Confesiunile unui toxicoman (-IX-)

B A L A C E A N C A I I I (Carbune si diamante)
Iata-ma, asadar, din nou aici. O parte dintre alcoolici au fost preluati de alta sectie, a dr. Chiriac.
Sambata, 16 oct. 1999. De doua saptamani iar ma odihnesc. Este mai bine decat cu F.B. si L.S. si locuind asa cum am descris. Chinuit, 24 ore din 24 timp de 10 luni.
O zi dupa alta trec identice. Mai intai rutina vizitei medicale din fiecare dimineata. Medicul se opreste in usa si intreaba cu voce de stentor daca are cineva probleme. Din vocea lui razbate tot atata interes, ingrijorare ca si cum cineva ar intreba cum se ajunge la gara.
Dimineata, de la 7 la 9, corectez si completez manuscrisul. Dupa ce-i
dau forma finala (?), intr-o zi de marti sau joi (am inca de luat salariu) ajung si la A.A. sa le las un exemplar. In rest, somn cat incape, seara mai citesc sau televizor. Cu agenda langa mine daca mai “pescuiesc” ceva din ce vad si aud. Impresii, idei, un cuvant, o expresie, propozitie. Tot cu agenda si condeiul la capatai stau in pat; se intampla des, pana adorm, sa gasesc ceva de notat. Parca este mai dulce dependenta asta.
Dimineata si seara trebuie sa-mi completez mesele. Cu lapte si branza aduse de infirmiere din gospodariile proprii. Iar intre mese biscuiti “populari”.
Acum, pana la primirea banilor pe prima luna de concediu medical, mai am 80.000 pentru trei saptamani. Visteria mi-a secat cu transporturile in Bucurestii Noi, Balaceanca. Sper sa nu fie nevoie sa sacrific (pe mai nimic) tranzistoarele cele mici, radiourile. De cele mari nu ma despart.
Dumineca, 24 octombrie 1999. La multi ani ! Am 58 de ani. 56 si 57
i-am aniversat tot aici, printre “nebuni” (mai buni decat multi dintre cei de afara). Craciun, Revelion, Paste la fel. Mai mereu incerc sa fug de visele (iluziile) mele de teama ca nu se vor implini sau, dimpotriva, se vor implini si voi ramane fara ele. Multumita unei infirmiere ce sta de paza la usa medicului de garda am reusit sa dau telefon mamei sa-I multumesc pentru constitutia mea robusta – desi, mult mai tarziu aveam sa-I contest acest merit punandu-l in seama Altcuiva. Am cumparat pentru salonul in care ma aflu si pentru infirmiere 3 bidoane mari de Tutti Frutti fara sa le spun motivul, am dat 3 pachete de tigari unui pacient care fuma chistoace si “penale” in ultimii trei ani de cand il cunosc (si pe care nu l-a viziat nimeni niciodata). Pentru a sarbatori cei 58 de ani cat si cei 6 de abstinenta dar si pentru ca una dintre recomandarile A.A. suna: “azi imi voi exersa sufletul in doua moduri. Voi face cuiva un bine si nu voi lasa sa se stie cine l-a facut dar
nu conteaza daca cineva stie totusi; nu voi arata nimanui ca sufar chiar daca cineva ma va rani, azi nu voi arata aceasta”. Si, ca si cum ar fi fost langa mine, nu as putea sa-mi dezamagesc prietenii, n-as putea sa-I las sa vada in mine mai putin decat vreau eu sa fiu. Dupa asta ma conduc si ma voi conduce.
Luni, 25 octombrie. A aparut in salon un nou venit. Un rrom de vreo 45 de ani, obraznic, tupeist, provocator. Cer sa fiu mutat in salonul 5. Aici l-am regasit pe Lorenzo (oligofren – mi-a aratat o reteta) si pe Geni (mongolism, sindromul lui Dawn, trizom 21 – conform noului meu Dictionar Psihologic Larousse achizitionat de curand din dorinta de a afla noi informatii despre psihic). Acum imi dau seama pentru ce s-a mirat doctorul cand m-am cerut la salonul 5. De cand a venit in salonul 5 (acum trei saptamani) Geni – mi-au povestit infirmierele – n-a mancat mai nimic. Acesti bolnavi sunt foarte atasati de mamele lor iar a lui a murit. Daca I se da cu lingura in gura, scuipa. Stie sa coboare din pat sa faca pipi la olita (pe care o desertam noi) si spune doar “sete” si “mama”; cand aude muzica (sunt mereu cu radioul deschis) bate din palme si rade (ranjeste). Dar la nervi (cand nu este lasat in apele lui) varsa continutul olitei in mijlocul salonului. Biata faptura n-are vreo vina ca s-a nascut, nici ca mama l-a adus pe lume dupa
ce ea implinise 40 de ani. Dar nici n-avea sa afle ca asemenea bolnavi nu ating 40 de ani.
