metode adicţionale. La toate acestea pot contribui particularităţile personale; traumele psihologice, mai ales cele din copilărie; încordarea emoţională a mamei, cât timp apare, se transmite către copil, lipsindu-l de simţul de siguranţă; particularităţile educaţiei din timpul copilăriei, care contribuie la fixarea asupra fricii, complexului de vinovăţie şi de inferioritate.
Mecanismul de fugă de realitate arată astfel: metoda aleasă de persoană a avut rezultatul aşteptat şi s-a întărit în conştient ca o soluţie care lucrează şi care asigură o stare bună. E mult mai uşor de repetat din nou şi din nou, de exemplu, consumarea alcoolului în situaţii grele. Mai apoi întâlnirea cu greutăţile, care necesită luarea unor decizii grele, automat este substituită cu metoda de evadare de probleme încercată odată, problema nerezolvată rămânând pe altă zi. Apare „viaţa dublă”, care constă din viaţa normală precedentă şi viaţa cu realizări adicţionale, acest fapt duce la schimbarea hotărârilor, motivărilor şi a sistemului de valori.
Particularităţile comportamentului adicţional la vârsta de adolescenţă
Motivul principal al comportamentului adolescenţilor, predispuşi la forme adicţionale de comportament, este fuga de la realitatea insuportabilă.
Însă cel mai des se întâlnesc cauze interioare, aşa ca retrăirea din cauza nereuşitelor şcolare şi conflictele cu părinţii, profesorii, colegii, simţul de senzaţia de singurătate, pierderea scopului vieţii... De la toate acestea adolescentul vrea să fugă, să înăbuşe şi să schimbe starea sa psihică, fie chiar şi pe un timp, însă în „direcţia potrivită”.
Viaţa personală, activitatea şcolară şi mediul înconjurător cel mai des pentru un adolescent apar în culori sumbre, întoarse, monotone.
Acestor copii nu le reuşeşte să găsească în realitatea din jur nici o sferă de activitate, care ar putea atrage atenţia şi să stârnească o reacţie emoţională. Şi doar după folosirea substanţelor psiho-active, ei ajung la simţul de ridicare fără a îmbunătăţi real situaţia. Ei sunt în grup, ei sunt acceptaţi şi înţeleşi.
Pe parcurs situaţia din micro şi macro mediul devine tot mai insuportabilă şi mai conflictuală. Aşa apar dependenţa şi mai mare şi respingerea de la autenticitatea realităţii.
Terapia comportamentului adcţional – în următoarele direcţii:
• Conştientizarea de către adict conţinutul şi sensul problemelor sale.
• Analiza surselor şi participarea persoanelor, care sunt legate de adict.
• Lămurirea caracterului conţinutului dependenţei, inclusiv analiza emoţiilor ascunse de vinovăţie, ruşine, înjosire. Analiza strategiei dependenţei (control, apărare, concurenţă).
• Conştientizarea faptului, că situaţia, în care a nimerit adictul, nu este una ieşită din comun şi el poate miza pe ajutor.
• Training emoţional, posibilitatea de a compara intimitatea şi calitatea emoţii; învăţarea adictului să poată analiza trecutul şi să regleze contactele interpersonale neformale cu înţelegerea faptului, că el poate primi o susţinere emoţională reală de la anumite persoane.

COMPORTAMENTUL ADICTIV

De studiul dependenţelor, sau adicţiilor (de la englezul adiction – dependenţă), se ocupă câteva ştiinţe: psihologia, sociologia, medicina. La hotarul secolului XXI în baza acestor discipline s-a format o ştiinţă nouă, adictologia, care studiază aşa dependenţe ca, cea de droguri, de alcool, de tutun, de computer şi de jocuri de noroc, de muncă, dar şi cele alimentare, de dragoste şi de sex, de obiecte şi evenimente.
Comportamentul adicţional se caracterizează prin tendinţa de a ieşi din realitate prin intermediul stării psihice. Pentru realizarea acestui scop omul îşi „formează” păreri personale, care pot deveni deprinderi, stereotipuri.
Abaterea îi este necesară omului, însă în cazul adicţiilor ea devine un stil de viaţă şi omul cade în capcană.
Problema adicţiilor începe atunci, când tendinţa de a evada din realitate începe să domine în conştiinţa omului, devine o ideie principală, duce omul la o rupere de realitate.
Clasificarea adicţiilor
Adicţii chimice (farmaceutice) sunt legate de folosirea mai multor substanţe cu scopul schimbării stării psihice: alcool, droguri, tutun, preparate somnifere şi sedative. Formele ne-chimice înclud jocurile computerizate şi de noroc (gambling), dependenţe emoţionale (adicţii sexuale şi de dragoste), dependenţă de muncă, adicţia de cheltuire a banilor, adicţia relaţiilor şi multe altele.
