Monica Diaconescu. Conştientizarea bolii şi dorinţa de vindecare

Pentru a ne vindeca, este esenţial sã ne dãm seama cã suntem bolnavi. Dacã omul nu este conştient cã suferã de o boalã, nu se duce la doctor. Cunoaşterea stãrii în care se aflã este primul pas spre vindecare.Cei mai mulţi dintre creştinii contemporani nu sunt conştienţi de starea duhovniceascã în care se aflã. "Suntem întocmai fariseului contemporan cu Mântuitorul, care nu crede cã ar avea trebuinţã de doctor" (Mitropolitul Hierotheos Vlachos, op. cit., pg. 53).Legatã de conştientizarea faptului cã suntem bolnavi este şi "învinuirea de sine" - marele dar al imputãrii relelor sãvârşite. Nu e suficient sã conştientizãm noi înşine starea maladivã în care ne aflãm. "Cel care nu îşi dã seama cã este bolnav şi cã zace în patul pãcatului şi al morţii este nebun" - spune Sfântul Simeon Noul Teolog. Prin urmare, orice creştin care nu rãmâne în Bisericã pentru a fi vindecat, sau care considerã cã este sãnãtos şi nu are trebuinţã de medic duhovnicesc, e nebun.
Singura cale corectã spre vindecarea bolilor spirituale şi nu numai a acestora, ci şi a celor psihice şi somatice, trece prin adevãrata credinţã ortodoxã, prin pocãinţã şi prin îndreptarea vieţii, dupã îndreptarul poruncilor lui Dumnezeu. Cel mai important pentru om e sã înţeleagã cauzele îmbolnãvirilor sale, sã conştientizeze în mod profund neputinţa sa, sã urascã pãcatele demonice ale trufiei, slavei deşarte, mâniei, trândãviei, minciunii, curviei, sã doreascã sã se schimbe şi sã se întoarcã spre Dumnezeu cu pocãinţã nefãţarnicã" (Dr. Dimitri Aleksandrovici Avdeev, op. cit., pg. 107).Conştientizarea mecanismelor psihologice pãtimaşe ale bolii sau ale situaţiei conflictuale este unul din cele mai importante obiective ale psihoterapiei ortodoxe. Libertatea omului este respectatã, de acea Dumnezeu nu dã cu sila harul Sãu, ci doar celor care vor sã-l primeascã şi-l doreşte cu toatã fiinţa sa. Se ştie cã mintea este impulsionatã, cã suportã osteneli şi cã sãvârşiind o lucrare, nu aparţine omului, ci harului lui Dumnezeu, care se dã celui ce vrea sã facã voia Lui şi crede în El.Vindecarea şi mântuirea omului îşi au unicul izvor în Hristos şi ne sunt dãruite doar in Bisericã, prin Sfântul Duh; ele presupun totuşi asentimentul si conlucrarea omului. "Nu este de ajuns sã existe un Doctor atotputernic, care poate sã vindece orice boalã, pentru ca omul sã fie izbavit de suferinţele, mai trebuie ca omul sã alerge cãtre El şi sã-I cearã ajutorul; dar mai întâi de toate trebuie sã doreascã cu toatã puterea sã se vindece" (Jean-Claude Larchet, "Terapeutica bolilor spirituale", Editura Sophia, Bucureşti, 2001, pg. 280-281).Omul trebuie sã îsi doreascã cu adevãrat sã se facã sãnãtos, trebuie sã se întoarcã spre Dumnezeu şi sã-L cheme în ajutor, cum spune Sfântul Ioan Gurã de Aur: "Hristos, dumnezeiescul Doctor, nu ne vindecã fãrã voia noastrã".Mai întâi, omul trebuie sã ia seama la starea sa, sã-şi vadã limpede bolile, cunoscându-le sã nu se întoarcã de la Cel care singur poate sã-l vindece. Nu este nici o suferinţã pe care Dumnezeiescul Doctor sã nu o poatã vindeca; e de ajuns ca omul sã-I cearã ajutor şi sã-L încredinţeze cu totul şi va fi îndatã izbavit de boalã. Voinţa de vindecare trebuie sã se arate nu numai în chemarea în ajutor a Doctorului, ci şi în urmarea tratamentului, mai ales în cazul bolilor sufleteşti. Aceasta înseamnã sã rãmînem intru Hristos şi sã primim cu toatã inima cea ce vrea El pentru vindecarea noastrã.Omul îşi aratã voinţa deplinã de a fi vindecat şi contribuie personal la tãmãduirea pe care i-o dã Dumnezeu prin cinci atitudini fundamentale, de care depinde vieţuirea lui în Hristos şi care îl fac în stare sã împlineascã, sã-şi împroprieze şi sã ducã la rodire harul tãmãduitor şi mântuitor dãruit de Sfântul Duh în Tainele Bisericii, iar acestea sunt: credinţa, pocãinţa, rugãciunea, nãdejdea şi lucrarea poruncilor."