Mi-am dat seama ca este pregatit sa “decoleze” cand am inceput sa-l ajutam sa coboare din pat pentru necesitati fiziologice. Laptele cu cacao si zahar pe care I le dadusem
dintr-o sticluta de plastic cu dop gaurit ii intra printr-un colt al gurii si-I iese prin celalalt pentru ca nu mai inghite. Ca pe vremuri pisoiul muribund pe care-l oplosisem in apartamentul din Drumul Taberei. Lui Geni i-am aprins lumanari de cum am vazut ca ramane cu ochii intredeschisi si rasuflarea tot mai greoaie. Respiratii agonice inainte de exitus. Empatia sta la baza intelegerii si identificarii psihologice a celorlalti.
Lorenzo a fost plecat sa-si ia pensia. Si-a oprit numai pentru el 160.000.Ce o mai fi dus acasa ? Intr-o saptamana i-a dat gata: pliculete de nes, de seminte, tigari… . Boala lui tine de ereditate dar si de mediu. Lorenzo a capatat de la rudele lui Geni (pentru ca l-a ingrijit) 100.000; iarasi i-a papat in cateva zile. Dupa decesul lui Geni salonul a trebuit formolizat si pe noi ne-a mutat in salonul 3. Aici am gasit un paranoic. Istrate Ion al nostru, de cand se trezeste, peroreaza, revendica – pornind de la premise false dar coerent – a facut o fixatie pentru religie, vine cu argumente din carti sfinte, spera in Apocalipsa… totul e sa ai grija sa nu-l ranesti in susceptibilitate, sa-l rabzi sa vorbeasca si, din cand in cand, daca o ia razna prea tare, sa-l intepi cu o intrebare al carei raspuns, nefavorabil lui, sa si-l dea singur. Paranoicii atrag atentia prin orgoliul lor nemasurat, prin rigiditate psihica, mefienta (neancredere) generala, hipersensibilitate si gandire paralogica. Persoana este incapabila sa suporte o situatie traumatizanta, regreseaza pana la un stadiu primitiv al dezvoltarii afective.
Joi, 18 noiembrie 1999. Ne-a parasit si mama. La 90 de ani. Infarct miocardic masiv – i-a plesnit inima. Pe fondul, mai vechi, al unei cardiopatii ischemice. S-a stins in liniste, n-a durat mult.
Luni, 22 noiembrie. La crematoriul Cenusa. Cu preot. Dorinta ei: ii era sila de viermi. La parastas, in Bucurestii Noi, prieteni, rude. Verisoara de la Constanta, Ica.
Miercuri, 1 Decembrie 1999. Zi nationala. Mai am de zabovit aici o luna si ies la pensie din nou. Dar unde plec ? Ii spun lui E. ca nu vreau sa mai depind de Gichi. N-am gasit gazda. Dar ce, sunt obligat sa plec ? Boala este boala.
In salon cu mine este Miclos. Cleptoman marunt intr-o tara cleptocratica. Imi subtilizeaza doua pachete cu tigari. Desi are 5 pachete de BT. Este, totusi, explicabil. A fost crescut de la varsta de 2 ani intr-un orfelinat. De atunci isi cauta sufletul pereche. A reusit, totusi, sa termine la subingineri, sa aiba un apartament proprietate si sa iasa la pensie. Doar ca a facut neghiobia (si ea explicabila) sa se insoare cu a patra nevasta. De data asta a nimerit peste o tiganca mult mai tanara ca el (si de doua ori ca gabarit) care l-a potopit cu proprii ei copii – flacai mari care, cu totii, s-au cuibarit in apartament iar pe el l-au internat. Ii consuma pensia si o data pe luna cineva din copii vine sa-I “prelungeasca” internarea si sa-I aduca cate ceva. Miclos stie ca nu mai are dreptul sa spere, stie pentru ce se afla aici si, de cate ori poate, nu-si ia medicamentele. Tace tot timpul. Autism ?
Vineri, 3 decembrie. Ora 13,00. La intreprindere. Abia am primit certificatul medical acum 2 ore. Astept casiera sa iau banii. 1.204.000. La 17,30 ajung la spital. Aflu ca a fost fratele la mine. Si-a sacrificat o dupaamiaza de odihna venind direct de la spital. Mi-a lasat pe noptiera 30 fiole cofeina, 10 pachete Carpati, Kaiser, parizer, paine si 300.000.