Veriga de trecere dintre adicţiile chimice şi cele nechimice – supra-alimentaţia sau suportarea foamei (bulimia şi anorexie nervoasă).
Substanţele adicţiilor se împart în următoarele tipuri:
• Substanţe psihoactive (alcool, droguri ş.a.m.d.).
• Activitate, implicare în proces (hobby, joc, muncă ş.a.m.d.).
• Oameni, alte obiecte şi fenomene ale realităţii din jur, care stârnesc anumite stări emoţionale.
Urmări ale comportamentului adicţional
Comportamentul adicţional schimbă relaţiile cu persoanele apropiate. Exterior persoana rămâne aceeaşi, în „interiorul” lui locuieşte o personalitate adicţională cu logica sa, cu emoţiile sale, cu vaslorile sale.
La apariţia dependenţelor contribuielipsa unor limite concrete dintre membrii familiei, ce duce la neştirea obligaţiilor fiecăruia dintre membrii familiei. Şi dacă acel membru al familiei nu este în stare să facă faţă obligaţiilor pe care le are, de care se atârnă în cel mai conştiincios mod, apare senzaţia de vinovăţie, de care persoana încearcă să scape prin metode adicţionale. La toate acestea pot contribui particularităţile personale; traumele psihologice, mai ales cele din copilărie; încordarea emoţională a mamei, cât timp apare, se transmite către copil, lipsindu-l de simţul de siguranţă; particularităţile educaţiei din timpul copilăriei, care contribuie la fixarea asupra fricii, complexului de vinovăţie şi de inferioritate.
Mecanismul de fugă de realitate arată astfel: metoda aleasă de persoană a avut rezultatul aşteptat şi s-a întărit în conştient ca o soluţie care lucrează şi care asigură o stare bună. E mult mai uşor de repetat din nou şi din nou, de exemplu, consumarea alcoolului în situaţii grele. Mai apoi întâlnirea cu greutăţile, care necesită luarea unor decizii grele, automat este substituită cu metoda de evadare de probleme încercată odată, problema nerezolvată rămânând pe altă zi. Apare „viaţa dublă”, care constă din viaţa normală precedentă şi viaţa cu realizări adicţionale, acest fapt duce la schimbarea hotărârilor, motivărilor şi a sistemului de valori.
Particularităţile comportamentului adicţional la vârsta de adolescenţă
Motivul principal al comportamentului adolescenţilor, predispuşi la forme adicţionale de comportament, este fuga de la realitatea insuportabilă.
Însă cel mai des se întâlnesc cauze interioare, aşa ca retrăirea din cauza nereuşitelor şcolare şi conflictele cu părinţii, profesorii, colegii, simţul de senzaţia de singurătate, pierderea scopului vieţii... De la toate acestea adolescentul vrea să fugă, să înăbuşe şi să schimbe starea sa psihică, fie chiar şi pe un timp, însă în „direcţia potrivită”.
Viaţa personală, activitatea şcolară şi mediul înconjurător cel mai des pentru un adolescent apar în culori sumbre, întoarse, monotone.
Acestor copii nu le reuşeşte să găsească în realitatea din jur nici o sferă de activitate, care ar putea atrage atenţia şi să stârnească o reacţie emoţională. Şi doar după folosirea substanţelor psiho-active, ei ajung la simţul de ridicare fără a îmbunătăţi real situaţia. Ei sunt în grup, ei sunt acceptaţi şi înţeleşi.
Pe parcurs situaţia din micro şi macro mediul devine tot mai insuportabilă şi mai conflictuală. Aşa apar dependenţa şi mai mare şi respingerea de la autenticitatea realităţii.
Terapia comportamentului adcţional – în următoarele direcţii:
• Conştientizarea de către adict conţinutul şi sensul problemelor sale.
• Analiza surselor şi participarea persoanelor, care sunt legate de adict.
• Lămurirea caracterului conţinutului dependenţei, inclusiv analiza emoţiilor ascunse de vinovăţie, ruşine, înjosire. Analiza strategiei dependenţei (control, apărare, concurenţă).
• Conştientizarea faptului, că situaţia, în care a nimerit adictul, nu este una ieşită din comun şi el poate miza pe ajutor.
• Training emoţional, posibilitatea de a compara intimitatea şi calitatea emoţii; învăţarea adictului să poată analiza trecutul şi să regleze contactele interpersonale neformale cu înţelegerea faptului, că el poate primi o susţinere emoţională reală de la anumite persoane.
Irina Novac, psiholog-consultant la clinica Sancos.