duminică, noiembrie 30, 2008

Consilierea psihologica in alcoolism

Saptamana aceasta mi-am dovedit inca o data in plus cat de importanta este consilierea psihologica pentru cei care au probleme cu alcoolul .
Am fost cautata la telefon de o sotie disperata de faptul ca sotul ei desi fusese a doua oara la dezalcoolizare si primise in continuare tratament, continua sa bea si arata tot mai rau .
In ziua care a urmat,a venit impreuna cu sotul , care arata groaznic, ajunsese intr-un moment in care nu mai voia sa traiasca . Mai mult chiar avea impresia ca a fost adus de nevasta sa fie certat pentru ca bea in continuare .
A fost surprins ca am facut intai evaluarea psihologica a familiei, fara sa amintesc initial nimic de alcool . Am discutat despre planurile lor de viitor , despre cei doi copii ai lor si despre cat e de important pentru cei mici sa aiba un sprijin din partea bunicilor . Apoi am identificat impreuna piedicile ce i-ar putea impiedica sa le fie bine . Atunci, cu amaraciune in glas a inceput sa-mi povesteasca despre problema lui cu alcoolul , despre cauzele care i-au provocat acest viciu . Unele lucruri si sotia le auzea prima oara , pentru ca marea greseala a sotilor e ca nu stiu sa comunice , iar atunci cand au o problema cauta sprijin la straini si nu la cei apropiati . Am cautat impreuna resurse pentru a trece peste acest obstacol , am identificat si definit piedicile ce l-ar putea impiedica .
Dupa doua ore de consiliere a ajuns la concluzia ca merita sa lupte pentru binele lui, va continua sa -si medicamentele , paralel cu sedintele de consiliere, pentru ca-i convins ca-i vor fi un sprijin important pana va putea sa lupte singur .

Niculina Ciuperca, Psiholog-consilier familie-cuplu

Un comentariu:

Anonim spunea...

am 40 ani, sunt casatorita de 20 ani, am un copil de 17 si de 10 ani traiesc cu sotul meu ca fratii. asta din cauza alcoolului (in principal) si de aici gelozie cumplita (pe orice barbat m-ar fi salutat, pana chiar si pe fratele meu). Nu am putut trece peste insulte si betie si am pus capat vietii sexuale, conditia fiind de a renunta la alcool (cu toate implicatiile sale) in favoarea sexului. prietenii si paharul au fost mai tari decat mine! in tot acest timp eu m-am ocupat de casa, copil, studii, socrii (au decedat ambii in 3 ani dupa suferinte grele), nu am calcat stramb si l-am asteptat. de dragul copilului de a avea mama si tata. acum a facut cumplita boala a secolului, CANCER! tratamantul cu citostatice este devastator, dupa cum toata lumea stie, dar eu cu rabdare si multa grija il sustin si fac tot ce pot sa se simta bine.
DAR sunt constienta ca nu va mai fi nimic din tot ce a fost. oare, viata mea intima s-a terminat definitiv la 30 de ani? merit sa ma gandesc la o clipa de bucurie trupeasca? care e pacatul cel mai mare? merita sa fiu nedreapta cu mine si sa sufar mai departe tot pentru el?
va rog, ajutati-ma sa gasesc adevarul si calea cea dreapta!