Si eu mi-am cumparat o cutie de cofeina (100 buc.) si 180 pachete de Marasesti. De la angro. Asa ca, langa cei 300.000 lasati de el, am adaugat 200.000 (pretul estimativ al celor cumparate de el) si i-am trimis inapoi.
Vineri, 10 decembrie. Mos Nicolaie. Am daruit 7 pachete de tigari celor care fumau chistoace.
Dumineca, 12 decembrie. Bucurie mare. Ma viziteaza Gheorghe, Viorel, Sasa. Schimbam idei, impresii timp de trei ore. Ii tratez cu nes si Cola.
Marti, 14 dec.1999. Am dat Marianei Chirita (infirmiera) 240.000 lei sa cumpere brad si podoabe; cand cumpara pentru familia ei sa cumpere si pentru noi. Nu pot sa las trecerea in 2000 fara ceva deosebit.
Dumineca, 19 dec. 1999. Mariana a adus brad, instalatie beculete, 12 globuri, cate trei din rosu, galben, albastru, verde, artificii. 190.000. I-am lasat restul ei. Nu mai are bani si pustiul ei isi doreste o masinuta.
Luni, 20 dec. Probabil ca E. a facut imprudenta s-o ia cu el pe R. la aniversarea absolvirii facultatii. Au participat si doi dintre medicii de la Balaceanca. N.T. si C.P.. Azi m-a intrebat N. cu ce se ocupa R.. Am certitudinea ca iar nu s-a putut stapani sa-si arate competenta in indiferent care problema. Cum a mai facut si in ocazii cand eram de fata.
Marti, 21 dec. Sa ma prinda Craciunul si Revelionul fara televizor ?! Este defect si am gasit un centru Radio Progres pe harta Buc., in Pantelimon. Tehnicianul imi demonstreaza ca aparatul este bun dar nu stiu sa-l manevrez; ii dau 50.000 si nu-si opreste decat 20.000. Onoare lui. I-o si spun.Am mai cheltuit in Piata Delfinul inca 350.000.
45.000 apa de colonie COBRA (Paris, contrafacuta) dr. C.P.
30.000 cofeina
25.000 suport brad
100.000 globuri brad, figurine
25.000 ceas desteptator pt. infirmiere tura noapte
20.000 ceas de mana (plastic, afisaj) Mariana Chirita
70.000 mezeluri

Am ramas cu 100.000 (20 pachete tigari Marasesti). Mi-ar mai fi trebuit bani pentru baterii radiouri.
Vineri, 24 dec. La ora 9 am obtinut de la dr. N. certificat medical. La 11,00 eram la casieria intreprinderii.
400.000 prima
1.200.000 salariu
Agenda pe anul 2000 de la Gichi
Am cheltuit: 40.000 taxi (piata 1 Mai – piata Delfinului)
54.000 cosmetice pt. asistente si infirmiere
200.000 dr. N.T., dr. C.P. si asistenta sefa
700.000 bacanie Balaceanca: 10 paini, salam Sibiu, pateu ficat, plicuri seminte, 20 portocale, 5 pachete Marasesti, 5 ciocolate, un tort ciocolata
Sambata, 25 dec. Dupa 1.01.2000 trebuie sa ma externez. Dar n-am unde locui. Toate promisiunile au ramas in stadiu de promisiuni. Cred ca E. a rezolvat cu femeia care ii ajuta in gospodarie. Doina Iordache. Are doua camere pe care le ofera cu 300.000 lei/luna. Lemnele pentru incalzire ma privesc pe mine.
Plec, iarasi de buna credinta, la “menajera” familiei.
6 februarie 2000 – Una dintre infirmiere are fiul somer dar propietar al unei Dacii. Negociez cu el cat imi ia pana in comuna Voluntari. Ma incarca cu toate bagajele. Ajungem. Dar in marginea comunei dupa 1 Km. de strada (Gh. Doja) care duce din soseaua Colentina in marginea opusa a comunei. Sunt 14 gospodarii despartite de restul comunei printr-o groapa de gunoi. Familia Iordache (Doina si Vasile) are doua fete. Una de 20 de ani care nu gaseste servici, cealalta de 16 care vrea sa ajunga manechin de moda (modeling, mai nou) dar sta foarte prost la toate materiile clasei a VII-a. Pana una-alta urmeaza un curs de frizerie, coafura, manichiura. I-am explicat ca, orice calitati ar avea, fara scoala (instruire) n-are sanse. Doua saptamani m-am chinuit s-o lamuresc. Total refractara, ca pe vremuri Georgiana.