marți, noiembrie 03, 2009

COMPORTAMENTUL ADICTIV

De studiul dependenţelor, sau adicţiilor (de la englezul adiction – dependenţă), se ocupă câteva ştiinţe: psihologia, sociologia, medicina. La hotarul secolului XXI în baza acestor discipline s-a format o ştiinţă nouă, adictologia, care studiază aşa dependenţe ca, cea de droguri, de alcool, de tutun, de computer şi de jocuri de noroc, de muncă, dar şi cele alimentare, de dragoste şi de sex, de obiecte şi evenimente.
Comportamentul adicţional se caracterizează prin tendinţa de a ieşi din realitate prin intermediul stării psihice. Pentru realizarea acestui scop omul îşi „formează” păreri personale, care pot deveni deprinderi, stereotipuri.
Abaterea îi este necesară omului, însă în cazul adicţiilor ea devine un stil de viaţă şi omul cade în capcană.
Problema adicţiilor începe atunci, când tendinţa de a evada din realitate începe să domine în conştiinţa omului, devine o ideie principală, duce omul la o rupere de realitate.
Clasificarea adicţiilor
Adicţii chimice (farmaceutice) sunt legate de folosirea mai multor substanţe cu scopul schimbării stării psihice: alcool, droguri, tutun, preparate somnifere şi sedative. Formele ne-chimice înclud jocurile computerizate şi de noroc (gambling), dependenţe emoţionale (adicţii sexuale şi de dragoste), dependenţă de muncă, adicţia de cheltuire a banilor, adicţia relaţiilor şi multe altele.
Veriga de trecere dintre adicţiile chimice şi cele nechimice – supra-alimentaţia sau suportarea foamei (bulimia şi anorexie nervoasă).
Substanţele adicţiilor se împart în următoarele tipuri:
• Substanţe psihoactive (alcool, droguri ş.a.m.d.).
• Activitate, implicare în proces (hobby, joc, muncă ş.a.m.d.).
• Oameni, alte obiecte şi fenomene ale realităţii din jur, care stârnesc anumite stări emoţionale.
Urmări ale comportamentului adicţional
Comportamentul adicţional schimbă relaţiile cu persoanele apropiate. Exterior persoana rămâne aceeaşi, în „interiorul” lui locuieşte o personalitate adicţională cu logica sa, cu emoţiile sale, cu vaslorile sale.
La apariţia dependenţelor contribuielipsa unor limite concrete dintre membrii familiei, ce duce la neştirea obligaţiilor fiecăruia dintre membrii familiei. Şi dacă acel membru al familiei nu este în stare să facă faţă obligaţiilor pe care le are, de care se atârnă în cel mai conştiincios mod, apare senzaţia de vinovăţie, de care persoana încearcă să scape prin metode adicţionale. La toate acestea pot contribui particularităţile personale; traumele psihologice, mai ales cele din copilărie; încordarea emoţională a mamei, cât timp apare, se transmite către copil, lipsindu-l de simţul de siguranţă; particularităţile educaţiei din timpul copilăriei, care contribuie la fixarea asupra fricii, complexului de vinovăţie şi de inferioritate.
Mecanismul de fugă de realitate arată astfel: metoda aleasă de persoană a avut rezultatul aşteptat şi s-a întărit în conştient ca o soluţie care lucrează şi care asigură o stare bună. E mult mai uşor de repetat din nou şi din nou, de exemplu, consumarea alcoolului în situaţii grele. Mai apoi întâlnirea cu greutăţile, care necesită luarea unor decizii grele, automat este substituită cu metoda de evadare de probleme încercată odată, problema nerezolvată rămânând pe altă zi. Apare „viaţa dublă”, care constă din viaţa normală precedentă şi viaţa cu realizări adicţionale, acest fapt duce la schimbarea hotărârilor, motivărilor şi a sistemului de valori.
Particularităţile comportamentului adicţional la vârsta de adolescenţă
Motivul principal al comportamentului adolescenţilor, predispuşi la forme adicţionale de comportament, este fuga de la realitatea insuportabilă.
Însă cel mai des se întâlnesc cauze interioare, aşa ca retrăirea din cauza nereuşitelor şcolare şi conflictele cu părinţii, profesorii, colegii, simţul de senzaţia de singurătate, pierderea scopului vieţii... De la toate acestea adolescentul vrea să fugă, să înăbuşe şi să schimbe starea sa psihică, fie chiar şi pe un timp, însă în „direcţia potrivită”.
Viaţa personală, activitatea şcolară şi mediul înconjurător cel mai des pentru un adolescent apar în culori sumbre, întoarse, monotone.
Acestor copii nu le reuşeşte să găsească în realitatea din jur nici o sferă de activitate, care ar putea atrage atenţia şi să stârnească o reacţie emoţională. Şi doar după folosirea substanţelor psiho-active, ei ajung la simţul de ridicare fără a îmbunătăţi real situaţia. Ei sunt în grup, ei sunt acceptaţi şi înţeleşi.
Pe parcurs situaţia din micro şi macro mediul devine tot mai insuportabilă şi mai conflictuală. Aşa apar dependenţa şi mai mare şi respingerea de la autenticitatea realităţii.
Terapia comportamentului adcţional – în următoarele direcţii:
• Conştientizarea de către adict conţinutul şi sensul problemelor sale.
• Analiza surselor şi participarea persoanelor, care sunt legate de adict.
• Lămurirea caracterului conţinutului dependenţei, inclusiv analiza emoţiilor ascunse de vinovăţie, ruşine, înjosire. Analiza strategiei dependenţei (control, apărare, concurenţă).
• Conştientizarea faptului, că situaţia, în care a nimerit adictul, nu este una ieşită din comun şi el poate miza pe ajutor.
• Training emoţional, posibilitatea de a compara intimitatea şi calitatea emoţii; învăţarea adictului să poată analiza trecutul şi să regleze contactele interpersonale neformale cu înţelegerea faptului, că el poate primi o susţinere emoţională reală de la anumite persoane.
Irina Novac, psiholog-consultant la clinica Sancos.

Niciun comentariu: