Radu Vrasti: “Tratamentul Alcoolismului”, (in curs de aparitie)

Daca alcoolismul este o categorie nosologia atat de heterogena acelasi lucru se poate spune si despre metodele lui de tratament. De-a lungul anilor o multitudine de metode a tratament au aparut dar nici una nu s-a impuis ca metoda de tratament de electie a alcoolismului. Aceasta situatie vine sa sublinieze inca odata lipsa de omogenitate etiopatogenica a subiectilor alcoolici. Fiecare din metodele de tratament ale alcoolismului a aparut ca expresie a ideologiei etiopatogenice a parintilor sai. Astfel: • cognitivistii au dezvoltat psihoterapiile cognitive, • comportamentalistii pe cele comportamentale sau aversive, • spiritualistii au generat terapiile spirituale si modelele de support pentru grupurile AA, • cei ce sunt ancorati in modelul comunitar al alcoolismului au generat abordarea reintaririi comunitare, • biologizantii au dezvoltate terapiile farmacologice, • terapeutii familiali pe cele maritale • si asa mai departe. Daca tipologiile actuale sunt valide si durabile atunci este demn de sustinut si ca alcoolici cu caracteristici diferite vor raspunde diferit la diferite modele trarapeutice1. Astfel s-ar putea explica de ce nici una din terapiile actuale nu s-a dovedit superioara alteia intr-un numar suficient de mare de cazuri tratate. Corolarul acestei afirmatii ar fi ca trebuie sa existe forme terapeutice specifice pentru categorii etiopatogenice specifice. Miller si Hester afirmau ca exista trei feluri de mituri in tratamentul alcoolismului care trebuie daramate in favoarea unui eclectism informat: - Exista o forma de tratament superioara alteia; - Tratamentul se poate face printr-o singura metoda eficace; - Daca metoda este buna toti indivizii vor rapunde la fel de bine la terapie. Studiile comparative, studiile longitudinare, studiile asupra ratei recaderilor au aratat insa ca nu exista o terapie care sa se impuna ca fiind efectiva intr-un esantion larg de alcoolici. Intr-un mod mai putin elegant s-ar putea spune ca toate terapiile sunt le fel de neeficace. In schimb, s-a constatat ca raspunsul la terapie este mai bun daca se aplica un set de metode terapeutice care nu sunt in conflict teoretic sau metodologic, de exemplu, terapia farmacologica impreuna cu antrenamentul social si de coping. Una din primele incercari de a trece in revista terapiile folosite de diversi autori si rezultatele obtinute in vederea ierarhizarii lor pe criterii de eficienta a fost facuta de Holder si colab.3 care au comparat 141 studii si care au facut urmatorul clasament al eficacitatii: • antrenamentul de deprinderi sociale, • antrenamentul de autocontrol, t • erapia motivationala, • terapia maritala, • intarirea comunitara, • terapia aversive, • terapia cognitive, • hipnoza, • litium, • terapia educationala si asa mai departe. Aceastsa clasificare s-a facut doar inregistrand opinia autorilor for a se lua in calcul daca metodologiile sau loturile pot fi comparate intre ele. In 1995, Miller si colab.4 evalueaza 219 studii care raporteaza diferite metode terapeutice si rezultatele lor. Autorii incearca sa ierarhizeze aceste metode pe baza unei metodologi standardizate si unitare care furnizeaza un scor compozit (numit de autori “outcome logical score”)ce integreaza mai multe variabile precum “outcome-ului” studiului (rezultat pozitiv, negativ sau niciun rezultat) si calitatea datelor (esantionul, obiective, modalitatea de tratament, contactul, urmarirea, numarul de cazuri ramase in tratament, modul de analiza). Aceasta analiza a furnizat mai multe scoruri precum: scorul studiilor positive, scorul studiilor negative, scorul calitatii metodologice, scorul severitatii, scorul costului si scorul evidentei cumulative pentru fiecare metoda. In final aceasta analiza a furnizat un clasament care a dat rezultate surptinzatoare. Astfel, pe primul loc se situeaza interventia scurta care a prezentat 17 studii care arata rezultate positive fata de numai 6 negative, scorul metodologic a fost cel mai inalt si scorul evidentei cumulate (SEC) a fost cel mai mare, respetiv +239. Pe locul doi se claseaza antrenamentul de deprinderi sociale cu studii positive vs negative de 11:5 si scorul evidentei cumulate de +128. Pe locul trei se claseaza metoda interviului motivational cu SEC = +87 si pe urmatoarele locuri in ordine, intarirea (ranforsarea) comunitara, terapia aversive, terapia comportamentala, terapia centrata pe client, terapia in 12 pasi inspirata de grupurile AA, terapia cognitive si terapia familiala. Toata aceste metode au intrunit scoruri cumulative positive. Celalalte terapii studiate, printre care terapia cu disulfiram, terapia cu litiu, electroterapia, terapia cu metronidazol, terapia cu medicatia antianxioasa, acupunctura, hipnoza, milieu terapia, relaxarea sau psihoterapia au avut diferite scoruri negative. Surprinzator, cel mai jos scor l-a obtinut “counselingul” general pentru alcoholism! Aceasta analiza a ridicat pragul discutiilor referitor la cat de eficace sunt metodele actuale de tratament. Doar peste un an, Finney si Monahan5 trec in revista 339 studii raportate intre 1980 si 1992 ce inventariaza rezultatele a 39 de modalitati terapeutice. Ei constata ca principala bariera in conturarea unei competitii credibile intre modalitatile de terapie este absenta din aceste studii a caracteristicilor pacientilor introdusi in esantionul studiat precum date despre severitatea alcoolismului, modelul de consum, variabilele sociale, etc. Clasamentul furnizat de acesti autori are pe primele locuri reintarirea comunitare, antrenamentul de deprinderi sociale, terapia maritala, terapia aversive, litiul, terapia motivationala si asa mai departe. Foarte recent, Miller si Wilbourne6 revin cu o noua versiune a vechiului studiu si la numarul anterior mai adauga 59 de studii controlate ajungand la un total de 361. In plus ei largesc aria de analiza luand in calcul si modul in care rezultatul si metodologia s-a schimbat de-a lungul timpului si daca concluziile lor au fost influentate de faptul ca subiectii din toate studiile apartin populatiei de alcoolici care a dorit tratament si ignora ceilalti alcoolici care nu au fost inrolati intr-o forma oarecare de tratament. Terapiile si eficacitatgea lor a fost judecata tot dupa “outcome logic score”, un scor compozit care inglobeaza mai multe dimensiuni. Clasamentul se prezinta astfel (in ordinea autorilor): interventia scurta, terapia motivationala (interviul motivational), terapia cu agonisti GABA (acamprosatul), terapia cu naltrexona si nalmefena, antrenamentul deprinderilor sociale, reintarirea comunitara, terapia maritala comportamentala, managementul de caz, terapia cognitiva, disulfiramul si asa mai departe. Ce este nou este ca terapiile medicamentoase anticraving apar pentru prima oara in prima jumatate a clasamentului, terapia cu litiu a fost impinsa in jos, acolo unde se gaseste si terapia cu benzodiazepine sau antidepresive. In schimb terapiile psihosociale precum interventia scurta, antrenamentul deprinderilor sociale, reintarirea comunitara sau managementul de caz sunt in “top 10”. Trecerea in revista a studiilor ce raporteaza metode presupuse effective in terapia alcoolismului a aratat ca in majoritatea lor covarsitoare ele prezinta dificultati metodologice. Finney7 analizeaza aceste “limitari metodologice” care fac ca in cazul tratamentului alcoolismului sa nu putem inca vorbi de ghiduri de buna practica. Printre defectele metodologice autorul inventariaza lipsa metanalizelor si probleme de esantionare, tocmai ca o reflectare a heterogenitatii conceptului de alcoolism. Situatia de mai sus este influentata si disponibilitatea terapiilor in diferite institutii sau de distributia lor pe esaloanele ingrijirilor medicale si nonmedicale. Astfel, in cele mai frecvente cazuri intr-o institutie medicala exista montata doar o singura tehnica de terapie, cel mai frecvent cea farmacologica. Terapiile nemedicamenoase sunt cel mai adesea apanajul cabinetelor private de psihiatrie sau psihoterapie, iar terapiile psihosociale precum interventia scurta, din fericire, ar putea fi mult mai raspandite la nivelul ingrijirilor primare si la nivelul asistentului social. Se stie ca o proportie mica de alcoolici reusesc sa–si restranga consumul fara ajutorul altcuiva (asa zisele remisii spontane) si un numar semnificativ de alcolici prezinta un comportament de cautare a ajutorului si se adreseaza specialistilor si in functie de metoda pe care acestia o practica si fata de care alcoolicul prezinta anumite “expectante” positive. Practicarea tehnicilor terapeutice in mod nestandardizat, fiecare practician avand o alta informatie, mai aproape sau mai departe de etalonul recomandat de parintii metodei, prezentarea de rezultate positive fara o analiza temeinica si onesta, abandonarea unei tehnici in favoarea alteia doar pentru ca este mai noua sau la moda, implicarea intr-o competitie fara argumente, duce la deceptia si demotivarea clientului si a familiei lui si in final la amanarea unei deznodamant favorabil.